"Sunt 5-6 firme de insolvenţă care primesc toate dosarele importante"

Reporter: Aţi afirmat că demisia dumneavoastră de la conducerea UNPIR este "rezultatul unor manevre oculte şi ilegale", prin care au fost "impuşi" în fruntea Uniunii oameni din BNR. Despre ce persoane vorbiţi? De cine şi în ce mod au fost "impuşi"?

Gheorghe Piperea: A fost o adunare generală electivă regizată la UNPIR Bucureşti, filiala UNPIR care reprezintă peste o treime din numărul total al practicienilor în insolvenţă cu drept de vot. Cu câteva stapamani în urmă amploaiţii acestei entităţi s-au ocupat cu strângerea de manadate, cam în acelaşi stil în care a făcut-o Piedone pentru a candida la Primăria sectorului 4 Bucureşti - pe tăcute, insidios, fără ca oamenii să ştie măcar de intenţia de candidatură, darămite să mai ştie cine sunt candidaţii (că de programe, planuri de acţiune şi direcţii de management nici nu se pune problema).

Gheorghe Piperea: Dintr-un total de circa 900 de membri ai filialei, doar un număr de aproximativ 150 de participanţi au fost în sală. Restul au ignorat adunarea, voluntar sau involuntar. Intenţia organizatorilor a fost ca această adunare să fie un non-eveniment, o chestie banală la care nu merită să vii. Un număr de circa 170 de membri ai filialei fuseseră însă puşi să semneze în prealabil nişte mandate, aşa că aceştia au fost "reprezentaţi" în adunare. Au fost mandate în alb, utilizate de grupul care trebuia să preia UNPIR ca voturi favorabile lor. În aceste condiţii, în care circa 170 de voturi erau deja exprimate, era evident că cei aproximativ 150 de participanţi efectivi nu ar fi putut schimba aşa-zisa decizie a majorităţii nici dacă ar fi votat absolut toţi contra grupului care a preluat UNPIR. Este evident că cei care au dat aceste mandate nu au ştiut ce anume se votează în numele lor şi pe cine anume au ales "mandatarii" în locul lor. Nu se ştie nici dacă aceste mandate au fost semnate chiar de mandanţi, nici dacă ele au fost depuse în termen la secretariat (cu minim cinci zile înainte de şedinţă). Mă rog, dacă cineva are intenţia să conteste legalitatea hotărârii respective, să o facă, eu nu am această intenţie. Asta pentru că, aşa cum am spus în cadrul şedinţei respective (de la care am plecat imediat după acel discurs), nu fac din calitatea de membru în conducerea UNPIR o chestiune de viaţă şi de moarte - am performat foarte bine şi înainte, voi performa foarte bine şi după, iar viaţa nu începe şi nu se termină cu funcţia.

Cine a impus acest grup? Sistemul bancar şi, în special, BNR. Înainte de aceste alegeri regizate, s-a lansat zvonul că băncile, întrucât mă urăsc, dar mai ales BNR, nu vor vrea să discute cu mine şi, deci, eu voi fi cel care va fi văduvit profesia de sfântul lor suport. Precum ştiţi, sunt, într-adevăr, foarte ineficient când e vorba de legi, hotărâri judecătoreşti, trenduri, ideologii juridice şi instrumente economice. Atât de ineficient încât Preşedintele şi Avocatul Poporului îmi cer, citez textual: "ne exprimăm speranţa că veţi continua să ne transmiteţi punctele dumneavoastră de vedere ori de câte ori veţi considera necesar" (adresa DRA1/6295/29.03.2016, Administraţia Prezidenţială, în legătură cu retrimiterea la Parlament în vederea re-examinării a proiectului de lege privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional, decizie luată în urmarea unei petiţii formulate de mine).

Nu asta este, însă, important.

Altceva este esenţial.

În ultimii ani, sub presiunea inadmisibilă a băncilor, în calitatea lor de principali creditori, care impun şi cine să fie practicianul în insolvenţă şi ceea ce trebuie făcut într-un dosar, piaţa insolvenţei s-a polarizat, creând două oligopoluri şi lăsând o masă mare de practicieni în insolvenţă fără job.

Există un număr de 5-6 firme mari de insolvenţă, de regulă din Bucureşti, care primesc toate dosarele mari şi importante ca valoare a onorariilor. Eu nu mă număr printre acestea. Există şi un număr de 15-20 de firme medii care sunt formate de foşti lucrători în departamente de restructurări (work-out) sau din apropiaţi ai şefimii bancare, inclusiv, sau mai ales, ai directorimii din BNR, către care se canalizează marea majoritate a dosarelor de mărime medie, poate chiar toate aceste dosare. Întrucât în aceste dosare creditorii majoritari sunt băncile, practicienii în insolvenţă sunt numiţi pentru că sunt agreaţi de bănci, iar agrementul este dat nu neapărat pentru motive de eficientă şi independent, ci pentru motive de punere în practică a scenariilor băncilor (scenarii care nu sunt întotdeauna favorabile celorlalţi participanţi la procedură - salariaţi, furnizori de utilităţi, fisc, acţionari ai debitorilor). Restul practicienilor în insolvenţă se ocupă cu celalalte dosare - în acelea care sunt cât de cât interesante, practicienii în insolvenţă sunt victime ale ostilităţii băncilor. Există, în fine, o pătură largă de practicieni în insolvenţă care fie nu au deloc dosare, întrucât nu mai au loc de cele două oligopoluri, fie se ocupă, practic, exclusiv cu dosare de faliment simplificat, acelea unde nu sunt bani, nu sunt active şi nu sunt asociaţi sau administratori care să fie traşi la răspundere pentru faliment. Sunt acele dosare în care se încasează onorarii din fondul de lichidare, colectat din taxele de la registrul comerţului şi din prelevări de 2% din valoarea lichidărilor şi gestionat de UNPIR. Sunt cam 130 de milioane de lei care se încasează anual în acest fond, dar sumele sunt foarte inegal repartizate în ţară, singura filiala care nu are probleme de deficit fiind cea din Bucureşti, care are şi cele mai multe încasări de la registrul comerţului, şi cele mai multe încasări din prelevările de 2% (bani care vin inclusiv din teritoriu, întrucât firmele mari din Bucureşti, după cum am spus, preiau şi dosarele importante din teritoriu). Ei bine, la această filială tocmai a fost numit unul dintre reprezentanţii "de seamă" ai celui de-al doilea oligopol.

Cine impune acest sistem profund inechitabil, compus din două categorii de dulăi, câţiva căţei şi foarte mulţi şomeri? Desigur, creditorul majoritar, banca. Cine este prea independent iese de pe lista scurtă a băncii. Iar cine nu e scris pe listă nu există (vorba skech-ului). Dacă aceşti oameni preferă să fie căţei, nu au decât. Eu prefer să fiu lup. Şi, în această calitate, voi promova cât de curând o modificare a legii care să redea în competenţa judecătorului atribuţia de a numi un administrator judiciar/lichidator în procedurile de insolvenţă. Doar aşa se va putea reveni la o adevărată independenţă a practicianului în insolvenţă.

Vreţi un exemplu de canalizare a unui dosar către practicieni în insolvenţă din prima sau a doua categorie de oligopolişti? Vedeţi, vă rog, cum s-a făcut selecţia de lichidatori în dosarul Astra şi, ulterior, cum s-a scris tabelul creanţelor. Veţi avea nişte răspunsuri.

Reporter: Cum ar fi trebuit să se deruleze alegerile pentru conducerea Uniunii, în opinia dumneavoastră?

Gheorghe Piperea: Transparent, anunţat din timp ca eveniment, cu o campanie electorală decentă, în care cei interesaţi să poată anunţa omul că există alegeri şi că există un număr de candidaţi, cu identitate proprie, cu program şi viziune, cu echipe care să poată implementa astfel de programe etc. Totul a fost confidenţial, ca să nu zic semiclandestin. Acum înţeleg de ce intenţia mea din februarie 2016 de a transparentiza şi reglementa procedura de alegeri a fost violent refuzată prin vot (în Consiliul Naţional de Conducere al UNPIR).

Reporter: Susţineţi că breasla practicienilor în insolvenţă este "ţinta unei acţiuni de destructurare". Ce acţiuni au fost sau sunt derulate în acest sens?

Gheorghe Piperea: Cei care s-au lipit de scaune cu aceste mijloace nu prea oneste trebuie să se descurce cu marile provocări la care este supusă Uniunea şi chiar profesia în sine: numai cine nu vrea nu vede că această profesie este în curs de destructurare, în ideea de a se reveni la situaţia din 1999, când orice avocat, economist sau inginer cu cinci ani vechime putea face insolvenţă, sau chiar mai rău, în ideea de a transforma această profesie într-un tip de funcţie publică exercitată de angajaţi ai statului (aşa cum este de vreo doi ani în Ungaria, de exemplu). Un prim pas s-a făcut anul trecut, când s-a emis legea insolvenţei persoanelor fizice nr.151/2015, lege care permite gestionarea unor astfel de insolvenţe şi de executori, notari şi avocaţi. Al doilea pas, care este pe cale să fie făcut, sub presiunea organelor fiscale şi a celor de cercetare penală, este de a desfiinţa insolvenţa, pe motiv că este "o modalitate de fraduare a intereselor creditorilor" (citat aproximativ din nota de fundamentare pentru modificarea legii insolvenţei, redactată de fisc şi circulată în presă în ianuarie 2016). Despre asta vom mai vorbi, dar cu alte ocazii.

Reporter: În aceste condiţii, cum vedeţi evoluţia acestui domeniu, în următorii ani?

Gheorghe Piperea: Mă tem că tendinţa de revenire la situaţia de dinainte de 1999 este lucrul cel mai puţin rău ce se poate întâmpla. Există voci care vor chiar abrogarea legii insolvenţei (de altfel, ce este legea bail-în-ului decât o întoarcere în timp, în perioada comunistă, când statul nu permitea ideea de faliment al unor întreprinderi socialiste de stat?). Asta, într-adevăr, ar fi o catastrofă pentru economia de piaţă: ar fi ca şi când ai încerca să te aşezi pe un scuan cu trei picioare, dar tocmai i se taie unul dintre picioare. Insolvenţa este un pilon al economiei de piaţă; ca să citez din memorie un citat care circulă pe internet, capitalismul fără faliment ar fi precum creştinismul fără iad. Nu ar mai exista responsabilitate pentru riscurile asumate, iar oamenii ar ajunge să fie răniţi şi prejudiciaţi fără să mai fie cineva ţinut responsabil. Şi, dacă nu am spus asta până acum, iată: insolvenţa nu poate fi gestionată de oricine, e nevoie de cineva care să ştie ce trebuie făcut în cazul unui accident sau al unei catastrofe intenţionate, adică să pregătească răniţii pentru a fi operaţi şi, după aceea, să opereze. Practicienii în insolvenţă, cei care îşi iau în serios menirea, adică cei independenţi şi calitativi, ştiu să vadă ceea ce, de regulă, nu vedem pentru că refuzăm să vedem. Spre exemplu, faptul că, uneori, împăratul este gol.

Reporter: Care vor fi următoarele acţiuni pe care le veţi întreprinde în acest domeniu?

Gheorghe Piperea: În acest moment cunosc toate "cotloanele" acestei organizaţii. Voi încerca, din afara conducerii UNPIR, să pun în practică o parte din ceea ce îmi propuneam ca preşedinte interimar: o campanie de conştientizare a profesiei, a procedurilor, a mijloacelor electronice de comunicare de care ar putea dispune Uniunea, dar nu o face; lunar, atât în Bucureşti, cât şi în ţară, voi prezenţa informaţii statistice şi interpretări ale cifrelor de care dispune Uniunea, în asemenea manieră încât aceste informaţii şi cifre să devină de referinţă, inclusiv pentru evaluări şi pentru statisticile oficiale; voi promova, atât cât pot, modificări legislative necesare eliminării acelor oligopoluri, dar şi a blocajelor şi a situaţiilor practice complicate rezultate din suprapunerea insolvenţei pe proceduri penale (cele două reglementări putând "lucra" împreună, cu condiţia ca sensurile şi scopurile lor să fie înţelese de ambele părţi ale baricadei; nu există motive să credem că insolvenţa ar încurca acţiunea organelor sau instanţelor penale, care este menită a ne apăra de infractori). Cred că este important pentru toată lumea să conştientizăm că, deşi sunt câţiva actori penali ai insolvenţelor, aceştia nu sunt decât exemple rele, în realitate masa mare a practicienilor fiind onestă şi eficientă. Tot ce trebuie făcut este ca acei colegi de breaslă care şi-au făcut de cap din punct de vedere penal să fie excluşi din profesie. Dacă asemenea "colegi" încă mai fac jocurile în profesie (inclusiv pe acela de a mă elimina pe mine din competiţie), nu înseamnă că ei nu vor fi curând rejectaţi, fie pe calea procedurilor disciplinare, fie natural, prin delimitarea mediului de afaceri de asemenea inşi.

În rest, o să încerc să îmi utilizez mai eficient timpul liber.

Reporter: Mulţumesc!