Operatorul bursier american CME Group a mai făcut un pas către lansarea unui contract futures pe grâu în Uniunea Europeană (UE), după ce a rezolvat unele aspecte legate de acest produs cu operatorii de silozuri din Franţa, conform unor surse din domeniu, citate de Reuters.
Sursele afirmă că CME aproape a finalizat contractele cu un număr suficient de cooperative franceze deţinătoare de silozuri cât să funcţioneze la nivel regional. Potrivit surselor, CME a finalizat contractele cu patru operatori de silozuri din Franţa, iar unul este pe punctul să fie semnat, ceea ce îi va da CME capacitatea suficientă să livreze fizic grâu.
CME, cea mai mare piaţă futures la nivel mondial, ar putea anunţa produsul menţionat în câteva săptămâni, mai spun sursele, adăugând că tranzacţiile cu grâu ar putea fi lansate în iunie, iar prima poziţie este aşteptată să fie livrată în septembrie 2016.
Un purtător de cuvânt al CME a informat că grupul "este implicat în mod activ cu participanţii la piaţă", însă nu a oferit o dată pentru lansarea noului produs. Acesta a refuzat să facă declaraţii referitoare la evoluţia planului privind contractul pe grâu din Europa, la care lucrează de mai bine de doi ani.
Dacă va lansa contractul, CME va deveni un rival pentru Euronext Paris, unde sunt tranzacţionate contractele futures pe grâu pentru morărit - de referinţă în UE.
La fel ca produsul Euronext, contractul CME va fi denominat în euro, iar preţul - stabilit în legătură cu grâul livrat în portul francez Rouen.
CME are, însă, o schemă distinctă de livrare internă (silozurile din Franţa), menită să ofere posibilitatea alegerii unui siloz dintr-o gamă mai largă de puncte de stocare.
Planul CME a obţinut susţinerea unor participanţi la piaţă care au criticat contractul Euronext pentru că este prea mult orientat către export, din cauza sistemului de livrare în port.