Delegaţia română reprezentând Comitetul Interministerial privind procesul de reformare a legislaţiei şi procedurilor din domeniul restituirii proprietăţilor s-a întâlnit vineri, 5 aprilie, cu reprezentanţi ai Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), la Strasbourg, informează un comunicat de presă.
În cadrul întâlnirii s-a discutat despre proiectul de lege privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România.
Partea română şi oficialii CEDO au analizat cele mai recente modificări ale proiectului de lege privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire.
În acest context, reprezentanţii Curţii Europene a Drepturilor Omului şi-au exprimat satisfacţia faţă de eforturile autorităţilor române de a soluţiona în mod echitabil şi unitar cererile de retrocedare depuse de cetăţenii ale căror proprietăţi au fost confiscate de regimul comunist. Reprezentanţii Curţii au apreciat că, deşi noul proiect legislativ este extrem de complex, va rezolva problemele apărute din aplicarea legilor anterioare privind restituirile, emise în ultimii 20 de ani.
Membrii delegaţiei române au explicat motivele care au dus la schimbarea principiilor şi mecanismelor procesului de restituire, aşa cum acesta fusese prefigurat anterior, şi au prezentat procedurile de funcţionare ale noii legi, atât sub aspectul retrocedării în natură, cât şi sub aspectul compensării, prin acordarea de puncte valorificabile ulterior, prin terenuri sau numerar.
În cadrul discuţiilor, reprezentanţii CEDO au făcut mai multe propuneri în legătură cu proiectul de lege privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, care, odată implementate, vor face legea eficientă şi uşor aplicabilă.
Ulterior integrării acestor propuneri în proiectul de act normativ, acesta urmează să fie prezentat Guvernului spre adoptare.