SURSE PRESA INTERNAŢIONALĂ:  Chevron se va retrage din Bulgaria

E.D.
Companii #Energie / 28 mai 2014

Grupul petrolier american Chevron se va retrage din Bulgaria, după ce, pentru câţiva ani, compania nu a mai avut nicio activitate, informează surse de presă internaţionale.

În vara anului 2011, compania a primit acordul de a face prospecţiuni legate de zăcămintele de gaze de şist din nord-estul ţării, dar în urma unor proteste de amploare, autorităţile au decis să-şi revizuiască decizia, impunând un moratoriu total care interzice explorarea şi exploatarea de gaze şi ţiţei prin fracturarea hidraulică cu apă sau alte lichide la presiune de peste 20 de bari. Nici guvernul socialist învestit în anul 2013 nu a dat nici un semn că ar putea renunţa la acest moratoriu.

"Nici o companie respectabilă nu-şi poate permite să piardă bani în condiţiile în care autorităţile bulgare se dovedesc complet neinteresate de una dintre puţinele posibilităţi pentru exploatarea de gaze şi ţiţei pe teritoriul ţării", comentează expertul de energie Ilian Vasilev, fost ambasador bulgar la Moscova în blogul său. În opinia sa, spre deosebire de alte companii, Chevron nu a putut să-şi permită o "abordare balcanică" aplicând metodele cunoscute pentru motivarea politicienilor şi funcţionarilor de stat.

În ciuda retragerii din Bulgaria, Chevron îşi va continua proiectele în România şi Polonia, precizează Vasilev în blogul său.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb