Suedia a uitat lecţiile crizei financiare din anii "90 şi este condamnată la recesiune

Dincolo de lumea dezlănţuită a Brexit-ului şi a luptelor de stradă din Franţa, o ţară din Nordul liniştit se îndreaptă, legată la ochi cu bani ieftini, către o recesiune care va rămâne în cărţile de istorie.

Banca centrală a Suediei, Riksbank, a lansat recent, prin vocea guvernatorului său Stefan Ingves, cel mai puternic avertisment referitor la pericolul bulei imobiliare pentru economia ţării nordice.

Într-un comunicat de presă, Ingves a precizat că "după cum arată istoria, o scădere masivă a preţului activelor, pe fondul unui nivel ridicat al datoriilor private, reprezintă principalul factor declanşator al unei recesiuni adânci şi prelungite".

Datele Biroului Central de Statistică ilustrează excesele fără precedent de pe piaţa imobiliară rezidenţială din Suedia, unde preţurile şi-au accelerat creşterea după declanşarea crizei financiare globale (vezi graficul 1), pe fondul politicii monetare ultrarelaxate a băncii centrale, caracterizată de dobânzi negative şi relaxare cantitativă.

O astfel de creştere a preţurilor locuinţelor nu ar fi fost posibilă fără avansul accelerat al creditului acordat gospodăriilor, în special a celui ipotecar (vezi graficul 2).

În condiţiile unei creşteri de peste 3 ori a creditului total acordat gospodăriilor de la începutul anului 2002, soldul creditului ipotecar a crescut de aproape 4 ori, iar ponderea acestuia în creditul acordat gospodăriilor a crescut până la 82%, de la 68% în ianuarie 2002.

Conform datelor de la banca centrală, raportul dintre datoriile gospodăriilor şi veniturile disponibile au ajuns aproape de 180%, un nou record.

Toate aceste "realizări" au fost stimulate de tratamentul fiscal preferenţial acordat persoanelor care au credite ipotecare şi de posibilitatea obţinerii creditelor pentru care se plăteşte doar dobânda. S-a ajuns astfel la o durată medie a creditului ipotecare de peste 140 de ani, durată care se va reduce până la 105 ani odată cu intrarea în vigoare a unor noi reglementări de la 1 iunie 2016. O problemă suplimentară, atât pentru debitori cât şi pentru instituţiile de supraveghere şi reglementare, o reprezintă ponderea ridicată a creditelor acordate cu dobândă variabilă.

În aceste condiţii, Riksbank propune noi măsuri pentru oprirea creşterii gradului de îndatorare al gospodăriilor, printre care se află modificarea regimului fiscal, astfel încât "să se reducă dorinţa gospodăriilor de acumulare a datoriilor", sau stabilirea unui plafon maxim de îndatorare în raport cu venitul disponibil.

Dar vor fi suficiente aceste măsuri? Şi nu este cam târziu?

Unul dintre riscurile majore îl reprezintă creşterea vulnerabilităţii sistemului bancar, chiar dacă instituţiile financiare din Suedia se pot lăuda cu rate de adecvare a capitalului semnificativ peste media europeană.

Cerinţele suplimentare impuse chiar de către banca centrală, al cărei guvernator este şi preşedintele Comitetului Basel pentru Supraveghere Bancară din cadrul BIS (Bank for International Settlements), au determinat creşterea ratei de capitalizare peste 20%, în condiţiile în care marile bănci din Suedia sunt puternic dependente de finanţările de pe piaţă, iar o pondere ridicată este reprezentată de finanţările în monedă străină.

În plus, printre vulnerabilităţii subliniate de Stefan Ingves se află şi "gradul ridicat de concentrare şi interconectare" al sistemului bancar.

La prezentarea ultimului raport cu privire la stabilitatea financiară, guvernatorul Ingves a declarat că "băncile din Suedia nu mai pot fi considerate a fi bănci comerciale, deoarece au devenit bănci ipotecare".

În aceste condiţii, Riksbank a recomandat instituţiei de supraveghere a pieţelor financiare (Finansinspektionen) să majoreze cerinţele de capital în sistemul bancar, astfel încât să se ajungă la o rată de leverage (n.a. raportul dintre capital şi activele totale neponderate în funcţie de risc) de 5% din 2018. În opinia băncii centrale a Suediei, cerinţele actuale de capital, calculate pe baza activelor ponderate la risc, nu sunt suficiente pentru acoperirea adecvată a riscului de lichiditate.

Analiştii de la Nordea, cea mai mare bancă din Scandinavia, consideră că Riksbank "nu ar trebui să sperie investitorii în obligaţiuni cu avertismente despre bula imobiliară", după cum scrie Bloomberg.

Andreas Wallstrom, economist-şef la Nordea în Stockholm, a declarat că "banca centrală ar trebui să se uite în primul rând la propriile programe de stimulare monetară, care sunt principalele vinovate pentru împingerea datoriilor populaţiei şi a preţurilor locuinţelor către nivele record".

"Este paradoxal faptul că Riksbank vorbeşte cel mai mult şi cel mai tare despre bula imobiliară, în condiţiile în care dispune de cel mai eficient instrument pentru încetinirea creditării, respectiv rata dobânzii", a mai precizat economistul suedez pentru Bloomberg.

Despre bula imobiliară vorbeşte la fel de tare şi Anders Borg, fost ministru de finanţe între 2006 şi 2014. De parcă nu ar fi avut nimic de a face cu extinderea dezechilibrelor financiare din Suedia, Borg a declarat că "nu văd cum poate fi evitată o prăbuşire a preţurilor de pe piaţa imobiliară", după cum scrie Dagens Industri, cel mai important cotidian financiar al ţării.

În opinia sa, "datoriile gospodăriilor se află la un nivel care face ca prăbuşirea să fie doar o chestiune de timp", iar efectul asupra consumului şi creşterii economice va fi dramatic. Anders Borg estimează că normalizarea dobânzilor va iniţia procesul de corecţie în următorii 3 - 5 ani.

Perspectivele negative ale economiei Suediei, alimentate în cea mai mare parte de politica monetară a băncii centrale din ultimii ani, au determinat autorităţile de la Stockholm să reevalueze mandatul Riksbank.

Politicile băncii centrale dintre 2010 şi 2015 au fost analizate de un comitet condus de Mervyn King, fostul guvernator al Băncii Angliei, care a recomandat ca ţinta de inflaţie să fie definită de Parlament, iar regimul valutar să intre în competenţa guvernului, după cum scrie Bloomberg.

Responsabilitatea băncii centrale în ceea ce priveşte stabilitatea financiară au fost, de asemenea, evaluate, concluziile finale şi implicaţiile constituţionale urmând să fie publicate înainte de alegerile generale din 2018.

Explozia bulei imobiliare din Suedia, la începutul anilor "90, a trimis economia în recesiune, dobânzile de pe piaţa interbancară au ajuns la 500%, iar statul a naţionalizat mai multe bănci, în condiţiile în care ţara a trebuit să părăsească mecanismul ratelor de schimb premergător adoptării monedei unice.

Preţurile de atunci ale locuinţelor abia se mai văd acum pe grafic, în timp ce toţi indicatorii dezechilibrelor financiare au depăşit cu mult cota de pericol iminent.

"Cei care nu îşi amintesc trecutul sunt condamnaţi să îl repete", spunea odată filosoful George Santayana. "Exuberanţa iraţională" din ultima decadă, alimentată de guvern şi banca centrală, a depăşit, însă, simpla uitare, iar noul preţ care trebuie plătit va rămâne mereu în memoria colectivă a suedezilor.