STUDIUL NOVEL RESEARCH: Contrabanda cu ţigarete - în uşoară scădere

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Contrabanda / 26 octombrie 2017

Contrabanda cu ţigarete - în uşoară scădere

Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut cu 1 punct procentual, ajungând la 15%, în luna septembrie faţă de iulie şi revenind la nivelul din vara anului 2016, arată studiul Novel Research.

Acesta subliniază: "Regiunea nord-est rămâne şi în septembrie cea mai afectată de comerţul ilegal cu ţigarete, înregistrând o pondere de 37,6%, în scădere cu sub 1 p.p. faţă de luna iulie. Regiunea vest continuă să aibă o cotă ridicată a comerţului ilicit, de 26,6%, iar trendul de creştere din iulie se menţine (plus 2,1 p.p. faţă de iulie). În septembrie, cea mai substanţială majorare a pieţei negre se înregistrează în partea de nord-vest a ţării (plus 4,7 p.p. comparativ cu iulie, până la 16,1%). O cotă ridicată se înregistrează şi în sud-vest (19,2%), chiar dacă se află în scădere (minus 2,8 p.p.) Din punct de vedere al provenienţei, categoria "cheap whites" (ţigarete fabricate legal, dar comercializate pe piaţa neagră) continuă să deţină cea mai mare pondere (57,3%), urmată de produsele provenite din Moldova (25,7%, în creştere cu 0,5 p.p. faţă de iulie) şi Ucraina (10,9%, în creştere cu 2,4 p.p.). Ponderea produselor provenite din Serbia rămâne relativ constantă", a declarat Marian Marcu, Director Novel Research.

Ileana Dumitru, Director Juridic şi Relaţii Publice al British American Tobacco România, subliniază că, "în ciuda faptului că autorităţile de control apasă puternic pedala anticontrabandă, pentru 1 din 6 ţigări consumate în România în continuare nu se plăteşte nicio taxă". Cererea pentru produse mai ieftine, netaxate, va exista întotdeauna, arată aceasta, menţionând că, atât timp cât contrabandiştii vor considera că pot face bani uşor încălcând legea, cât sancţiunile prevăzute în lege pentru traficul ilicit vor continua să nu reflecte pe deplin gravitatea pericolului social al faptelor, toate eforturile forţelor de ordine vor rămâne fără un impact decisiv.

Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova şi Bulgaria, menţionează: "Autorităţile de aplicare a legii, Poliţia, Poliţia de Frontieră, Vama, DIICOT, au depus eforturi susţinute pentru a ajunge la acest rezultat vremelnic. În fiecare zi citim în presă despre destructurări de reţele sau capturi notabile pe tot teritoriul ţării, de la Halmeu în Vrancea şi de la Otopeni la Giurgiu. În lipsa coordonării dintre cei chemaţi să facă legi şi cei obligaţi să le aplice, asistăm însă la o muncă sisifică, reluată iar şi iar... Această constatare e valabilă nu doar în plan naţional, ci şi la nivel european. La Bruxelles - unde, ca de obicei, reprezentanţii României tac - , sunt dezbătute intens propunerile Comisiei Europene privind trasabilitatea produselor din tutun (track & trace). Deşi scopul declarat este reducerea contrabandei, sistemul propus este destinat în realitate controlului şi urmăririi produselor legale în interiorul UE. Evident, cea mai mare parte a produselor de pe piaţa neagră provin din afara Uniunii. În România, după cum arată studiile Novel, produsele «cheap whites»" provenite din China, Emirate, Macedonia etc., deţin mai mult de jumătate din piaţa neagră, iar cele din Moldova şi Ucraina, peste 35%. Aşadar, sistemul sofisticat propus de CE nu va avea ca efect reducerea contrabandei, ci va determina creşterea birocraţiei şi a costurilor pe tot lanţul de distribuţie, inclusiv pentru autorităţi, care vor fi obligate să administreze şi să controleze o infrastructură mamut, complet inutilă".

Nivelul contrabandei este încă departe de valoarea medie din Uniunea Europeană, de circa 10%, atrage atenţia Alexandra Olaru, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania, menţionând că este nevoie în continuare de colaborare între autorităţi şi mediul privat: "Recent, am anunţat lista celor 32 de proiecte selectate în cadrul primei runde de finanţare din programul PMI Impact, o iniţiativă globală în valoare de 100 milioane dolari, ce are ca scop dezvoltarea şi implementarea proiectelor dedicate combaterii traficului ilicit şi infracţiunilor asociate acestuia. Consiliul Experţilor PMI Impact a revizuit şi selectat proiecte din peste 200 de propuneri primite de la organizaţii non-guvernamentale, entităţi private, precum si universităţi şi instituţii de cercetare din 42 de ţări. Contribuţiile care vor fi alocate în această primă rundă sunt în valoare de aproximativ 28 milioane dolari, iar proiectele vor fi derulate în 18 ţări, printre care şi România".

Valentin Canura, Sales Development Manager, Imperial Tobacco Romania, evidenţiază că, în ciuda eforturilor susţinute ale autorităţilor, piaţa neagră a scăzut doar cu un punct procentual, iar în partea de vest a ţării creşterea se menţine. În urma unei singure acţiuni din vama Halmeu, au fost depistate circa 250.000 pachete ţigarete, într-un tir care oficial transporta lemne, subliniază domnia sa, adăugând că Poliţia Română a desfăşurat recent o acţiune naţională pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu tutun, în cadrul unei operaţiuni europene, fiind ridicate peste 5.000.000 de ţigarete, aproape 2.400 kg. de tutun şi dispozitive pentru prelucrarea tutunului. Acţiunea s-a derulat în colaborare cu Poliţia de Frontieră şi Direcţia Generală a Vămilor, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române. "Sperăm ca aceste eforturi să fie sprijinite şi de cadrul de reglementare şi de fiscalitate, factori care influenţează direct piaţa legală şi implicit veniturile la buget provenite din accize", a mai spus Valentin Canura.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei Generale a Vămilor, în perioada ianuarie - septembrie, acţiunile Vămii Române din aria combaterii contrabandei cu ţigarete au avut ca rezultat reţinerea cantităţii de 34.501.983 ţigarete. Producătorii de ţigarete consideră că, pentru reducerea contrabandei în continuare, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autorităţile de aplicare a legii, le solicită de ani de zile. Astfel, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracţiunilor de evaziune fiscală şi de contrabandă cu ţigarete, este necesară clarificarea situaţiei la punctele de trecere a frontierei interne, cu Ungaria şi Bulgaria, precum şi stabilirea unor atribuţii specifice pentru poliţia locală şi jandarmerie, întrucât comerţul ilegal cu ţigarete se desfăşoară aproape nestingherit în zona de competenţă a acestora - pieţe, oboare, staţii de metrou, arată sursele citate.

Sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier. În 2015, companiile de tutun au virat la buget circa trei miliarde de euro, însemnând accize, TVA, taxe şi contribuţii. Suma reprezintă aproape 2% din PIB, adică echivalentul bugetului destinat Apărării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb