TĂRICEANU, DESPRE REDEFINIREA FAMILIEI:  Respectăm atât procesul modernizării cât şi păstrarea tradiţiilor

F.B.
Politică / 11 septembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat astăzi că nu a discutat cu senatorii ALDE despre cum vor vota în cazul propunerii legislative de revizuire a Constituţiei, în sensul redefinirii familiei, dar, ca partid de factură liberală, trebuie să ţină cont atât de modernizarea societăţii, cât şi de cetăţenii care îşi doresc păstrarea tradiţiilor. Declaraţia sa a venit ca răspuns la întrebarea despre votul senatorilor ALDE în faţa propunerii de revizuire a Constituţiei.

Întrebat dacă acceastă propunere legislativă era o prioritate, Tăriceanu a răspuns: "Este obligaţia noastră de a da curs demersului care a fost iniţiat şi care s-a soldat cu un număr semnificativ şi reprezentativ de peste 3 milioane de semnături care să ne oblige la un astfel de demers".

Tăriceanu a precizat că nu a discutat cu colegii dacă ALDE se va implica sau nu într-o campanie pe tema redefinirii familiei.

Plenul Senatului, în calitate de for decizional, va dezbate şi va vota astăzi proiectul legislativ care îşi propune revizuirea articolului 48 din Consituţia României, care să prevadă că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.

"Familia se întemeiază pe căsătoria liber consiţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor", se arată în propunerea de modificare a art. 48 alin. (1) din Constituţia României.

De asemenea, o altă modificare introduce la acelaşi articol un nou articol II, cu următorul text: "Revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin referendum, organizat potrivit dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din Consituţia României, republicată".

Referendumul privind redefinirea familiei în Constituţie va avea loc în 7 octombrie, a anunţat, în 1 septembrie, liderul PSD, Liviu Dragnea. "În primul rând, am dat un vot în Comitetul Executiv de susţinere a acestui obiectiv şi am stabilit care să fie data la care să aibă loc referendum şi s-a stabilit pentru 7 octombrie", a declarat Liviu Dragnea la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Liderul PNL, Ludovic Orban, declara, în 2 septembrie, că, deşi partidul susţine referendumul pentru redefinirea noţiunii de căsătorie în Constituţie, nu va impune membrilor cum să voteze, pentru că fiecare "se va poziţiona în funcţie de cum îi dictează conştiinţa".

Coaliţia pentru Familie a strâns trei milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de propunerea de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi", însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex.

Potrivit articolului 151 al legii fundamentale, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Ştire preluată de pe News.ro.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ăstea n-au SERVICI' ???

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb