Actualizare 13:08 Guvern: Premierul şi reprezentaţii "Lockheed Martin" au discutat despre oportunităţile de colaborare în domeniul apărării
Premierul Mihai Tudose a avut astăzi la Palatul Victoria, o întâlnire cu o delegaţie a "Lockheed Martin", companie americană de securitate aerospaţială, specializată în cercetarea, proiectarea, dezvoltarea, fabricarea, integrarea şi susţinerea sistemelor tehnologice avansate la nivel global, discuţiile vizând oportunităţile de cooperare în domeniul industriei de apărare, informează un comunicat de presă al Executivului.
"Discuţiile dintre cele două părţi s-au axat pe oportunităţile de cooperare în domeniul industriei de apărare, având în vedere experienţa Lockheed Martin în dezvoltarea de tehnologii la cele mai înalte standarde şi interesul României de a revoluţiona sectorul producţiei naţionale de tehnică şi echipamente militare, în parteneriat cu actorii strategici de pe piaţă", precizează Guvernul.
Potrivit sursei citate, reprezentanţii companiei americane au subliniat dezideratul "Lockheed Martin" de a se poziţiona ca partener strategic al ţării noastre în domeniul apărării, discuţiile cu partea română urmând să continue la nivelul ministerelor de resort.
Întâlnirea de astăzi a fost precedată de o întrevedere care a avut loc ieri, la Ministerul Apărării Naţionale, între ministrul Adrian Ţuţuianu şi reprezentanţii companiei americane.
Din delegaţia "Lockheed Martin" prezentă la Palatul Victoria au făcut parte Jonathan Hoyle, vicepreşedinte pentru Europa, şi Adrian Iacob, director executiv.
(S.A.)
------------
Premierul Mihai Tudose a semnat, astăzi, un acord cu Jonathan Hoyle, vicepreşedinte al Lockheed Martin, pentru transferul de tehnologie la cele mai înalte standarde pentru avioanele F16, au declarat surse oficiale, transmite News.ro.
Ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, şi şefi ai structurilor militare implicate în procesul de achiziţie de tehnică militară s-au întâlnit, ieri, cu o delegaţie a Lockheed Martin, companie americană specializată în cercetarea, dezvoltarea, producţia şi integrarea tehnologiilor avansate din domeniul militar, care a venit cu propuneri de colaborare cu industria naţională de apărare, potrivit Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
Conform sursei citate, reprezentanţii companiei americane au prezentat oportunităţile de cooperare industrială şi propuneri de colaborare cu industria naţională de apărare, iar partea română a detaliat cele opt programe esenţiale de înzestrare ale Armatei României, dar şi alte intenţii privind dezvoltarea de noi tehnologii militare în România.
Planul de înzestrare a Armatei României 2017 - 2026 a fost aprobat, în 1 august, în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), astfel că pentru realizarea celor opt Programe de înzestrare, cu fonduri multianuale planificate în valoare de 9,8 miliarde euro.
Într-un comunicat de presă Administraţia Prezidenţială menţiona: "Planul de înzestrare a Armatei României 2017-2026 este documentul prin care se realizează o planificare multianuală a programelor de înzestrare, în concordanţă cu prevederile Strategiei de înzestrare a Armatei României şi ale Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă. Programele de înzestrare reprezintă totalitatea activităţilor derulate pentru dotarea Armatei României cu tipuri de armament, tehnică de luptă şi echipamente militare, fundamentate pe baza aprobării Consiliului de Supraveghere a Cerinţelor şi care cuprind derularea procedurii de achiziţie, livrare, testare şi intrare în dotare a produselor planificate, în cantităţile necesare şi la cerinţele calitative solicitate".
Administraţia preciza că în luna mai a acestui an Parlamentul României a aprobat iniţierea procedurilor de atribuire a contractelor aferente pentru opt programe de înzestrare, care depăşesc 100 de milioane de euro fiecare.
1. Premierul a semnat un acord cu Lockheed Martin pen
(mesaj trimis de georgescu viorel în data de 31.08.2017, 14:14)
nu avem scoli , in acelea care mai stau inca in picioare copii au grup sanitar in fundul curtii..nu au apa curenta ...nu avem gradinite , manuale , medicamente..in spitale se moare cu zile ..si ei...cumpara avioane..sa le mearga economia yankeilor..