Sturgeon cataloghează drept "cordială şi pragmatică" întâlnirea cu May dinaintea declanşării Brexitului

A.I.
Internaţional / 27 martie 2017

Nicola Sturgeon (Sursa foto: Wikipedia)

Nicola Sturgeon (Sursa foto: Wikipedia)

Premierul britanic Theresa May s-a întâlnit luni cu premierul scoţian Nicola Sturgeon, pentru prima dată după ce a blocat încercarea Scoţiei de a organiza un al doilea referendum pe tema independenţei, o întâlnire pe care Sturgeon a catalogat-o drept "cordială şi pragmatică", relatează Reuters.

Ele s-au întâlnit cu doar o zi înainte ca Adunarea scoţiană să reia o dezbatere cu privire la independenţă în urma căreia Sturgeon ar urma să primească autoritatea să ceară organizarea unui nou referendum.

Sturgeon exercită presiuni în vederea organizării acestui nou refrendum în a doua jumătate a lui 2018 sau în prima jumătate a lui 2019, înainte ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană (UE), însă May i-a transmis că "nu este momentul acum", relatează News.ro.

May a declarat anterior că unitatea este crucială pentru ca Marea Britanie să obţină un acord bun de divorţ în urma unor negocieri pe care urmează să le declanşeze miercuri.

Sturgeon a apreciat că întâlnirea a fost pragmatică şi cordială, dar a spus că nu a primit nicio garanţie de la May potrivit căreia toate puterile pe care Regatul Unit le va recăpăta de la UE vor fi descentralizate la nivelul Scoţiei.

"Am avut impresia că (May) vine să ofere ceva mai multe puteri (Scoţiei)", a declarat Sturgeon pentru BBC.

"S-a dovedit că nu a fost aşa", a adăugat premierul scoţian.

Biroul lui May de la Downing Street nu a făcut comentarii imedat.

May le-a spus membrilor personalului care lucrează în domeniul ajutoarelor internaţionale că Regatul Unit este "o forţă de neoprit".

Premierul britanic depune eforturi să ţină Marea Britanie unită după ce votul britanicilor pentru Brexit a scos la iveală disensiuni profunde, în contextul în care Anglia şi Ţara Galilor au votat în favoarea ieşirii din UE, iar Scoţia şi Irlanda de Nord au votat pentru rămânerea în blocul european.

Ea încearcă să oprească solicitarea Scoţiei de a organiza un nou referendum pe tema independenţei provinciei, care ar putea să deşire a cincea economie mondială şi să-i încurajeze pe naţionaliştii din Irlanda de Nord să-i urmeze exemplul.

"În contextul în care (Marea) Britanie părăseşte Uniunea Europeană, iar noi ne forjăm un nou rol în lume, forţa şi stabilitatea uniunii noastre vor deveni încă şi mai importante", a spus ea personalului Departamentului pentru Dezvoltare Internaţională, la East Kilbride, în sudul Scoţiei.

"Atunci când lucrăm împreună şi ne stabilim o sarcină, noi suntem cu adevărat o forţă de neoprit", a adăugat May.

În referendumul cu privire la independenţă din 2014, scoţienii s-au pronunţat cu 55 la 45% împotriva rupturii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb