Preţul mediu practicat de către anumite service-uri auto din România pentru reparaţia unui autovehicul, efectuată cu asigurare auto, este de aproape trei ori mai mare decât costurile reparaţiei unei maşini al cărei proprietar nu are asigurare obligatorie, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate prezentat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, de către reprezentanţii Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din România (UNSAR).
Mădălin Roşu, responsabil Secţiunea Auto din cadrul Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare din Romania (UNSAR), a afirmat, citat de Agerpres: "Încă de când a apărut legea RCA, în piaţa de asigurări s-au observat nişte lacune, astfel încât azi asis-tăm la nişte creşteri nejustificate de preţuri. Am tot menţionat că păgubitul nu beneficiază de serviciile de service, ci anumiţi terţi, respectiv anumite ateliere de reparaţii. Un asigurător normal nu o să vină niciodată cu o soluţie de reparaţie pentru o aripă sau o bară făcută praf, ci doar cu soluţia de înlocuire, pentru că acolo este câştigul şi pentru că legislaţia permite. Atunci, de ce legislaţia permite acest lucru? Am mai auzit că elementele de plastic ale unei bare nu se repară. Nu se repară ce? Pe de altă parte, se vorbeşte despre siguranţă rutieră. Anumite lucruri care se pot repara, se repară. Tehnicieni sunt şi de o parte, şi de alta, la fel cum sunt şi în service-uri".
Potrivit UNSAR, pentru revopsirea unei bare faţă, un posesor de maşină avariată, care nu are asigurare, poate plăti un preţ mediu de aproximativ trei ori mai mic, comparativ cu tariful mediu achitat de către un şofer care deţine asigurare, iar exemplele pot continua.
Studiul UNSAR arată, totodată, că pentru o revopsire bară spate un şofer neasigurat va plăti la service un preţ mediu de 503,15 lei, în timp ce printr-o asigurare auto se vor plăti 1.750,65 de lei.
UNSAR a realizat studiul în perioada 1 ianuarie 2017 - 31 mai 2018, pe baza ofertelor colectate de la 29 de ateliere de reparaţii.