SUA, suspectate că finanţează opoziţia din Ucraina

F.A.
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 februarie 2014

Administraţia de la Washington este bănuită că finanţează şi înarmează opoziţia din Ucraina, potrivit declaraţiilor lui Serghei Glaziev, consilierul preşedintelui rus Vladimir Putin.

Oficialul rus a declarat presei de la Moscova că SUA ar cheltui peste 20 milioane de dolari, săptămânal, ca să menţină tulburările care au izbucnit, recent, în Ucraina. "Există informaţii că pe teritoriul ambasadei americane în Ucraina se desfăşoară chiar instructajul şi înarmarea teroriştilor", a declarat consilierul rus care a adăugat că Rusia ar putea interveni, pentru apărarea suveranităţii Ucrainei.

Serghei Glaziev a făcut referire la un acord dintre Rusia şi SUA din anul 1994 prin care Moscova a fost "garantul" suveranităţii Ucrainei după decizia Kievului să renunţe la armele nucleare rămase din perioada sovietică. "Occidentul trebuie să înceteze acţiunile de şantaj şi intimidare", a continuat consilierul preşedintelui Vladimir Putin, subliniind că, aparent, Statele Unite ar miza pe o "lovitură de stat" în Ucraina, potrivit surselor din presa internaţională.

Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent după ce Administraţia lui Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie 2013, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, în favoarea unei apropieri de Rusia. Protestele s-au intensificat, în ultima lună, în contextul adoptării unor legi care permiteau dispersarea violentă a manifestanţilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9774
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7667
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0274
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.0993

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb