TĂRICEANU, DESPRE NEIMPOZITAREA PENSIILOR MARI: "Nu ştiu dacă bugetul îşi poate permite"

Mina Irina
Politică / 7 septembrie 2016

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a declarat ieri că nu ştie dacă bugetul îşi poate permite neimpozitarea pensiilor mari, potrivit unor surse din presă.

Această afirmaţie vine în contextul adoptării de către Senat a propunerii legislative care modifică Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal în sensul abrogării dispoziţiilor prin care veniturile din pensii sunt supuse impozitului pe venit.

"Mai ales pentru pensiile mici, eu cred că putem să menţinem în continuare această prevedere, să nu fie impozitate, dar vreau să vă spun altceva, vedeţi că sunt şi pensii care ating nişte valori care sunt cu mult peste salarii, nu vorbesc de salariul mediu pe economie, sunt pensii care ajung în momentul de faţă la 8.000 - 9.000 de lei pe lună. Nu ştiu dacă e, până la urmă, echitabil să continuăm cu această formulă, pentru că evident nu ştiu dacă bugetul îşi poate permite. Dacă şi-ar permite bugetul putem să fim generoşi cu toţi. Însă atenţie, avem şi categorii sociale şi eu, ca liberal, nu pot să mă ocup numai de profesiile liberale sau de cei care sunt întreprinzători. Noi trebuie să avem o vedere cuprinzătoare la nivel naţional, trebuie să vedem că există şi categorii sociale defavorizate şi trebuie să încercăm, în spiritul unei solidarităţi care e normală pentru o ţară civilizată, cum este România, membră a UE, să vedem ce facem şi pentru categoriile defavorizate", a afirmat Tăriceanu.

Întrebat dacă parlamentarii ALDE îşi propun ca la Camera Deputaţilor să ia în calcul un plafon până la care nu se mai impozitează pensiile, Tăriceanu a spus: "O să discutăm în cadrul ALDE această chestiune şi o să hotărâm şi o să vă spunem care este abordarea noastră finală", conform aceloraşi surse.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Greseste ALDE TARICEANU; sunt si pensii de 13 000 lei, verificati pensile fostilor prim-procurori...... de exemplu. 

    In conditiile unui deficit urias si in crestere la fondul de pensii, ceea ce vor sa faca astia este o mare prostie (iresponsabilitate pura!). Doar pensiile mici (pana la un anumit plafon, actualizat anual cu rata inflatiei sau chiar ceva mai mult) nu trebuie impozitate.impozitate

    Stimata doamna Anghel care a promovat legea cred ca e complet alaturi de ansamblul situatiei. Dar asa se intampla daca ii iei de pe strada si-i trimiti in Parlament. Am pensie care este impozitata si nu ma plang. Ma sperie mai mult decat impozitarea o deteriorare a balantei bugetului. Solutia rezonabila era sa creasca doar palfonul pentru neimpozitare. Sper ca alesii sa dea dovada in final de ceva intelepciune si sa termine cu initiativele extravagante.

    Masura este buna, dar trebuie limitata pentu pensiile mari.

    De exemplu ar putea sa creasca actualul plafon de la 1050 lei neimpozitat, la 2000 lei, dar nu mai mult de 4500 lei, echivalentul aproximativ pt.  

    1000 EU.

    pt. 1000EU, e 

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3756
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3554
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7940
Gram de aur (XAU)Gram de aur467.2986

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb