La finalul lunii august, compania românească de automatizări industriale şi sisteme de măsurare Syscom 18 a finalizat sistemul de măsurare fiscală şi automatizare de la SMG Ungheni - Republica Moldova, transmite un comunicat remis azi redacţiei.
Astfel, începând cu 1 septembrie 2014, gazele naturale pe care România le va livra către Republica Moldova vor putea fi măsurate şi contorizate prin această staţie realizată de Syscom 18.
Capacitatea acestei staţii este de 1,5-2 miliarde de metri cubi/an, având în componenţă trei linii de măsurare de 12", precum şi o linie de control de aceleaşi dimensiuni.
Conducta de gaze Iaşi-Ungheni, un proiect în valoare totală de 26,5 milioane de euro, are o lungime de 43 de kilometri, asigurând legătura între Iaşi şi Ungheni. Având o capacitate de 1,5 până la două miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, conducta va livra iniţial 50 de milioane de metri cubi de gaze naturale anual, potrivit autorităţilor române.
Pentru anul în curs, Syscom 18 derulează şi alte proiecte externe a căror valoare se ridică la peste 2,5 milioane euro. Compania românească a primit o comandă pentru sisteme fiscale de măsurare a produselor petroliere în Congo, precum şi o altă comandă pentru un proiect constând în livrarea de skiduri fiscale de măsurare a motorinei pentru o insulă artificială în Abu Dhabi. În ultimii opt ani, Syscom 18 şi-a extins activităţile în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, executând lucrări şi livrând echipamente în Siria, Iordania, Iran, Libia, Bahrain, Kazahstan, Irak, Algeria.