Sute de milioane de euro - preţul războiului dintre consilierii Capitalei

A.T.
Ziarul BURSA #Companii #Administraţie / 21 august 2014

Consilierii au alte preocupări: un autobuz s-a scufundat, în urmă cu două zile, în asfalt.

Consilierii au alte preocupări: un autobuz s-a scufundat, în urmă cu două zile, în asfalt.

Dragi bucureşteni, pregătiţi-vă să circulaţi pe drumuri denivelate, pline de gropi sau pe artere aglomerate până după alegerile prezidenţiale pentru că aşa vor consilierii generali ai Capitalei. Investiţii de sute de milioane de euro în infrastructura Bucureştiului sunt blocate pentru că trebuie aprobate de Consiliul General (CGMB), care nu este funcţional.

Debandadă este un cuvânt prea moale pentru situaţia din Consiliu, care se apropie mai degrabă de schizofrenie. Pe vremea când Traian Băsescu era edilul şef al Capitalei nu se investea mai nimic pentru că-i era potrivnic CGMB-ul plin de membri PSD. Acum situaţia este mult mai rea: avem două CGMB-uri care acţionează de capul lor, un număr total de aleşi locali care depăşeşte posturile permise de lege (55), un prefect care nu mai pridideşte să conteste hotărârile ilegale, posibilităţi limitate de a dizolva acest consiliu nefuncţional de facto. Şi totul, pare-se, din cauza unui puci eşuat ticluit de PSD şi aplicat prost de alianţa PNL şi PDL, cu ajutorul PPDD, după cum susţin surse politice.

Prin primăvară, PSD ar fi gândit o strategie care să conducă la dizolvarea CGMB, afirmă sursele noastre, care ne-au explicat: "Prin neaprobarea, timp de trei luni, a proiectelor de pe ordinea de zi, consiliul era declarat nefuncţional şi dizolvat, iar alegerile anticipate ar fi urmat să aibă loc odată cu cele prezidenţiale. Ţinta era ca PSD să câştige mai multe locuri în CGMB, ar fi scăpat de PPDD şi ar fi limitat locurile opoziţiei. Planul a funcţionat timp de două luni, după care consilierii au aprobat două hotărâri fără miză economică. Apoi a avut loc puciul, în iunie, într-o zi în care mai mulţi consilieri PSD nu puteau fi prezenţi. Cei de la PNL şi PDL s-au aliat cu trei aleşi locali din PPDD şi au format o nouă majoritate, cu scopul de a prelua controlul. Numai că procedura aleasă a fost greşită. Au decis schimbarea viceprimarilor într-o şedinţă «de îndată». Evident, Prefectura a suspendat deciziile şi a atacat hotărârile în contencios-administrativ. Acum singura soluţie să se deblocheze investiţiile este ca instanţa să se pronunţe şi ca toate partidele să se înţeleagă între ele pentru a se aproba proiectele importante pentru Bucureşti".

Sursele citate ne-au spus că sunt slabe şanse să se clarifice câţi consilieri generali sunt, până la urmă, în CGMB şi câţi au drept de vot legal. Sunt voci din Primăria Capitalei care susţin că, în septembrie, edilul şef Sorin Oprescu încearcă să readucă CGMB mai cu forţa, mai cu binişorul la momentul 0, pentru ca activitatea să reintre în normal prin "curăţarea" listei de consilieri şi de proiecte adoptate ilegal.

Din iunie şi până acum, la şedinţele convocate de primarul general nu au participat decât consilierii PSD, ceilalţi ţinând şedinţe separate cu aceeaşi ordine de zi.

Aşa au ajuns în stand-by investiţii precum demararea etapei II de lucrări de la Staţia de epurare Glina (este în joc o finanţare masivă din fonduri europene), lucrări de 200 milioane de euro la reţeaua de apă şi canalizare, modernizarea podului Mihai Bravu, exproprierile pentru lărgirea şoselei Fabrica de Glucoză, pentru penetraţia Splaiul Independenţei - Ciurel - Autostrada Bucureşti-Piteşti şi pentru penetraţia din bulevardul Timişoara, precum şi amenajarea pistelor de biciclete.

Mai mult decât atât, a rămas în aer şi fuziunea RADET cu ELCEN Bucureşti, care ar fi trebuit să se transforme într-o societate care să livreze mai eficient căldura la iarnă. Aşa că bucureştenii mai au şi riscul să dârdâie de frig.

Bine că au finalizat amenajarea Căii Victoriei, ca să avem pe unde să ne plimbăm şi să admirăm magazine goale şi clădiri cu faţade ponosite!

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Frumos popor, geniali reprezentantii.

    Daca prima parte a articolului (referitoare la "planul" consilierilor generali ai PSD de dizolvare a CGMB si organizarea de alegeri locale anticipate) frizeaza Science-Fiction-ul, in partea a doua, lucurile se lamuresc: Oprescu si consilierii generali ai PSD VOR sa faca treaba, dar PNL, PD-L si cei trei de la PPDD (care se pare ca au fost exclusi, intre timp, dupa cum am citit in presa, asa ca acum sunt independenti) BOICOTEAZA sedintele Consiliului General, iar prin aceasta, LOVESC DIRECT in interesele cetatenilor bucuresteni care i-au votat! Proiecte atat de importante, precum cele mentionate in articol, stau si asteapta sa fie adoptate, dar PNL/PD-L si cei trei ex-PPDD NU VOR sa reprezinte interesele bucurestenilor care i-au votat, ci doar pe cele ale lor insisi, orbiti fiind de orgoliu politic si de dorinta lor, total nejustificata, de a modifica, hoteste, o majoritate aleasa de noi, de bucuresteni! Asa cum am citit in destul de multe articole de pe Hotnews, Mediafax, Agerpres, Puterea, Gandul etc., saptamanile si lunile trecute (perioada 30 iunie - prezent), totul se rezuma la ambitia PNL/PD-L de a schimba viceprimarii PSD pentru ca, citez din RAICU (liderul consilierilor PD-L) si din PIEPTEA (liderul consilierilor PNL), "s-a ivit oportunitatea". Totodata, cei doi au recunoscut ca nu s-a pus, nicio secunda, problema incompetentei sau a relei-vointe a vreunuia dintre viceprimarii alesi, ai Capitalei. pur si simplu, pentru cei de la PNL/PD-L conteaza DOAR FAPTUL ca acestia nu sunt "ai lor", ci sunt de la PSD si asta e tot! Sa fie acesta un motiv serios si justificat (in fata alegatorilor bucuresteni, carora le-au solicitat sustinerea si increderea) pentru a se opune proiectelor, atat de benefice pentru Bucuresti, care sunt sustinute de Primarul general OPRESCU si de consilierii PSD? Personal, cred ca NU! Dumneavoastra?

    1. Aloo, postac PSD-ist de 2 lei. unde te crezi? la sedinta de partid unde va da Vanghele mici si bere si voi votati ca turma de oi? Oprescu si consilierii PSD vor sa faca treaba? Da corect, sa fure! vezi poza cu autobuzul RATB? Cine gestioneaza RATB de 2 ani incoace? PSD hahaha, si ce face? NIMIC. Ba pardon, fura de zor. Ce ar fi sa vedem cine e in CGMB? domnul Stan, sofer de autobuz? Domnul Giugula declarat incompatibil pentru ca nu poate sa justifice 200.000 de euro??? astia sunt consilierii PSD care vor sa faca treaba? Slugile lui Vanghelie toti. Printre care si Oprescu. Si mai afla ca prefectul a contestat in primul rand hotararile PSD.

    Pentru lucruri de genul acesta, care de fapt arata bataia pe os a unor nenorociti care acopera oameni ca Nastase sau Voiculescu sau altii de teapa lor, exista categorii de acuzatii specifice. Poate ca DNA ar trebui sa se ocupe si de neindeplinirea sarcinilor de servici a celor care opresc dezvoltarea de orice fel a tarii.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb