Tache: "Acum, 95,9% din producţia Romarm se îndreaptă către export"

F.A.
Companii / 24 septembrie 2013

Peste 90% din producţia Romarm se îndreaptă, în acest moment, către export, piaţa din ţara noastră suportând anumite constrângeri bugetare, a declarat, astăzi, Dan Tache, director general al societăţii, potrivit unui comunicat de presă.

Declaraţia a fost făcută în cadrul conferinţei de presă ce precede organizarea Expoziţiei Internaţionale pentru Echipament Militar - EXPOMIL.

"În momentul de faţă, România exportă în aproape toate zonele globului, prioritari fiind partenerii europeni şi NATO. Acum, 95,9% din producţia Romarm se îndreaptă către export, piaţa din România suportând anumite constrângeri bugetare. Cred că la sfârşitul anului 2013 ne vom putea lăuda cu un export de cel puţin 2,5 ori mai mare decât cel din 2011", a menţionat Dan Tache.

La rândul său, Viorel Manole, Director Executiv Patromil, a afirmat: "Recent, legislaţia europeană în domeniu s-a schimbat foarte mult. Se discută realizarea unei pieţe unice de securitate şi apărare, iar EXPOMIL este ultimul mare eveniment important în care putem arăta că România are industrie de apărare demnă de luat în seamă".

La conferinţa de presă au mai participat Mariana Suciu - Director General Romexpo, Bogdan Nicolae Badea - Secretar de Stat Ministerul Economiei, Marcian Gheorghe - Şef Serviciu Înzestrare şi Expertiză Tehnică, Ministerul Apărării Naţionale.

EXPOMIL 2013 este un eveniment organizat de Romexpo împreună cu Ministerul Economiei, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Asociaţia Patronală Română a Producătorilor de Tehnica Militară - PATROMIL şi Organizaţia Patronală din Industria Aeronautică Română - OPIAR.

Evenimentul reuneşte 70 de companii din România şi din Belgia, Canada, Franţa, Italia, România, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb