SURSE MINISTERIALE: OPSPI are dovezi că Roman Copper nu a semnat la timp contractul pentru Cupru Min

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Companii #Industrie Extractivă / 25 octombrie 2012

OPSPI are dovezi că Roman Copper nu a semnat la timp contractul pentru Cupru Min

Roman Copper ar vrea să renunţe la procesul cu statul român, în schimbul unor concesii

Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) are dovezi clare că Roman Copper nu a semnat contractul pentru privatizarea Cupru Min în termenul negociat, susţin surse din Oficiu. Sursele noastre afirmă că OPSPI are şanse mari să câştige procesul intentat de Roman Copper, care cere în instanţă daune de 1,1 miliarde lei şi obligarea Oficiului la semnarea contractului de privatizare.

Se pare însă că şi Roman Copper ar vrea să-şi retragă acţiunea de la Tribunalul Bucureşti, dar ar vrea nişte concesii din partea statului român: să le fie eliberată garanţia depusă pentru participarea la privatizare de circa 1 milion de euro, precum şi garanţii pentru obţinerea unor relaţii de cooperare privilegiate cu Cupru Min.

Surse din piaţa de profil susţin că Roman Copper ar avea nevoie de lichidităţi, mai ales pentru demararea unor investiţii în Turcia.

Sursele citate susţin că există o întreagă corespondenţă oficială între OPSPI şi avocaţii Roman Copper, în care a fost agreat termenul de zece zile de negociere a contractului de privatizare. OPSPI ar fi în posesia unei cereri din partea companiei canadiene, care a solicitat semnarea contractului mai devreme cu o zi. Singura clauză care nu a fost prinsă în contract, dar care nu a fost respinsă de Roman Copper, este depunea într-un cont bancar a unei garanţii pentru investiţiile de mediu, mai spun sursele noastre.

Primul termen de judecată este 18 decembrie, iar OPSPI caută o casă de avocatură puternică pentru a fi reprezentat în instanţă.

Într-un interviu acordat ziarului BURSA în luna mai, după ce Ministerul Economiei a anunţat că nu s-a încheiat privatizarea Cupru Min, Joel Hayes, preşedintele "Roman Copper" Canada, ne-a declarat că autorităţile române nu au notificat compania cu privire la situaţia procesului de privatizare: "Actualul proces de privatizare nu a fost finalizat şi, până în momentul de faţă, nu am primit nicio notificare oficială din partea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri sau OPSPI prin care să ne fie adusă la cunoştinţă poziţia lor în acest sens. În orice caz, până la data la care actualul proces de privatizare nu este finalizat - fie pe cale amiabilă, urmând cursul firesc, fie în instanţă - nu putem vorbi de iniţierea unui nou proces de privatizare".

Roman Copper Corp., compania canadiană a cărei ofertă a fost declarată câştigătoare la licitaţia de privatizare a Cupru Min Abrud SA, susţine că OPSPI a încetat unilateral discuţiile pentru finalizarea procedurii de privatizare a Cupru Min. Autorităţile noastre susţin că privatizarea a eşuat pentru că negocierile cu Roman Copper nu s-au încheiat în termenul legal şi au anunţat că licitaţia va fi reluată.

Joel Hayes ne-a mai spus că procedura de privatizare s-a realizat prin licitaţie cu strigare, nu prin negocieri. Prin urmare, fiind declarată câştigătoarea licitaţiei, Roman Copper a purtat cu partea română doar discuţii pentru finalizarea privatizării. "În orice caz, 10 zile (n.r. perioada menţionată de Ministerul Economiei ca fiind alocată negocierilor pentru semnarea contractului final) nu reprezintă un termen rezonabil pentru finalizarea discuţiilor în legătură cu un contract atât de complex", susţine preşedintele Roman Copper.

Singurul motiv pentru care contractul nu a fost semnat a constat în refuzul Ministerului Economiei şi al OPSPI de a formaliza, până la această dată, finalizarea procedurii de privatizare prin semnarea contractului, în ciuda solicitărilor repetate ale companiei canadiene, a mai afirmat, la vremea respectivă, Joel Hayes.

Roman Cooper susţine că, deşi iniţial discuţiile au avut un curs normal, pe data de 6 aprilie, contrar oricărei bune-credinţe şi oricăror reguli privind privatizarea, a fost notificată că semnarea trebuia să aibă loc în aceeaşi zi şi s-au solicitat condiţii suplimentare, inclusiv pretenţii de a schimba termeni nenegociabili. Preşedintele Roman Cooper a menţionat că în ciuda faptului că reprezentanţii companiei canadiene s-au prezentat pentru semnare, autorităţile au refuzat, în mod inexplicabil, şi nu le-au pus la dispoziţie contractul pentru semnare.

OPSPI a anunţat, în aprilie, că nu va fi semnat cu Roman Copper niciun contract de vânzare a companiei Cupru Min, întrucât termenul limită pentru realizarea acestui lucru a expirat în data de 6 aprilie, la ora 24.00, moment până la care cele două părţi nu s-au înţeles asupra clauzelor contractuale.

Partea română susţine că a cerut firmei canadiene să constituie un depozit colateral de 32,27 milioane euro, pentru a garanta, astfel, realizarea investiţiilor de mediu şi să plătească suma pentru acţiuni, de 200,7 milioane euro, în termen de 30 zile de la obţinerea avizului Consiliului Concurenţei şi autorizaţiei integrate de mediu - ambele fiind condiţii suspensive în contract. De asemenea, partea română a cerut publicarea imediată a contractului de privatizare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb