SURSE JUDICIARE: "Banii SIF-urilor ar fi ajuns în buzunarele şefilor arestaţi, prin Globalworth"

ADINA ARDELEANU, LOREDANA DUMITRAŞCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 decembrie 2014

"Banii SIF-urilor ar fi ajuns în buzunarele şefilor arestaţi, prin Globalworth"

ASF le retrage lui Bîlteanu şi lui Lakis avizele pentru funcţia de administrator SIF1

Procurorii au efectuat percheziţii şi acasă la Ioannis Papalekas, în dosarul SIF Banat Crişana

SIF Banat Crişana a investit 6 milione de euro în fondul lui Papalekas, care a preluat, apoi, participaţia lui Bîlteanu şi Najib el Lakis la Tower Center

--------------

Actualizare 12:29 SIF Banat Crişana transmite că nu a deţinut niciodată acţiuni "Globalworth Real Estate Investments"

SIF1 Banat Crişana transmite că nu a tranzacţionat niciodată, nu a deţinut şi nu deţine nici în prezent acţiuni emise de fondul Globalworth Real Estate Investments, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.

Societatea face aceste precizări ca reacţie la articolul din ziarul BURSA "SURSE JUDICIARE: < Banii SIF-urilor ar fi ajuns în buzunarele şefilor arestaţi, prin Globalworth >".

"Informaţiile publicate în cotidianul Bursa în articolul menţionat referitoare la SIF Banat Crişana sunt complet eronate", se arată în comunicatul semnat de directorul general adjunct Teodora Sferdian, care contrazice, astfel, informaţiile din referatul procurorilor DIICOT.

--------------

Actualizare 09:50 ASF le retrage lui Bîlteanu şi lui Lakis avizele pentru funcţia de administrator SIF1

Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă avizele pentru funcţia de administrator SIF1 Banat Crişana lui Dragoş Bîlteanu şi lui Najib el Lakis, care au fost arestaţi preventiv în dosarul delapidării SIF-urilor, potrivit unor decizii remise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Conducerea SIF1 are obligaţia să convoace acţionarii în termen de 30 de zile ca să completeze poziţiile vacante din Consiliul de Administraţie.

De asemenea, ASF i-a retras avizul şi lui Andrei Hrebenciuc pentru funcţia de administrator la SIF Moldova, acesta fiind arestat în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri.

Consiliul de Administraţie al SIF2 Moldova are obligaţia de a convoca AGA pentru numirea unui nou administrator în termen de maxim 30 de zile de la intrarea în vigoare a deciziei ASF.

------------

Ioannis Papalekas, unul dintre cei mai activi investitori imobiliari din România în ultimii ani, este urmărit penal în dosarul instrumentat de DIICOT privind delapidarea SIF-urilor, în care au fost arestaţi preventiv Dragoş Bîlteanu, preşedintele SIF1 Banat Crişana, şi Najib el Lakis, membru în Consiliul de Administraţie al SIF1, iar avocaţii Nicolae Mergeani şi Victor Prodan, precum şi brokerul Stere Gardan au fost puşi sub control judiciar.

Surse judiciare susţin că Papalekas s-ar afla la Londra, fiind citat de procurori să se prezinte la audieri, după ce aceştia au făcut percheziţii la apartamentul său din Bucureşti. Investitorul este acuzat de complicitate la delapidare şi constituirea unui grup infracţional.

În iulie 2013, fondul Globalworth Real Estate Investments, înfiinţat de Ioannis Papalekas, a atras 53,6 milioane de euro prin listarea pe piaţa AIM a bursei de la Londra, fonduri care urmau să fie investite în principal pe piaţa românească.

Potrivit unor surse judiciare, Dragoş Bîlteanu şi Najib el Lakis au urmărit ca proiectul Bucharest Tower Center (din Piaţa Victoriei), deţinut de SC Tower Center International SRL, să fie achiziţionat de către Globalworth Real Estate Investments Limited, însuşindu-şi astfel resurse financiare în cuantum de 6.353.400 euro din fondurile SIF Banat Crişana SA, respectiv 4.763.424,11 lei din fondurile SIF Muntenia.

Potrivit referatului procurorilor, în contextul listării Globalworth, Papalekas s-ar fi înţeles cu Dragoş Bîlteanu ca SIF1 şi SIF4 să investească în unităţile fondului. Ulterior, Globalworth Real Estate Investments a încasat suma de 6.353.400 euro din fondurile SIF Banat Crişana, respectiv 4.763.424,11 lei din fondurile SIF Muntenia SA, administrată de SAI Muntenia Invest (controlată tot de SIF1).

O deţinere de 5,34 milioane lei la Globalworth apare în raportul la nouă luni al SIF Muntenia, însă o astfel de tranzacţie nu a fost raportată şi de SIF Banat Crişana.

În luna februarie, fondul lui Papalekas a finalizat preluarea clădirii Bucharest Tower Center, din Piaţa Victoriei, costul achiziţiei fiind de 58 de milioane de euro.

Ioannis Papalekas deţinea 50% din această firmă, restul fiind deţinută de o alta, controlată de omul de afaceri Dragoş Bîlteanu. Pentru partea sa, Bîlteanu, prin off-shore-ul Pokandro Limited, primise deja, la momentul anunţului, şase milioane de euro, din 11,6 milioane de euro, dar şi 200.000 de acţiuni ordinare, la valoarea de 5 euro per acţiune, valoare la momentul listării Globalworth pe piaţa secundară a Bursei de la Londra. Peste 2,5 milioane de acţiuni ordinare au intrat în contul Stanuta Enterprises Limited, controlată de Papalekas.

Astfel, după ce SIF Banat Crişana a investit peste 6 milioane de euro în Globalworth, aceeaşi sumă s-a întors în buzunarele şefilor SIF1, prin firma off-shore pe care o controlau, după cum susţine raportul procurorilor.

Recent, prin Globalworth (compania pe care o controlează), Papalekas a făcut foarte multe achiziţii pe piaţa din România, inclusiv clădirea Nusco Tower, unde avea sediul Volksbank. Papalekas este denumit "Vulturul fără chip", întrucât nu apare public. Ziarul BURSA i-a publicat, recent, fotografia într-o ipostază pitorească, în insula grecească Mikonos, unde ar fi cumpărat un club, potrivit presei din Grecia.

Publicaţia citează surse din România care îl caracterizează pe Papalekas ca fiind "fără scrupule" în afaceri şi capabil să "miroasă" oportunităţile care aduc profituri. "În România, este considerat lider al pieţei imobiliare", se arată în publicaţia citată.

În cazul "SIF Banat Crişana", procurorii au pus sub urmărire penală 11 persoane fizice şi două juridice, şefii SIF1 Banat Crişana fiind acuzaţi şi de manipularea pieţei de capital.

Procurorii au mai dispus punerea sub control judiciar a lui Gabriel Filimon, directorul general al SAI Muntenia Invest, Gheorghe Bîlteanu, tatăl lui Dragoş Bîlteanu, şi a lui Sorin Boldi, membru în Consiliul de Administraţie SAI Muntenia Invest.

Acţiunile SIF4, scădere de 2,86%

Acţiunile SIF4 Muntenia au revenit, ieri, la tranzacţionare, încheind şedinţa cu o scădere de 2,86%, după ce pe parcursul zilei înregistraseră chiar deprecieri de 5%. Autoritatea de Supraveghere Financiară a dispus, luni, suspendarea titlurilor SIF1 Banat Crişana şi SIF4, în contextul percheziţiilor făcute de procurori. Şi au cerut emitenţilor să raporteze cum este asigurată buna funcţionare a societăţilor.

SIF Banat Crişana a transmis, ieri, că, în contextul reţinerii şi arestării preşedintelui Dragoş Bîlteanu şi membrului CA Najib el Lakis, Consiliul de Administraţie urmează să se întrunească în cel mai scurt timp pentru a analiza situaţia şi a lua măsurile care se impun, potrivit unui comunicat semnat de vicepreşedintele Ştefan Dumitru.

"În acest moment nu sunt elemente care să afecteze desfăşurarea activităţii curente a societăţii, conducerea executivă fiind asigurată de directori-conducători autorizaţi de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în conformitate cu prevederile legislaţiei pieţei de capital şi în limitele de competenţă aprobate de consiliul de administraţie al societăţii", se arată în comunicat.

Reprezentanţii ASF ne-au transmis aseară că, după publicarea raportului curent aferent hotărârii CA SIF Banat Crişana (anunţată prin raportul dat de societate), dacă nu intervin alte elemente, acţiunile emitentului vor putea fi reintroduse la tranzacţionare.

Consiliul SIF1 funcţionează, în prezent, în trei membri, după ce alţi doi au demisionat, respectiv Ali Lakis, nepotul lui Najib Lakis, şi Adrian Petreanu. Primul este şi el urmărit penal în dosarul procurorilor, demisia lui fiind înregistrată chiar înainte de descinderi.

Horia Ciorcilă: "Legătura noastră cu cazul SIF Banat Crişana este zero"

Horia Ciorcilă, preşedintele Băncii Transilvania, consideră că ancheta privind delapidarea SIF Banat Crişana şi SIF Muntenia reprezintă o lovitură pentru piaţa noastră de capital.

Întrebat care este efectul cazului asupra Băncii Transilvania, având în vedere că cele două SIF-uri deţin pachete importante din instituţiei, Horia Ciorcilă a spus: "Nu avem alte informaţii, faţă de cele citite în presă. Legătura noastră cu acest caz este zero. Nu vedem nici un impact pentru Banca Tansilvania. Alte comentarii nu avem".

Opinia Cititorului ( 42 )

  1. Din ce prezinta sursele judiciare pare o insailare cam fortata, miza Globalworth a fost obtinerea a cca 54mileur la Londra si nu obtinerea a 6mil eur de la sif1.

    De ce trebuie sa consideram ca investitia sif1, de 6 mil eur, in Globalworth este penala? Este o investitie intr-un fond listat pe o bursa solida (Londra).

    Cred ca anchetatorii cam orbecaie ... cand a manipularea bursei de la Bucuresti ... cand e ceva dubios la Londra. Deocamdata nimic din cele 2 acuzatii nu sta in picioare, 

    1. Tranzactia trebuia cel putin raportata de sif

      Care este pretul real din evaluare si pentru care trebuia o aprobare din partea SIF1. Nu cumva aici e diferenta de s-a intors la Bilteanu ?

      Stimabile Nene, 6.353.400 € este o suma foarte mare si ar fi trebuit sa reprezinte in iulie 2013, contravaloarea a 1,26 milioane de actiuni GWI. Avand in vedere ca in septembrie 2013 acele actiuni nu apar in raportarea detaliata a activului net, inseamna ca au fost cumparate si vandute in perioada iulie - septembrie 2013. Ddar oare cum au fost ele vandute???? La mica intelegere???

      De ce afirma asta Nenicule, pentru ca in perioada iulie - octombrie 2013 pe piata AIM de la Londra nu s-au tranzactionat decat 26.307 de actiuni. Capisci Nenicule? Poti sa crezi ce vrei, dar un astfel de mod de a face business este netransparent, inselator si infractional, iar cu astfel de specialisti putem sta linistiti, ca ne fura de ne bat clopotele in cap, atunci cand ne trezim. 

      Noroc cu DIICOT, caci banca depozitara BRD a dormit linistit, KPMG nu a sesizat nimic, iar Dragos Bilteanu, discret cum este n-a suflat o vorbulita.

      In perioada respectiva, banca depozitar pentru SIF Banat Crisana era ING

      1.Și dacă ar fi fost așa DE CE NU A FOST RAPORTATĂ pe siteul bvb.ro ca să știe și acționarii ?

      Dacă tot a fost o investiție atât de ” inteligentă ” ............ 

      2. Iar Bîlteanu de ce și-a vândut acțiunile personale la Globalworth ? ? ?

      Concluzia mea este că ești de-al lui Bîlteanu ! 

      Ceea ce scrii tu e adevarat ca ridica semen de intrebare. Eu doar spuneam ca anchetatorii nu prea au toate cheile si dovezile, la ceea ce fac ei trimitere nu poate sa sustina acuzatiile.

      pai vad ca SIF banat nu a cumparat nici o actiune la Globalworth, deci cine ce sa sesizeze? ca nu au raportat o tranzactie care nu exista?

    Doamnelor directoare si domnilor administratori, astia care ati mai ramas si care mai sunteti liberi, de ce oare un actionar al SIF1 nu a putut afla, prin raportarile de evenimente importante pe care le-ati transmis pietei reglementate, ca presedintele si directorul general al SIF1 si un administrator sunt arestati preventiv, in baza unui mandat emis de un judecator, pentru delapidare si manipularea pietei de capital?

    De ce oare nu comunicati ce demersuri ati intreprins pentru a afla in ce masura directorii arestati mai sunt compatibili cu functiile pe care le detin, si ce se intampla in perioada "indisponibilitatii" lor? 

    Oare de ce administratorii care raspund solidar pentru actiunile intreprinse de societate nu au nici un punct de vedere cu privire la acuzatiile DIICOT, chiar nu au stiut nimic, sau recunosc tacit acuzatiile?  

    Oricum modul iresponsabil in care se comporta conducerea ramasa in libertate a SIF1, recomanda un singur lucru demitere si atragere in raspundere administrativa de catre actionari, respectiv suspendati de ASF.

    1. Corect si ASF ce face ?

      Frauda este imensa acolo iar cei ramasi sunt catelusii lui Balteanu ! 

      Daca azi aflam ca pe piata bvb sif banat crisana si-a vandut pentru 1.000.000 de euro intreaga participatie la sif imobiliare ?

      Ce face ursache asteapta ca la harinvest ca hotii sa dispara de la sif cu ce a mai ramas pe acolo in loc sa trimita controlul acolo sa vada ce tranzactii nu au mai fost raportate si cine e de vina ! 

    Iata cum au disparut banii din vanzarea actiunilor Erste in conturile administratorilor de la sif1!

    Un altfel de "biznis" ! 

    Prejudiciul si sumele scoase de sub controlul actionarilor depaseste 100 de milioane de euro iar asf inca nu a ajuns la sediul sif1 in control ! 

    Cum se va reveni la situatia de dinainte de venirea la conducerea sifului a grupului balteanu ? 

    Se va intampla ca la FP ? Se elimina pragul saptamana viitoare si apoi se convoaca aga care sa aprobe toate hotiile grupului infractional ???

    SIF2 si banca transilvania sunt de asemenea direct implicate in suveica asta cu achizitiile incrucisate si smenuirea voturilor la aga. 

    1. si nu numai la sif 1

      Așa este cu SIF 2 și BT ...........

      Numai că Ciorcilă dacă cineva îl pune sub acuzare va replica cu vechiul slogan ......... 

      ” Dacă vă luați de mine puneți în pericol viitorul celei mai mari bănci românești ” !

      Așa că mici șanse ca grupul infracțional MAFIOT Ceocea - Ciorcilă să îl vedem luat la întrebări de DIICOT ! 

    Ca s-au descoperit manevrele inginerului financiar Bilteanu pe care piata le-a mirosit de cand a venit, ar trebui sa fie de bine pentru SIF1. Care o veni in locu lui sigur o sa se lase de scheme. Nu inteleg de ce toti astia tineri cred ca sunt mai destepti decat controalele si supravegherea. Cat creier sa ai sa incerci tot felul de scheme sperand ca nu se vede? Dragi lupi tineri Soros wannabe sau Nick Leeson wannabe sau orice vedeta d-asta, nu mai incercati d-astea. Lasati-va! Nu tine. 2-3 ani poate va simtiti importanti si mari ingineri financiari, dar asta e doar perioada cat se pregatesc dosarele.

    Plus ca toate pedepsele astea sunt 0 barat daca nu se lasa si cu confiscari de gipuri si vile. 

    Cand am vazut scris stere mi am zis in sfarsit...a dat domnul..dar se pare ca ptr moment m am inselat. Doar ptr.moment. Mai asteptam. Dna sau diicot nu dorm. Trebuie sa vina si randul lui si a altora.

    ... papusharul este de fapt Ciordila , la el cica ar duce toate firele ...

    la sif 1 nu se justifica dece activul net pe actiune nu a crescut,de ex.cel aferent lunii octombrie,in ultimii 2-3 ani desi nu s-au distribuit dividente profiturile capitalizandu-se/

    1. Activele , atunci cand se calculeaza lunar activul net prin scaderea datoriilor, sunt luate la valoarea lor de piata. Valoarea lor contabila este insa mult mai mica. Profitul, adica diferenta dintre valoarea de piata si cea contabila, apare insa doar atunci cand aceste active sunt vandute. Cu alte cuvinte, Activul Net lunar se calculeaza ca si cum , activele SIF s-ar vinde in ziua respectiva, ceea ce nu se intampla. Ca sa intelegi mai bine uita-te cat a fost Activul Net la 31 dec.2013 si uita-te cat a fost activul SIF1 in Bilantul Contabil de la 31dec. Vei vedea ca diferenta dintre ele este de vreo , nu mai tin minte exact, 400 mil lei. Asta inseamna ca daca toate activele SIF1 ar fi fost vandute la 31dec , teoretic, s-ar obtine un profit brut de 400 mil lei.

      Nu stiu daca m-am ffacut inteles. Profitul ,"rezultatul exercitiului" cred ii spune, care apare lunar in raportul de Activ net este deja inclus in partea de active, la rubrica cash. Tu nu obti un profit real decat atunci cand vinzi un activ , iar daca l-ai vandut primesti niste bani care intra in contul de cash. Acesti bani sunt formati dintr-o suma care reprezinta valoarea contabila a activului si dintr-o alta suma care reprezinta profitul vanzarii , bineinteles , daca ai vandut in profit.

      Deci, ca sa raspund la neclaritatea ta , profiturile sunt tot timpul capitalizate deja in raportul de Activ Net lunar. Doar in cazul in care se hotareste la AGA sa se dea dividende se micsoreaza Activul NET cu valoarea bruta a dividendelor, pt ca apare o rubrica suplimentara la datorii care se numeste , datorii catre actionari ( adica dividende). 

    Oricat de mult as vrea sa-l vad pe Balteanu tras la raspundere totusi mi se pare ceva cam dubios in intreaga afacere. Adica SIF 1 a bagat 6 mil euro , SIF4 sub 1 milion dar prejudiciul este de 11 milioane pt ca aia sunt banii pe care Balteanu i-a primit separat prin alte firme ? Plus ca banii au fost bagati intr-un fond de investitii si deci nu s-au pierdut intrucat SIF-urile au detineri acolo iar fondul are activele imobiliare cumprate. Mai mult SIF 4 zic ei ca a bagat 4,7 mil ron iar in ultimul activ apare 5,3 mil.(adica are castig pe investitie?).

    La SIF1 e posibil sa nu apara investitia in acttiv pt ca probabil s-a facut prin SIF imobiliare. Oricum idee care ma intereseaza este sa-mi dau seama car este prejudiciul pt emitentii SIF1 si 4 si dupa cum a reactionat pretul in piata ieri imi dau seama ca lumea s-a prins ca cifrele invocate de DIICOT sunt umflate. 

    1. Cristi, e corect ce spui. In mai putine cuvinte asta incercam si eu sa spun initial.

      Nimeni nu spune ca la sif1 (si sif4) totul este de vis insa se pare ca vestitii DIICO-ti nu prea pot sa lege acuzatiile si nu prea au argumente. 

      matale pari a fi tatal beizadelei dragos balteanu dupa manipularile pe care le incerci aici.Ati ma postat aberatii pe site-ul asta asa ca dati-i drumul la culcare ca noi stim care-i treaba cu black swan spre deosebire de voi.

    Bai, voi astia, care mai de care mai dastepti in ale anchetelor judiciare si pietii de capital, prejudiciul nu reiese doar din tranzactiile cu Globalworth (manipulare piata, delapidare, spalare de bani) sunt mai multe fapte. Nu va ma scremeti sa puneti cap la cap cifrele publicate si informatiile publicate cu scopul de a trage concluzii exhaustive fatale pentru ca nu sunt complete si ma calcati groaznic pe nervi. Aduceti ceva nou in discutie. De exemplu cumpararea de catre SIF 1 a dreptului la dividend SIF Muntenia al actionarului RBS cu 2 milioane de euro in conditiile in care ei stiau (controleaza SAI) ca dividendul va fi 0. Aia nu este pierdere la SIF 1 facuta cu intentie?

    1. Si inca una. Faptul ca din vanzarea de catre Andrici si Iaciu a actiunilor SIF4, dupa 2 ani zice zf.ro (desi Andrici isi cumparase parte din actiunile vandute in ultimile luni inainte de tranzactie) cu un profit de 90% nu vi se pare ca se leaga de vreo manipulare de piata? Cati dintre voi au profituri dastea din investitii in piata de capital. Uitati-va si voi la pretul cu care Banat Crisana a cumparat actiuni SIF4, in context. Da-o dracului de treaba...puneti-va mintea la contributie si faceti ceva util.

      Mai domnul anonim, stai calm. Termina cu nervii, s-ar putea sa-ti cauzeze...

      Bine zici ce zici. Niciodata nu ne-a explicat cineva de la SIF1 cum functioneaza aceste certificate minilong. Nu se stie daca au mai cumparat certificate s-au le-a crescut spectaculos valoarea la cele initiale cumparate, tinand cont ca in martie 2014 valoarea lor era 7,3 milioane lei, iar in septembrie 2014 a ajuns la 15,4 milioane lei.

      Cine este curios gaseste acum sub codul ISIN: XS0784363367 un anunt al RBS ca acest certificat expres SIF4, emis de RBS, cu data initiala de exercitare 17.07.2017, va fi rascumparat anticipat de catre emitent in data de 28.01.2015 la pretul calculat pe baza metodologiei de calcul stabilit in termenii si conditiile specifice ale prospectului de emisiune, la data de exercitare a emitentului. 

      Oare pe aici se ascunde un imprumut catre Ioannis Papalekas....sa afle DIICOT-ul, ca depozitarul si auditorul si ASF mai asteapta, iar Adrian Petreanu si-a dat demisia.

      .  

      e isteata ideea..pierdere intentionata la SIF Banat ca sa faca RBS profit? si pe urma ce se intampla? e RBS mana in mana cu Bilteanu? hai ma..sa fim seriosi

      asta cu minilongurile e tare :) cred ca nici oamenii din Sif nu inteleg cum functioneaza. e practic imposibil sa ne explice noua, ca atare. ar fi interesant de vazut cine a venit cu idea si cine a girat pentru ea, cum au explicat ei intern utilitatea acestui instrument..

    dar la majorarea de capital de la impact, cine a participat?ft si-a vandut actiunile pe nimica toata, iar altii sau subscris la un pret mare si pe o gramada de bani

    1. Tot manipularea pietei de capital a fost si la IMPact! Cresterile inregistrate constant de pretul unei actiuni AU FOST ARTIFICILAE. Nu exista nici o justificare economica pentru asa ceva! Din cauza matrapazlacurilor lui Popp si Sandulescu duse pe inalte culmi de progres si civilizatie de trio-ul IACIU-ANDRICI-MATEESCU, IMPact-ul oricum e intr-un mare RAHAT

      Mai calculeaza! FT si-a vandut actiunile ieftin, e problema lor, dar cei ce au subscris sunt in profit.

      marcheaza profitul cat mai poti

    Subscriu la unele comentarii de mai sus (Un Nene, poate si Cristi). M-am uitat putin acum cateva zile legat de SIF4 si va redau situatia legata de asta. Procurorii zic ca cei doi (Bilteanu si Najib Lakis) au influentat conducerea SIF4 pentru a baga bani in Global Worth. Si SIF4 a facut asta, printr-o investitie de 1 milion (dezvaluita in raportul lor din trim 3/2013) in IPO-ul GW de la Londra. Au primit 1.86% la o valoare a actiunii de 5 Euro. In prezent, actiunile sunt 7 euro (si au si vandut si ei cateva actiuni la pretul asta - deci in profit). Deci da, SIF4 a bagat bani in Globalworth - dar, din ce apare, legal, intr-un IPO. Acum, bineinteles, putem mereu sa ne intrebam "dintre toti emitentii din toate tarile, de ce tocmai GW?". Dar daca nu se dovedeste altceva (insider trading), atunci e o investitie legitima. Sincer, nu vad nici o delapidare, etc. La cati bani a cheltuit Papalekas pe diferite proiecte (80-90 milioane pe ultimele doua achizitii - Skanska si Nusco), 1 milion de euro sunt "peanuts". Plus ca investitia SIF 4 e pe profit si, daca GW distribuie cele 70 milioane profit abia raportat ca dividende, s-ar putea ca SIF4 sa-si scoata banii. Prin urmare, cam subtire.

    La SIF 1, daca si ei au investit in GW, e greu de sustinut ca au bagat banii aia, ca sa li se intoarca apoi pentru vanzarea TCI. Oricum si-ar fi luat banii de la GW pe acel imobil, poate mai tarziu. Adica au investit si altii in GW, sa zicem acum ca toti au furat banii? 

    Daca ar fi sa emit o opinie, as zice ca Papalekas a avut nevoie sa arata ca la IPO-ul lui participa diversi investitori. Si s-a inteles cu Bilteanu sa bage si SIF1 si SIF4 niste bani in GW, ca sa nu arate rau rezultatele IPO-ului (si, oricum, inteleg ca n-a fost 100% de succes). Deci, poate alta infractiune de bursa, dar legata de GW (si in Anglia), nu in Romania.

    Clar, Bilteanu a cumparat hotelul ala din Azuga si a bagat bani in obligatiunile Romenergo. Si chestia cu SIF Imobiliare. Da, acolo probabil sunt probleme. Dar aici, la GW, lucrurile sunt prea subtiri. 

    1. "Un Nene, Cristi si Radu Mischie", ce chestie, sunaca inceputul unui banc.

      Apropos, mie imi pare rau doar de aia vechi de la SIF 4. Stateau si ei linistiti si furau cate putzinel pentru ei, fameliile lor si pentru cine trebuia ca sa fie bine sa nu fie rau si venira astia din grupul infractional si le tulburara linistea cu tunurile lor.

      Ma bucur de fiecare data cand pot aduce zambetul pe fata unui om. Acum, insa, sa fim seriosi putin.

      Nimeni nu zice ca Bilteanu si Najib n-au calcat pe bec. 

      Dar, acum, sa zici ca o investitie intr-o companie listata (si viabila, cel putin in aparenta) este o delapidare, este deja prea mult. Adica aia au scos 6 milioane din SIF 1, i-au bagat in GW si au primit inapoi 11 milioane (plus actiuni GW) pentru turnul ala. Si SIF1 are actiunile (pe care, teoretic, le poate vinde - practic nu stiu daca are piata). Nu prea se inchide - SIF 1 nu a fost pur si simplu "golit" de bani.

      Daca a fost ceva mai fraudulos, da, dar daca e doar atat, ma tem ca cazul e subtire. Sper sa fie "blindat" pe celelalte aspecte, altfel ne trezim ca scapa Bilteanu si Najib 

      Ai dreptate, dar stii cum e: ba, ori furam ori ce mama naibii facem aici!

      Bai Mischie, faci pe prostu' si crezi ca-ti prinde bine, chiar tii cu ursu, nu te mai chinui sa-i aperi pe inculpati si pe vulturul fara chip, ti se pare intamplator ca sotia unui membru CA(recent demisionat) la SIF1 este in board la GW? las-o jos ca macane...

    Si cine sa organizeze AGA la SIF1? Stefan Dumitru, vicepresedintele lui Bilteanu, pe care l-a facut actionar la firme in care au intrat alti bani de la SIFuri ? Halal supraveghere ASF !!!

    Deci după câteva zile sa trezit și ASF că trebuiau luate niște decizii ..................

    DAR dacă nu insista mediul public ar fi luat oare vreo decizie ? 

    În cadrul ASF când va demara ancheta internă ca să se afle cine la susținut pe Bîlteanu din interiorul instituției ? 

    Că altfel nu avea cum să facă Bîlteanu toate mânăriile .............

    Ursache ÎNCĂ este LIBER ? ? ? 

    1. Omul de baza din interior a fost Porumb, pe care l-a rasplatit punandu-l Presedinte la SAI Muntenia...ca sa-l sustina si din interiorul acelei institutiii. Ciudat e ca pe el nu-l audiaza nimeni, poate i-a sprijinit din interior pe cei de la DIICOT, in schimbul libertatii

      Era vorba despre omul din interiorul ASF

    Dar de smechecherul smecherilor, FERCALA , cand va ocupati, din raportul auditorilor financiari reiese ca asta a facut tranzactii de peste 50 MILIOANE EURO, fara aprobare si fara raportare. A S F , se aude ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9762
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7170
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3244
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9713
Gram de aur (XAU)Gram de aur397.9899

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb