Târgul Naţional Imobiliar la Palatul Parlamentului

A.M.
Miscellanea / 15 mai 2018

Târgul Naţional Imobiliar la Palatul Parlamentului

Târgul Naţional Imobiliar TNI începe vineri, 18 mai, ora 10.00 la Palatul Parlamentului, Sala Unirii. Expoziţia are loc până duminică, 20 mai şi reuneşte reprezentanţii a 126 de companii ce scot la vânzare peste 20.000 de oferte imobiliare pentru locuinţe noi, case de vacanţă, terenuri, spaţii de birouri din Bucureşti, Ilfov, Constanţa, Valea Prahovei, dar şi din Spania, susţine comunicatul remis Redacţiei noastre.

Preţul minim în cadrul târgului imobiliar este de 4.000 euro pentru un teren intravilan de 528mp situat în staţiunea Breaza, iar preţul maxim este de 3 milioane euro pentru un hotel de 4 stele din Sinaia.

Trendul proprietăţilor de vacanţă a revenit şi tot mai mulţi români aleg să investească în locuinţe de vacanţă la mare sau la munte, atât în ţară, cât şi în străinătate. În acest context, evenimentul din acest weekend din capitală vine cu oferte atractive şi pentru acest segment imobiliar, conform comunicatului.

Din a doua parte a anului trecut, piaţa imobiliară rezidenţială din România a intrat într-o fază de încetinire treptată a creşterii preţurilor. Astfel, evoluţia preţurilor în primul trimestru al acestui an a fost de doar 1,4%, cu mult sub evoluţia înregistrată în primul trimestru al anului trecut, de 4%, conform unui studiu realizat de Imobiliare.ro.

Cumpărarea de locuinţe verzi s-a intensificat în ultima perioadă datorită evoluţiei cerinţelor clientului final şi beneficiilor pe care aceste proprietăţi le oferă: calitate superioară, confort sporit, costuri mai mici la energie şi beneficii pentru sănătate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb