Economia americană a continuat să înregistreze performanţe solide în luna august, numărul noilor locuri de muncă create depăşind aşteptatele analiştilor, iar salariile au crescut semnificativ, informează AFP.
Potrivit datelor publicate vineri de Departamentul american al Muncii, prima economie a lumii a creat luna trecută 201.000 de noi locuri de muncă, faţă de 147.000 în luna iulie şi peste cifra de 187.000 noi de locuri de muncă preconizată de analişti. Cu toate acestea, rata şomajului a rămas neschimbată la 3,9%.
Şi mai important, salariul mediu orar a crescut cu 2,9% în luna august 2018 comparativ cu aceiaşi lună a anului trecut, acesta fiind cel mai ridicat nivel înregistrat de la finalul marii recesiuni, în luna iunie 2009. Comparativ cu luna iulie 2018, salariul mediu orar a crescut cu 10 cenţi, sau 0,4%, până la 27,6 dolari, transmite şi Agerpres.
Sectorul privat a creat 204.000 de noi locuri de muncă în luna august, peste estimările analiştilor, în timp ce sectorul guvernamental a eliminat 3.000 de locuri de muncă. Sectoarele care au creat cele mai multe locuri de muncă sunt vânzările angro (22.000), transporturile (20.000) şi serviciile medicale (33.000), potrivit surselor citate.
Economia americană continuă să avanseze solid, stimulată de reducerile de taxe, încrederea consumatorilor, investiţiile companiilor şi chletuielile guvernamentale. În trimestrul aprilie-iunie 2018 creşterea economică în ritm anual a ajuns la 4,2%, cel mai puternic ritm din ultimii patru ani.