Sunt condamnate Spania şi Portugalia la o prăbuşire sincronizată?

Spania şi Portugalia au împărţit multe de-a lungul istoriei, mai ales coloniile şi războaiele, din cauza proximităţii geografice. Acum se pare că a venit momentul ca cele două ţări din Peninsula Iberică să-şi împartă şi falimentul.

Această concluzie este susţinută de o analiză recentă a organizaţiei Council on Foreign Relations din New York. Benn Steil, director în cadrul CFR, şi Dinah Walker au publicat recent, pe un blog al organizaţiei, situaţia expunerii băncilor din Spania faţă de Portugalia.

Conform datelor de la BIS (Bank for International Settlements), valoarea totală a expunerii era de circa 70 de miliarde de dolari la sfârşitul T1 2013, în condiţiile în care a fost atins un maxim de circa 90 de miliarde de dolari în T2 2011 (vezi grafic).

Analiştii de la CFR au făcut o comparaţie între expunerea Spaniei faţă de Portugalia şi cea a Franţei faţă de Grecia înainte de haircut-ul aprobat de autorităţile europene şi FMI pentru datoria publică a Greciei.

Concluzia? Există o probabilitate ridicată ca Portugalia să determine prăbuşirea sistemului bancar spaniol. De ce? Pentru că băncile din Spania mai au încă o expunere faţă de Portugalia extrem de ridicată, dacă se face raportarea la valoarea totală a activelor din sistemul bancar.

Conform datelor de la BCE, valoarea activelor sistemului bancar din Spania este de circa 4,5 trilioane de euro, în timp ce valoarea activelor bancare din Franţa este de 11,4 trilioane.

Benn Steil ne aminteşte că autorităţile europene au încercat, prin toate mijloacele, să amâne restructurarea datoriilor suverane ale Greciei în 2010 din cauza posibilei contagiuni la nivelul sistemului bancar european. În acea perioadă, expunerea băncilor franceze faţă de Grecia era de circa 86 de miliarde de dolari.

Dar s-a întâmplat un miracol. În luna mai 2010, BCE a decis să lanseze Securities Markets Programme (SMP), în cadrul căruia a cumpărat, de pe piaţa secundară, titluri financiare de la băncile comerciale. Aceste titluri au fost, în special, obligaţiuni guvernamentale. Ultimele achiziţii au avut loc în februarie 2012, iar programul a fost finalizat în septembrie 2012, conform datelor de pe site-ul BCE.

Benn Steil scrie că expunerea băncilor franceze faţă de Grecia a scăzut semnificativ înainte de impunerea pierderilor de către creditorii oficiali internaţionali, deoarece "băncile franceze au profitat de programul SMP al BCE pentru a scăpa de obligaţiunile emise de Grecia".

Oare a fost doar "norocul" băncilor franceze responsabil pentru "evadarea" lor din acea gaură neagră a datoriilor suverane? Dacă da, cum a fost posibil ca băncile spaniole să rateze o astfel de oportunitate? A fost doar încrederea oarbă în capacitatea autorităţilor europene de a opri criza?

Răspunsul la aceste întrebări nu este oferit nici măcar de membrii CFR. Influenţa organizaţiei nu a fost suficientă pentru a pătrunde în teritoriul opac al situaţiei financiare a ţărilor din zona euro.

Deşi a fost lăudată de autorităţile europene pentru modul în care a implementat programul de austeritate, Portugalia este departe de a vedea luminiţa de la capătul tunelului. Fără rezultate semnificative asupra datoriei publice, austeritatea a condus doar la creşterea tensiunilor sociale şi la o criză guvernamentală.

În urma crizei politice declanşate de demisia ministrului de finanţe, o poziţie guvernamentală importantă, cea de secretar al Trezoreriei, a fost ocupată de Joaquim Pais Jorge. După câteva săptămâni, acesta a demisionat, ca urmare a "articolelor din presă care l-au acuzat că a încercat să vândă derivate financiare guvernului pentru ascunderea datoriei publice în timp ce era angajat la Citigroup", după cum scrie Bloomberg.

Aceste derivate erau contracte swap pe rata dobânzii, similare celor vândute Greciei şi Italiei de către Goldman Sachs.

Deşi în presa portugheză se arată că autorităţile au refuzat la vremea respectivă, în 2005, oferta de la Citigroup, incertitudinea cu privire la adevărata dimensiune a datoriei publice a Portugaliei s-a accentuat, în timp ce băncile depind de lichidităţile oferite de BCE.

Ultimele date de la Banca Portugaliei arată că finanţarea băncilor portugheze de către Banca Centrală Europeană a crescut până la cel mai ridicat nivel din ultimele şapte luni în iulie 2013, de 50,2 miliarde de euro.

În aceste condiţii, "expunerea de astăzi a băncilor spaniole faţă de Portugalia este mai mare decât a băncilor franceze faţă de Grecia în 2010, în ciuda faptului că dimensiunea sistemul bancar spaniol este de 40% din cea a sistemului bancar francez", după cum se mai arată în analiza de la CFR. Mai mult, testele de stres aplicate sistemului bancar spaniol în 2012 au luat în considerare doar portofoliul intern de credite, iar activele internaţionale au fost excluse.

Concluzia lui Benn Steil dă mari dureri de cap autorităţilor spaniole: "O restructurare a datoriei suverane a Portugaliei, similară celei din Grecia, va fi devastatoare pentru sistemul bancar al Spaniei", iar fără un nou program SMP, "amânarea restructurării datoriilor Portugaliei nu va ajuta deloc Spania".

Dacă extrapolăm "succesul" de până acum al Europei în lupta contra crizei economice, evoluţia situaţiei din Peninsula Iberică pare destul de previzibilă.

Va fi linişte până la alegerile din Germania, iar apoi va veni o perioadă de simulare a căutării soluţiilor, urmată de bail-in-uri bancare şi, în final, de restructurarea datoriilor publice. Adică, Spania şi Portugalia ar putea deveni primele campioane europene la proba de sărituri sincron în bazinul fără apă al falimentelor suverane.