Sute de mii de elevi învaţă în şcoli fără autorizaţie de funcţionare

O.D.
Ziarul BURSA #Cultură / 21 ianuarie 2015

Sute de mii de elevi învaţă în şcoli fără autorizaţie de funcţionare

Degradarea clădirilor în care funcţionează multe dintre unităţile de învăţământ din ţara noastră reprezintă o problemă majoră pentru siguranţa elevilor. La începutul anului şcolar am prezentat situaţia dezastruoasă a şcolilor care nu primiseră autorizaţii sanitare, iar acum ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, ne-a oferit o nouă veste proastă, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Sibiu. Practic, în ultimele luni nu s-a făcut aproape nimic în acest sens, autorităţile fiind mult mai preocupate de campania electorală pentru prezidenţiale decât de siguranţa şi sănătatea elevilor. Întrebat de un jurnalist despre situaţia unităţilor de învăţământ fără autorizaţie sanitară de funcţionare, ministrul ne-a oferit o veste tristă: peste 2.500 de şcoli din întreaga ţară au această problemă. Un calcul simplu indică faptul că, în acest moment, avem sute de mii de elevi care se pregătesc în astfel de şcoli, care le pun sănătatea în pericol. Ministrul a anunţat că a fost semnat un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării în speranţa că până la finalul acestui an se vor rezolva o bună parte din neajunsurile cu care se confruntă respectivele unităţi de învăţământ: "S-a semnat, săptămâna trecută, un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării pentru reabilitarea acestor şcoli şi pentru transportul şcolar. Până în martie vor fi distribuite, la nivel naţional, încă 465 de microbuze şcolare, urmând să se lanseze licitaţia, iar până la sfârşitul anului 2015 să se achiziţioneze încă 1.016 microbuze".

În luna septembrie a anului 2014, înainte de startul anului şcolar situaţia era dramatică. La vremea respectivă, autorităţile au livrat "clasicele" promisiuni, garantând că se vor găsi soluţii de reabilitare pe "ultima sută de metrii". Atunci, situaţia era dramatică în unele judeţe, unde mai bine de 30% din şcoli se confruntau cu astfel de probleme. Mare lucru nu s-a rezolvat între timp. În urmă cu cinci luni, Direcţia de Sănătate Publică Alba anunţa că 30% dintre unităţile de învăţământ din judeţ nu au primit autorizaţie sanitară de funcţionare, cele mai mari deficienţe fiind găsite la grădiniţe. Din totalul de 526 de unităţi de învăţământ din judeţ, primiseră autorizaţie doar 369! La fel stăteau lucrurile şi în Vaslui. Conform Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, din cele 782 de unităţi şcolare existente în judeţ, nu primiseră autorizaţie sanitară 237, ceea ce reprezintă un procent de 30,3% din totalul şcolilor. Peste 250 de de şcoli din Bihor nu dispuneau de apă potabilă şi aveau toaletele în curte, motiv pentru care nu aveau autorizaţia sanitară de funcţionare. Aceleaşi probleme se înregistrau şi în judeţul Olt, unde 75% dintre unităţi funcţionează în mediul rural. În Dâmboviţa, "doar" 23 de şcoli din judeţ nu primiseră autorizaţie sanitară de funcţionare, pentru că nu îndeplineau normele legale. În Timiş, din cele 613 unităţi de învăţământ, 31 erau neautorizate, iar în Capitală nu mai puţin de 26 de unităţi de învăţământ nu aveau autorizaţiile necesare.

Din păcate, sunt şanse extrem de mici ca până la finalul actualului an şcolar, să se rezolve situaţia celor 2500 de şcoli neprimitoare, elevii urmând să se confrunte cu aceleaşi probleme legate de toaletele insalubre, de mobilierul stricat sau de lipsa apei potabile.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. nu sunt pe ordinea de zi a guvernantilor. Preocuarile lor sunt probleme de genul cum sa-l scapam pe Ponta de doctorat?

    "În fiecare zi, ne batem joc 

    De pasari, de iubire si de mare, 

    Si nu bagam de seama ca, în loc,

    Ramîne un desert de disperare." 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb