SURSE DIN INDUSTRIA DE APĂRARE: "Floarea Şerban ar putea fi noul şef de la Romarm"

A.S.
Ziarul BURSA #Companii #Apărare / 12 februarie 2015

"Floarea Şerban ar putea fi noul şef de la Romarm"

Directorul Romarm şi şeful sucursalei din Braşov, reţinuţi pentru abuz în serviciu

În aprilie 2013, Floarea Şerban a fost pusă sub învinuire pentru obţinerea nelegală a locuinţei de serviciu

Floarea Şerban, prima femeie general din Armata Română, ar putea fi numită director general la Romarm, înlocuindu-l astfel pe Dan Tache, reţinut recent de DNA pentru infracţiunea de abuz în serviciu, potrivit unor surse din industria de apărare. Potrivit acestora, doamna Floarea Şerban, care s-a ocupat de înzestrarea armatei în cadrul Ministerului Apărării, a vizitat uzinele de apărare, cunoaşte realitatea în ceea ce priveşte activitatea "Romarm". "Să vedem dacă va putea să atragă fonduri pentru această industrie", au adăugat sursele.

Directorul Romarm, Dan Tache, şi şeful sucursalei din Braşov a companiei, Aurel Velţan, au fost reţinuţi ieri pentru abuz în serviciu, în legătură cu încheierea ilegală a unor contracte de prestări servicii cu SC Gold Trans Tur SRL, care a încasat peste 770.000 de lei fără să execute serviciile prevăzute.

"Mari realizări la Romarm nu s-au făcut pe timpul lui Dan Tache", ne-au mai declarat ieri sursele, precizând: "Este dezamăgitor faptul că s-a înhăitat cu persoane şi a făcut aceste ilegalităţi din poziţia care a avut-o".

Potrivit unui comunicat DNA, directorul general al Companiei Naţionale Romarm SA, Dan Tache, este acuzat de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, Aurel Velţan, directorul general al SC Carfil SA Braşov - abuz în serviciu şi tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu, iar Daniel Liliac, administrator la SC Gold Trans Tur SRL Săcueni - complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la tentativă la infracţiunea de abuz în serviciu.

Procurorii susţin că, în perioada iulie 2013 - iulie 2014, la iniţiativa lui Dan Tache şi în urma unei înţelegeri prealabile frauduloase cu inculpatul Liliac Daniel - administrator la SC Gold Trans Tur SRL, inculpatul Velţan Aurel, în calitate de director general al SC Carfil SA (filială a ROMARM), a încheiat şase contracte de prestări servicii cu SC Gold Trans Tur SRL, cu încălcarea procedurilor de achiziţie publică (lipsă publicitate, lipsă cerere ofertă, ofertele avute în vedere depuse toate de Liliac Daniel, lipsă proces verbal al comisiei de selecţie a ofertelor).

DNA arată: "Velţan Aurel a întocmit şi alte înscrisuri în vederea perfectării acestor contracte (decizii de comitet director, procese verbale, referate). Contractele aveau acelaşi obiect, respectiv igienizarea/curăţarea/ecologizarea a unor spaţii, hale de producţie, din incinta societăţii braşovene, contaminate cu substanţe toxice, metale grele şi cianuri, rezultate din procesul tehnologic de producţie. Respectivele contracte fie au fost fie neexecutate, fie executate necorespunzător, cu consecinţa prejudicierii SC Carfil SA cu suma totală de 770.857,26 lei, ce reprezintă totodată folos necuvenit pentru SC Gold Trans Tur SRL.

Acţionând în aceeaşi modalitate, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu şi pentru favorizarea inculpatului Liliac Daniel, inculpatul Aurel Velţan a încheiat un alt contract, având ca obiect cumpărarea a două mijloace fixe, un strung şi o maşină de filetat, pentru preţul de total de 48.646 lei, contract perfectat cu încălcarea procedurilor de achiziţie publică, ştiind că toate ofertele pentru această achiziţie au fost depuse de Liliac Daniel, cel care era adevăratul beneficiar al contractului. Contractul nu a mai fost executat datorită intervenţiei organelor judiciare, după efectuarea percheziţiei la sediul Carfil SA, contractul fiind reziliat".

În aprilie 2013, Floarea Şerban a fost pusă sub învinuire pentru obţinerea nelegală a locuinţei de serviciu, fiind acuzată de participaţie improprie la abuz în serviciu, în dosarul în care mai sunt cercetaţi Corneliu Dobriţoiu, Sergiu Medar, Gheorghe Rotaru şi Mircea Chelaru.

Avocatul generalului în rezervă Floarea Şerban, Dan Cimpoeru, a declarat la acea vreme că aceasta nu a comis nicio ilegalitate. Avocatul a mai precizat că declaraţia clientei sale depusă cu ocazia solicitării unei locuinţe de serviciu nu este falsă, ca în cazul altor generali cercetaţi în acest dosar, şi reflectă întru totul adevărul.

Avocatul a mai spus că, la momentul dobândirii locuinţei, generalul Floarea Şerban, cadru activ la acel moment, a dat o declaraţie pe proprie răspundere în care a arătat că stă într-o garsonieră confort doi, de aproximativ 20 de metri pătraţi, context în care a solicitat locuinţă de serviciu de la MApN. Acesta a adăugat că Floarei Şerban i-a fost atunci atribuită o locuinţă de două camere, avocatul neprecizând locaţia sau suprafaţa imobilului.

Avocatul a mai arătat că în opinia lui şi în raport de cele două acte normative care sunt avute în vedere în acest caz, respectiv Legea 506/2004 şi un ordin al ministrului Apărării de la acea vreme, Floarea Şerban nu a încălcat legea, în contextul în care se prevedea că, dacă nu aveau un anume grad de confort, cadrele militare active puteau solicita locuinţe de serviciu, ceea ce a făcut şi clienta sa.

Potrivit surselor noastre, numirea doamnei Şerban în fruntea Romarm ar depinde şi de obţinerea certificatului ORNISS.

Floarea Şerban, general-maior în rezervă, a fost secretar de stat pentru Armamente la Ministerul Apărării Naţionale din mai 2012 până în aprilie 2013. Până să fie trecută în rezervă, Floarea Şerban a condus Direcţia de Legislaţie şi Asistenţă Juridică din MApN. Floarea Şerban, prima femeie general din Armata Română, a fost avansată în grad, la sfârşitul anului 2009, devenind, din general de brigadă cu o stea, general maior cu două stele.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb