"Symmetrica" şi-a majorat cota pe o piaţă în scădere

Ioana Popa
Ziarul BURSA #Companii / 17 ianuarie 2013

"Symmetrica", unul dintre principalii jucători pe piaţa locală de pavele şi borduri, a raportat o creştere cu 10% a business-ului în 2012, în ciuda scăderii pieţei cu un procent similar. De asemenea, compania şi-a majorat cota de piaţă până la 22%. "Şi în 2012 ne-am majorat cifra de afaceri, ajungând la un business de 14,6 milioane de euro, comparativ cu 13,5 milioane de euro în anul precedent. Această creştere a fost susţinută cu precădere de majorarea producţiei prin inaugurarea a două noi fabrici, la Prejmer (Braşov) şi Şintereag (Bistriţa)", a declarat Sebastian Bobu, Directorul Executiv al Symmetrica.

Anul trecut, compania a înregistrat şi o majorare a cotei de piaţă, la 22%, faţă de 18% în 2011. Această creştere este cu atât mai importantă cu cât piaţa locală de profil a raportat o scădere de 10% în 2012.

Două noi fabrici inaugurate în 2012

Printre realizările Symmetrica din acest an se numără şi inaugurarea celor două noi fabrici, compania devenind astfel principalul producător local de pavele şi borduri, cu o acoperire geografică naţională de 80%, comparativ cu 30% în 2011. "Prin cele cinci capacităţi de producţie pe care le deţinem la Vereşti (Suceava), Podu Iloaiei (Iaşi), Bolintin Vale (în apropiere de Bucureşti), Prejmer (Braşov - martie 2012) şi Şintereag (Bistriţa Năsăud - iulie 2012) acoperim 80% din teritoriul ţării, livrând produse la preţuri competitive în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi Transilvania", a afirmat Sebastian Bobu. În acest moment, Symmetrica are o capacitate de producţie de 11.500 m de pavele şi borduri pe zi, cea mai mare de pe piaţa românească.

De asemenea, începând din 2012, compania s-a extins şi pe pieţele din regiune, livrând deja primele produse în Republica Moldova. Planurile de viitor ale Symmetrica vizează extinderea treptată şi în alte state învecinate. Astfel, în momentul de faţă, compania se află în discuţii pentru semnarea de contracte în Ucraina.

Planurile de viitor ale Symmetrica

Planurile Symmetrica pentru anul viitor vizează menţinerea cotei de piaţă la nivelul celei atinse anul acesta, şi, de asemenea, îmbunătăţirea capacităţilor logistice, pentru creşterea prezenţei la nivel teritorial. "În plus, unul dintre obiectivele pentru 2013 este acela de a realiza o cifră de afaceri asemănătoare celei de anul acesta. În condiţiile economice actuale, păstrarea unui business la nivelul celui actual reprezintă o realizare pozitivă", a mai spus Sebastian Bobu.

Evoluţia pieţei în 2012 şi estimări pentru 2013

Potrivit reprezentantului Symmetrica, instabilitatea politică, lipsa capacităţii de atragere a fondurilor private şi întreruperea unor lucrări de reabilitare au fost principalii factori ce au determinat scăderea pieţei de profil. "Cu toate că în primul semes­tru am observat o creştere a pieţei cu aproximativ 15 - 20% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, a doua parte a anului a consemnat un regres puternic", a subliniat reprezentantul companiei.

Astfel, dacă în 2011 piaţa avea o valoare de 73,5 milioane de euro, anul trecut a ajuns la puţin peste 66,3 milioane de euro.

"Şi în ceea ce priveşte volumul pieţei de pavele şi borduri am observat o scădere, însă doar de 5%. Astfel, în 2012, piaţa a ajuns la acelaşi volum înregistrat în 2010, de 12 milioane de metri, faţă de 12,5 milioane de metri în 2011", a mai spus Sebastian Bobu.

În ceea ce priveşte evoluţia pieţei pentru acest an, acesta a afirmat că se aşteaptă la o menţinere a volumului de produse livrate la nivelul anului 2012 - aproximativ 12 milioane de metri.

În plus, din cauza majorării costurilor la ciment şi energie, anul viitor ar putea aduce şi o creştere cu aproximativ 10% a preţului pe metru pentru pavele şi borduri.

Înfiinţată în 1994, Symmetrica este o companie 100% românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile, într-o gamă variată de forme şi culori. Prima fabrică Symmetrica a fost inaugurată în 1999 la Vereşti, judeţul Suceava, urmată apoi de unităţile de producţie de la Podu Iloaiei, judeţul Iaşi (2010), şi Bolintin Vale, în apropiere de Bucureşti (2011). În 2012, compania a deschis două noi unităţi de producţie, la Prejmer, judeţul Braşov şi la Şintereag, judeţul Bistriţa. Principalele proiecte pentru care Symmetrica a livrat pavele şi borduri se numără Arena Naţională, parcul balnear din staţiunea Vatra Dornei, magazine Carrefour, Lidl, Penny Market, parcări cu pavele ecologice în Bucureşti etc. De asemenea, produsele companiei au fost folosite pentru reabilitatea de străzi, trotuare şi parcuri ecologice din întreaga ţară.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb