Surse: "Glaxo" şi "Reckitt", singurii ofertanţi pentru o divizie "Pfizer"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 6 februarie 2018

Surse: "Glaxo" şi "Reckitt", singurii ofertanţi pentru o divizie "Pfizer"

Companiile britanice "GlaxoSmithKline" Plc şi "Reckitt Benckiser Group" Plc sunt singurele care au depus oferte neangajante pentru divizia de îngrijire a sănătăţii consumatorilor din cadrul gigantului "Pfizer" Inc., spun surse citate de Reuters, menţionând că alte potenţiale părţi interesate au renunţat să intre în cursa finală.

Conform surselor, "Pfizer" intenţionează să lanseze procedurile de "due diligence" cu "Glaxo" şi "Reckit", în vederea analizei activelor, înainte să fie trimise ofertele finale, aşteptate în următoarele săptămâni.

Sursele mai spun că producătorul francez de medicamente "Sanofi", gigantul alimentar elveţian "Nestle" SA şi grupul american "Johnson & Johnson", cu operaţiuni în sectorul de îngrijire a sănătăţii, s-au numărat printre companiile care au luat în considerare oferte pentru divizia "Pfizer", iar ulterior au decis să nu mai depună propuneri.

Confrom surselor, termenul limită pentru depunerea ofertelor neangajante a fost 1 februarie, iar divizia în cauză ar putea valora 15-20 de miliarde de dolari. Sursele menţionează că potenţialii cumpărători şi-au exprimat temerile cu privire la faptul că vânzările diviziei stagnează şi, în plus, se lovesc de concurenţa din partea competitorilor de distribuţie online, precum "Amazon.com" Inc.

Reprezentanţii "Glaxo", "Reckitt", "Sanofi" şi "Nestle" nu au făcut vreo declaraţie cu privire la informaţia publicată de Reuters, iar un purtător de cuvânt al "Johnson & Johnson" a confirmat că societatea s-a retras din procesul de licitaţie, însă a refuzat să dea detalii.

Oficialii "Pfizer" au declarat că evaluează în continuare mai multe opţiuni pentru divizia de îngrijire a sănătăţii consumatorilor, inclusiv o vânzare parţială sau totală a acesteia, dar este luată în calcul şi păstrarea operaţiunilor în cauză.

Compania va lua o decizie privind divizia pe parcursul anului curent.

În octombrie anul trecut, "Pfizer" a anunţat pentru prima oară că analizează opţiunile pe care le are la dispoziţie pentru operaţiunile sale de îngrijire a sănătăţii consumatorilor, inclusiv separarea parţială sau totală a acestora. Atunci, "Pfizer" a informat că divizia în cauză, care a avut vânzări de aproape 3,4 miliarde de dolari în 2016, este "destul de diferită" de activităţile de bază ale companiei, fiind posibil ca aceasta să fie mai valoroasă în afara grupului.

În 2017, vânzările diviziei au sporit cu 2%, la 3,47 miliarde de dolari.

Divizia de îngrijire a sănătăţii consumatorilor include branduri precum ChapStick (balsam de buze), Advil (medicament antiinflamator), Robitussin (sirop expectorant).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb