Ţara noastră a ratificat acordul de sprijin al NABUCCO

F. A.
Politică / 14 martie 2013

Legea de ratificare a Acordului de Sprijin al Proiectului NABUCCO semnat între România, NABUCCO Gas Pipeline International GmbH şi Compania Naţională NABUCCO România a fost promulgată de Preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial, informează un comunicat de presă.

Reinhard Mitschek, directorul executiv al NABUCCO Gas Pipeline International GmbH, a declarat: "Salutăm reafirmarea sprijinului politic al României pentru conducta NABUCCO. Acesta este un nou pas înainte, demonstrând faza avansată de dezvoltare a conductei NABUCCO, un proiect care va asigura diversificarea surselor de aprovizionare şi securitatea energetică a Europei. Proiectul este avansat în toate domeniile: legal, proiectare şi comercial şi aşteptăm cu interes continuarea colaborării cu autorităţile române pe măsură ce proiectul progresează".

Transgaz, acţionarul român în proiectul NABUCCO, a aprobat recent Acordul de Finanţare şi Opţiune de contribuţie la capitalul social al NABUCCO Gas Pipeline International GMBH, semnat de acţionarii NABUCCO şi partenerii de la Shah Deniz.

La 8 iunie 2011 au fost semnate Acordurile de Sprijin al Proiectului între NABUCCO Gas Pipeline International GmbH şi ministerele implicate din ţările de tranzit.

Principalele elemente ale Acordurilor de Sprijin al Proiectului sunt anunţarea unui regim reglementat de tranzit avantajos, aflat sub incidenţa legislaţiei UE în domeniul energiei; protejarea conductei Nabucco faţă de eventuale modificări legislative discriminatorii; sprijin pentru măsuri legislative şi administrative necesare implementării proiectului.

"În calitate de componentă centrală a Coridorului Sudic de Gaze, NABUCCO Vest se află în poziţia ideală pentru a diversifica sursele de aprovizionare cu gaze pentru peste 500 de milioane de clienţi potenţiali din ţările cu economii în creştere din Europa de Sud-Est precum şi pentru Europa de Vest", se precizează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb