Statele Unite intenţionează să despartă conducerea NSA, Agenţia de informaţii însărcinată cu interceptarea comunicaţiilor, de conducerea Apărării spaţiului cibernetic, ambele asigurate în prezent de către generalul Keith Alexander, potrivit unor oficiali americani, transmite AFP.
O consecinţă indirectă a scandalului provocat de dezvăluirile fostului consultant NSA Edward Snowden, această reflecţie lansată de către Casa Albă ar putea ajuta la atenuarea unor temeri cu privire la o NSA atotputernică.
Însă ipoteza unei despărţiri a rolurilor provoacă rezistenţe puternice în special în cadrul Pentagonului, care insistă asupra economiilor pe care le permite această structură, potrivit unuia dintre oficiali, care a vorbit sub protecţia anonimatului.
În timp ce misiunea NSA este să spioneze comunicaţiile, care au loc într-o măsură tot mai mare pe Internet, cea a Cyber Command este să protejeze reţelele militare de atacuri informatice şi totodată să efectueze acest tip de atacuri.
De la crearea sa în 2009, Cyber Command este condus de către generalul Alexander, care ocupă în paralel funcţia de director NSA începând din 2005.
"Dispozitivul actual permite asigurarea faptului că cele două organizaţii se completează în mod eficient. Acestea fiind spuse, ne evaluăm fără încetare structurile interne de comandament pentru a ne asigura că suntem organizaţi în mod adecvat", a declarat pentru AFP locotenent-colonelul Damien Pickard, un purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de Mediafax.
Dubla structură permite unele economii, în principal în ceea ce priveşte personalul, însă o altă organizaţie ar avea, la rândul ei, "alte puncte tari şi puncte slabe", a recunoscut el.
În acest stadiu nu a fost adoptată o decizie, iar generalul Alexander îşi va păstra dubla funcţie până la pensionare, prevăzută în primăvara lui 2014, potrivit unuia dintre oficialii contactaţi de AFP.