Radu Hanga, membru provizoriu al Consiliului Bursei

A.S.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 31 iulie 2017

Radu Hanga, membru provizoriu al Consiliului Bursei

Actualizare 18:50 Consiliul Bursei a decis în şedinţa din 31 iulie 2017 numirea domnului Radu Hanga că membru provizoriu al Consiliului Bursei pe poziţia rămasă vacantă în urma decesului lui Cristian Micu, finalizând astfel demersurile iniţiate anterior, în conformitate cu prevederile art. 137 indice (2), alin (1), din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit unui comunicat BVB.

Radu Hanga va începe exercitarea atribuţiilor aferente acestei poziţii după validarea să individuală de către Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Ca urmare a cererii depuse de acţionarul Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, procesul vizând nominalizarea definitivă a membrului Consiliului Bursei de către Adunarea Generală a Acţionarilor urmează să fie realizat în termenii legali, precum şi potrivit solicitării, şi se va desfăşura în mod independent de numirea membrului provizoriu.

---------

Lucian Anghel, preşedintele BVB, a convocat pentru astăzi Consiliul Bursei de Valori Bucureşti pentru a discuta termenii contractului lui Ludwik Sobolewski, al cărui mandat expiră pe 21 august. Potrivit unor surse apropiate situaţiei, Lucian Anghel va propune reînnoirea mandatului lui Ludwik Sobolewski pentru încă patru ani, păstrarea actualului salariu şi renegocierea bonusului.

Pe ordinea de zi, Lucian Anghel a mai pus cooptarea unui nou membru al Consiliului Bursei, în locul lui Cristian Micu, dar şi noile tarife privind MIFID 2.

Ludwik Sobolewski a venit la BVB pentru un salariu de 17.000 de euro lunar, plus bonusuri de performanţă de 450.000 de euro în primii doi ani de mandat, conform contractului prezentat de ziarul "BURSA".

Acum câteva săptămâni, sursele noastre ne-au spus că Sobolewski a primit o ofertă să continue la BVB, dar pe un salariu înjumătăţit, însă a refuzat-o, verbal, în cadrul unei discuţii din boardul Bursei, convocat oficial, la sediul BVB, discuţie care, însă, care nu a fost consemnată în procesul verbal de preşedintele Lucian Anghel.

Directorul general al BVB a spus, atunci, că nu acceptă propunerea boardului şi că va da un răspuns în scris, însă nu a făcut-o până acum, ne-au mai spus sursele.

Autoritatea de Supraveghere Financiară derulează o analiză asupra modului de convocare şi derulare a Consiliilor de Administraţie la Bursa de Valori Bucureşti, a confirmat, recent, Mircea Ursache, vicepreşedinte ASF, pentru ziarul "BURSA".

Se pare că Autoritatea a primit sesizări privind o practică a preşedintelui BVB Lucian Anghel de a nu convoca şedinţele CA, atunci când i se solicită, de a ţine şedinţele la distanţă, fără prezenţă fizică. Sursele ne-au spus că Lucian Anghel nu a informat board-ul, oficial, privind vreo investigaţie desfăşurată de ASF.

Voci din piaţa de capital au criticat în numeroase rânduri salariul directorului general al BVB, având în vedere rezultatele slabe în comparaţie cu remuneraţia. La rândul său, Sobolewski a dat mai mereu vina pe altcineva pentru eşecurile sale, susţinând că, în mai multe rânduri, că statul ar trebui să contribuie cu listări, pentru dezvoltarea Bursei.

CEO-ul BVB se mândreşte că, în mandatul său, BVB a fost inclusă pe lista de monitorizare a FTSE pentru promovarea la statutul de piaţă emergentă. Dar FTSE ne-a spus clar că nu îndeplinim criteriul lichidităţii.

În 2014, valoarea medie zilnică a tranzaţiilor la BVB a fost de 11,72 milioane de euro, urmând o scădere la 7,89 milioane de euro, în 2015, şi la 8,11 milioane de euro în 2016. Anul acesta, lichiditatea a revenit la 11,12 milioane de euro, încă sub 2014, până acum.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Si as propune si procent din valoarea zilnica de tranzactii. 0.1%/zi (deci vreo 7000 euro/zi) sa zicem...ca stimulent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb