Surse: RBS s-ar putea retrage din Asia

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 ianuarie 2015

Surse: RBS s-ar putea retrage din Asia

"Royal Bank of Scotland Group" Plc (RBS) analizează o posibilă retragere a sa din Asia, în condiţiile în care banca controlată de stat îşi accelerează strategia de vânzare a mai multor operaţiuni din afara Marii Britanii, în special de pe segmentul de corporate banking, conform unei surse citate de presa internaţională.

Aceasta afirmă că directorul executiv al RBS, Ross McEwan, avea programate, ieri, o serie de întâlniri în Singapore, în cadrul cărora ar fi analizat amploarea măsurii de reducere a operaţiunilor din Asia.

Un purtător de cuvânt al RBS a refuzat să facă vreo declaraţie în acest sens.

De când a preluat conducerea RBS, în 2013, McEwan a vândut active şi a eliminat locuri de muncă în afara Marii Britanii, urmărind să concentreze activităţile RBS pe piaţa de origine, după şase ani în care instituţia a fost afectată de pierderi anuale. Luna trecută, RBS anunţa că îşi închide operaţiunile de tranzacţionare din Japonia, după ce, în septembrie, a obţinut 3 miliarde de dolari din vânzarea de acţiuni ale subsidiarei sale americane, "Citizens Financial Group" Inc.

RBS avea, la finele lunii iunie, active purtătoare de risc de credit de 27 miliarde lire sterline în Asia-Pacific, din 551,6 miliarde lire, cât sunt activele sale globale.

De înstrăinarea unor active RBS din Asia-Pacific ar putea fi afectaţi circa 2.000 de salariaţi, potrivit sursei amintite. Conform acesteia, RBS îşi va menţine unele operaţiuni în Singapore, unde va continua să ofere produse cu venituri fixe în dolari, euro şi yeni.

Sursa precizează că eventualul cumpărător al operaţiunilor RBS trebuie să deţină licenţă bancară în India.

Divizia RBS de corporate & institutional banking din Asia-Pacific, condusă de Pierre Ferland, are activităţi în zece ţări din regiune. Ferland a fost numit în fruntea diviziei în 2008, după ce a condus divizia de clienţi instituţii financiare din Londra.

Pe fondul presiunilor din sectorul de reglementare, RBS şi-a redus activităţile de corporate &institutional banking, care sunt, în majoritate, de investment banking. Divizia în cauză a avut pierderi operaţionale de 557 milioane de lire în trimestrul al treilea din 2014.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb