SUA SE IMPLICĂ ÎN CAZUL UNIVERSITĂŢII CENTRAL-EUROPENE, FINANŢATĂ DE GEORGE SOROS  Guvernul ungar dă asigurări că nicio universitate nu se va închide

A.G.
Ziarul BURSA #Internaţional / 12 aprilie 2017

Guvernul nu închide nicio universitate, prin urmare nici Universitatea Central-Europeană, a anunţat, ieri, Ministerul pentru Resurse Umane ungar, comentând temerile că CEU ar putea fi obligată să se închidă după adoptarea unor amendamente la legea privind învăţământul superior, potrivit MTI.

Statele Unite ale Americii (SUA) şi-au exprimat, ieri, preocuparea în legătură cu noua lege ungară despre care Washingtonul consideră că vizează Universitatea Central Europeană (CEU), fondată de către miliardarul american George Soros, relatează agenţia Reuters. "'Statele Unite sunt preocupate în legătură cu legea promulgată luni, deoarece ea vizează Universitatea Central Europeană în mod foarte clar şi ameninţă această importantă instituţie americano-ungară'', a declarat la Budapesta adjunctul asistentului secretarului de stat american pentru afaceri europene şi eurasiatice Hoyt Yee, potrivit Agerpres.

La rândul său, Ministerul pentru Resurse Umane ungar susţine că obiectivul guvernului este să se asigure că universităţile din Ungaria funcţionează după aceleaşi standarde legale.

Amendamentele la lege nu conţin prevederi care să ceară închiderea CEU, conform MTI. Universitatea poate continua să funcţioneze fără probleme odată ce se va ajunge la un acord între Ungaria şi SUA, a adăugat ministerul citat, subliniind intenţiile bune şi disponibilitatea la dialog ale guvernului.

Preşedintele Ungariei, Janos Ader, a promulgat luni seară controversata lege care stabileşte noi cerinţe pentru universităţile străine şi care ar putea duce la închiderea Universităţii Central-Europene (CEU), instituţie finanţată de miliardarul american de origine ungară George Soros, ţinta unei campanii a premierului ungar Viktor Orban.

Într-o declaraţie acordată agenţiei de presă MTI, Ader şi-a exprimat convingerea că noua lege nu încalcă libertatea academică şi legislaţia internaţională. El a cerut guvernului de la Budapesta să discute cu universităţile paşii de urmat.

În ciuda protestelor publice, legea a fost promulgată de executivul condus de premierul Viktor Orban printr-o procedură rapidă. Actul normativ prevede nerecunoaşterea diplomelor emise de instituţii de învăţământ străine care nu au corespondent în ţările lor de origine. În capitala Ungariei, zeci de mii de manifestanţi i-au cerut duminică preşedintelui să nu promulge legea.

CEU, cu predare în engleză, s-a deschis la Budapesta în 1991.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb