Takko Fashion anunţă deschiderea unui nou magazin în Alexandria, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Deschiderea din Alexandria face parte din planul de extindere a reţelei de magazine pe piaţa românească, ce a demarat în 2007 cu scopul precis de a deschide 100 de magazine.
Cosmin Ulmean, Country Manager la Takko România, a declarat: "Conceptul Takko - ultimele tendinţe ale modei, la un bun raport calitate-preţ - este bine primit de către clienţii noştri din România şi acest lucru ne bucură. Din acest motiv, vom continua extinderea în întreaga ţară. După cum arată cercetarea noastră, oamenii de la Alexandria au o afinitate crescută pentru modă si sunt foarte chibzuiţi".