Surse: Guvernul din Italia vrea să amâne reforma băncilor mici

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 iulie 2018

Surse: Guvernul din Italia vrea să amâne reforma băncilor mici

Coaliţia de guvernământ din Italia ar putea întârzia reforma planificată pentru sectorul băncilor mutuale din ţară printr-un decret pe care îl va aproba săptămâna viitoare, conform unor surse citate de Reuters.

Partidul Liga, de dreapta, a făcut presiuni pentru amânarea reformei lansate de fostul guvern de centru-stânga, care presupune fuziunea a sute de bănci mici în vederea creării unor grupuri mai mari.

Ministrul Economiei, Giovanni Tria, a criticat recent stoparea procesului de reformă, declarând în faţa unui grup parlamentar din Senat că majoritatea băncilor mutuale italiene vor să continue schimbările.

Cu toate acestea, ministrul a spus că este posibil să li se acorde băncilor mutuale mai mult timp înainte să semneze acordurile pentru crearea noilor grupuri.

Conform termenilor reformei, băncile mutuale au la dispoziţie 90 de zile ca să semneze aceste acorduri.

Două surse din coaliţia alcătuită din Liga şi Mişcarea 5 Stele au declarat că termenul de 90 de zile ar putea fi prelungit la şase luni prin decret guvernamental.

Agenţia de evaluare financiară Fitch a avertizat, săptămâna aceasta, că stoparea reformei va fi negativă pentru ratingul sectorului.

"Orice întârziere a restructurării sectorului fragmentat al băncilor mutuale din Italia va împiedica evoluţiile din alte ţări europene care au creat creditori mai puternici şi mai coerenţi", a precizat Fitch, menţionând: "Credem că sistemul propus ar îmbunătăţi transparenţa şi guvernanţa. Sistemul actual a avut, în unele cazuri, o guvernanţă slabă şi împrumuturi riscante, contribuind la falimentul băncilor".

Moratoriul privind refroma a fost propus de Alberto Bagnai, senator al Ligii. În opinia sa, reforma ar trebui îngheţată pentru evitarea creşterii "asimetriei" în sectorul bancar din zona euro, prin care creditorii italieni sunt supuşi unei supravegheri mai atente a Băncii Centrale Europene decât societăţile germane, spre exemplu.

Două dintre cele trei grupuri bancare ce vor lua fiinţă ca urmare a reformei sunt prevăzute să ajungă sub supravegherea directă a BCE din cauza dimensiunilor semnificative ale aces­tora.

Proiectul de reformă a băncilor mutuale din Italia datează din 2016 şi urmăreşte consolidarea acestor societăţi de mici dimensiuni, cu o profitabilitate scăzută şi credite neperformante peste medie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb