SUB PRESIUNE, AUTORITĂŢILE S-AU RĂZGÂNDIT: ANAF nu va mai cere numărul de card al clienţilor care au plătit electronic

A.S.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 29 iulie 2016

Gelu Diaconu, fost şef ANAF: "Drumul spre Iad e pavoazat cu intenţii bune"

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) au anunţat, ieri, că iau în considerare modificarea prevederilor dintr-un proiect de hotărâre de Guvern, potrivit cărora Fiscul ar fi urmat să primească toate datele disponibile despre deţinătorul unui card, în cazul plăţilor electronice, inclusiv numărul cardului şi date pe care băncile nu le deţin.

Reprezentanţii Ministerului Finanţelor au precizat, ieri, pe pagina de Facebook a instituţiei, că proiectul aflat în dezbatere publică are în vedere creşterea gradului de conformare a operatorilor economici, reducerea evaziunii fiscale şi scoaterea la suprafaţă a veniturilor care nu sunt întotdeauna declarate de agenţii economici.

"Concret, propunerea vizează corelarea datelor înregistrate pe bonul fiscal transmis Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală de către aparatele de marcat electronice fiscale cu datele comunicate de POS-urile pentru bunurile/serviciile pentru care plata se face prin intermediul cardului", susţin reprezentanţii ministerului.

Potrivit acestora, datele sunt utile pentru determinarea corectă a bazei impozabile, în cazul în care casele electronice de marcat întrerup transmiterea de informaţii către ANAF (defecţiune, suspendare servicii internet, pană de curent, rea intenţie etc).

Oficialii Finanţelor au precizat: "În urma consultărilor cu patronatele din domeniul bancar ce au avut loc miercuri, 27 iulie 2016, Ministerul Finanţelor Publice şi ANAF au luat deja în considerare modificarea articolului 4, alin 3, din Anexa menţionată în materialele de presă în sensul eliminării unor date (spre exemplu, numărul cardului bancar din motive de securitate), inclusiv netransmiterea unor date pe care instituţia emitentă nu le deţine. Subliniem faptul că trecerea de la casele de marcat electronice fiscale echipate cu role jurnal pe suport hârtie este motivată şi de faptul că în statele UE se folosesc demult casele de marcat electronice fiscale dotate cu jurnal electronic securizat".

Proiectul privind Normele metodologice pentru aplicarea Ordonanţei nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, aflat în dezbatere publică pe site-ul instituţiei din 12 iulie 2016, precizează, în Anexă, la art. 4, alin. (3): "În cazul plăţilor electronice, efectuate cu cardul bancar prin intermediul POS-ului, entitatea care gestionează certificarea/autorizarea tranzacţiei va comunica Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, simultan cu transmiterea tranzacţiei către instituţia acceptantă şi următoarele date: a) ID terminal; b) ID comerciant; c) numărul bonului fiscal; d) valoarea bonului fiscal; e) data, ora şi minutul emiterii bonului fiscal; f) instituţia acceptantă; g) numărul cardului utilizat pentru efectuarea plăţii; h) cod autorizare plată; i) toate detaliile disponibile cu privire la identitatea deţinătorului cardului".

Gelu Diaconu, fostul şef al ANAF, îl consideră responsabil pentru acest proiect de hotărâre pe Gabriel Biriş, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), care, înainte să preia funcţia publică, s-a pronunţat în repetate rânduri împotriva ANAF, luând apărarea contribuabililor. Domnul Diaconu a spus: "Nu pot să fac decât o remarcă uşor ironică (dacă nu de-a dreptul maliţioasă): sunt aceiaşi care se plângeau de sarcina administrativă pe care o puneam noi în operă, până a veni ei la conducere. Mă refer la conducerea MFP-ului, pentru că norma e generată de o structură a Ministerului Finanţelor, nu de ANAF. Problematica caselor de marcat şi a datelor necesare este gestionată de o structură a Ministerului Finanţelor, aflată în subordinea domnului Biriş, marele apărător al contribuabilului. Dincolo de intruziunea sau amestecul în datele personale şi în viaţa contribuabililor, sunt şi alte aspecte, care ţin de efectul comercial al impunerii unei astfel de măsuri. Mai multe nu vă pot spune. Gândiţi-vă ce înseamnă piaţa caselor de marcat, a softurilor aferente, a programului necesar pentru interfaţarea cu baza de date a ANAF-ului şi aşa mai departe. Despre toate datele astea întrebaţi-l pe domnul Biriş. Toate sunt puse... Ştiţi: drumul spre Iad e pavoazat cu intenţii bune".

Virgil Popescu, vicepreşedinte PNL: "Combaterea evaziunii fiscale nu se poate face cu sacrificarea libertăţii cetăţenilor"

Observ că uneori instituţiile statului se îmbată cu putere şi uită de noţiuni precum "libertatea" sau "drepturile omului", a declarat, ieri, Virgil Popescu, vicepreşedinte PNL, afirmând că este regretabil că şi ANAF se înscrie în această categorie şi vine cu un proiect prin care speră să reuşească să spioneze cumpărăturile românilor.

Virgil Popescu a declarat: "Prin proiectul iniţial, ANAF dorea să obţină toate detaliile disponibile cu privire la identitatea deţinătorului cardului, de fiecare dată când se efectua o plată electronică. Ulterior, Ministerul Finanţelor a anunţat că proiectul va suferi modificări şi nu vor mai solicita anumite date (cum ar fi numărul cardului, din motive de securitate). Cert este că în continuare se doreşte supravegherea cumpărăturilor pe care le fac românii. Un astfel de proiect încalcă libertăţile cetăţenilor. Fiecare dintre noi este liber să cumpere orice doreşte fără ca vreo instituţie a statului să-i verifice bonul fiscal. Acest proiect îmi aminteşte de Securitate şi de restricţiile regimului comunist. Am sperat mereu că vom scăpa de aceste obiceiuri proaste şi vom învăţa cu toţii să respectăm drepturile şi libertăţile indivizilor. Înţeleg că ANAF doreşte să combată evaziunea fiscală, dar mai bine ar începe cu introducerea plăţii cu cardul în instituţiile statului. Totodată, ANAF ar trebui să se concentreze pe recuperarea prejudiciilor din dosarele de corupţie decât să stea să-i spioneze pe români.

Diminuarea evaziunii fiscale nu trebuie să se facă cu preţul libertăţii cetăţenilor. Sunt sigur că instituţiile statului vor analiza toate posibilităţile pentru a găsi cea mai bună soluţie. Partidul Naţional Liberal încurajează măsurile de prevenire a evaziunii fiscale, dar nu va sacrifica drepturile şi libertăţile indivizilor. Este nevoie de un echilibru, astfel încât cetăţenii să se simtă protejaţi".

APADOR-CH: "Guvernul se substituie din nou parlamentului şi îşi dă aprobare de monitorizare a deţinătorilor de carduri"

APADOR-CH a protestat ieri faţă de modul abuziv prin care guvernul (indiferent de compunere, actuală sau trecută) adoptă reglementări în materie fiscală prin care afectează/restrânge drepturi şi libertăţi fundamentale.

Într-un comunicat de presă, APADOR-CH precizează: Ultimul abuz de această natură (după isprava din luna mai) este reprezentat de un proiect de hotărâre de guvern (HG) prin care ANAF-ul se autoabilitează să încalce grav viaţa privată a persoanelor, prin monitorizarea (fără niciun fel de autorizare judecătorească) a oricărei operaţiuni financiare efectuate de orice deţinător de card.

Pe lângă faptul că ANAF-ul şi Ministerul de Finanţe vor să fie mai «tari» decât procurorii (care au, totuşi, nevoie de autorizaţie de la judecător pentru intruziunile grave în viaţa privată), aceste structuri fiscale doresc să se situeze deasupra Constituţiei şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

Astfel, potrivit prevederilor constituţionale, drepturile şi libertăţile fundamentale nu pot fi restrânse/afectate decât prin lege, nu şi prin alte acte normative cu putere inferioară legii, cum sunt HG-urile. În acest sens, art. 115 al. 6 din Constituţie interzice expres restrângerea, afectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin ordonanţă de urgenţă (OUG), deoarece numai legea le poate restrânge/afecta. Este de la sine înţeles că dacă prin OUG nu pot fi afectate drepturi şi libertăţi, cu atât mai puţin acestea pot fi afectate prin HG, act normativ cu putere inferioară legii şi OUG.

Este evident că datele privind operaţiunile efectuate de către deţinătorul unui card sunt date cu caracter personal, potrivit art. 3 lit. a din Legea nr. 677/2001 şi fac parte integrantă din ceea ce înseamnă viaţa privată a persoanei. Dreptul la viaţa privată este prevăzut în art. 26 din Constituţie şi în art. 8 din CEDO.

Mai mult, chiar în paragraful 2 al art. 8 din CEDO se prevede, printre altele, că nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege. Deci, potrivit CEDO, numai prin lege (nu şi prin HG) poate fi restrâns, sub orice formă, dreptul la viaţa privată.

Dacă actualul guvern, care se declară a fi altceva decât precedentele, doreşte să monitorizeze operaţiunile financiare efectuate de deţinătorii de carduri, calea constituţională de urmat nu este adoptarea unui HG care să adauge pentru cetăţeni obligaţii ce nu sunt prevăzute expres în lege, ci să întocmească un proiect de lege pe care să-l supună aprobării parlamentului şi se va vedea dacă parlamentul va aproba sau nu astfel de măsuri".

Ca atare, APADOR-CH solicită guvernului să renunţe la practicile din trecut şi să-şi retragă proiectul de HG în discuţie.

ANAF: "Pentru combaterea «micii» evaziuni, este necesară corelarea datelor referitoare la rulajele comunicate de POS-uri cu datele înregistrate pe bonul fiscal"

Pentru combaterea evaziunii fiscale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală vizează atât circuite comerciale ample şi complexe, cât şi comerţul cotidian. Dacă pentru identificarea reţelelor tranzacţionale frauduloase este necesară monitorizarea tranzacţiilor sau controlul preţurilor de transfer, pentru combaterea "micii" evaziuni, este necesară, printre alte măsuri, corelarea datelor referitoare la rulajele comunicate de POS-uri cu datele înregistrate pe bonul fiscal, potrivit ANAF.

Reprezentanţii ANAF susţin că această propunere facilitează combaterea evaziunii fiscale, iar datele sunt necesare în cazul în care casele electronice de marcat întrerup transmiterea de informaţii către ANAF (defecţiune, suspendare servicii internet, pană de curent, rea intenţie etc).

ANAF menţionează: "Propunerea respectă prevederile Codului de procedură fiscală conform căruia băncile trebuie să comunice ANAF lista persoanelor care deschid ori închid conturi, rulajele sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum şi informaţiile sau documentele referitoare la operaţiunile derulate prin acele conturi. În acest sens, sunt importante datele aferente tranzacţiei, inclusiv contul din care s-a făcut plata pentru bunurile sau serviciile achiziţionate.

Proiectul respectă prevederile legale privind accesul la informaţii şi protejarea datelor personale. Procesul de consultare publică a fost demarat acum 10 zile, miercuri 27 iulie având loc o întâlnire cu patronatele din domeniul bancar. Proiectul aflat in dezbatere publică are în vedere creşterea gradului de conformare a operatorilor economici, reducerea evaziunii fiscale şi fiscalizarea veniturilor nedeclarate de către operatorii economici".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Unde oare am mai intilnit ... noi românii ... un atare stat politienesc obsedat de controlul muritorilor de rînd? De unde ni se trage? Cei de minim 30 ani ne amintim desigur, dar cei mai tineri ... viseaza sa ajunga acolo .... unde visele devin "realitate" iar cîinii alearga cu covrigii in coada, acolo unde toate "visele devin realitate" iar controlul este peste tot, la orice nivel, începînd de la aeroport si terminînd acasă, prin frigiderul și TV-ul "inteligente" și este de tip "proctologic"!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb