Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat astăzi că relaţia sa cu liderul PSD, Liviu Dragnea, nu este nici mai bună, nici mai rea decât acum patru - cinci zile şi a infirmat zvonurile apărute în presă conform cărora coaliţia de guvernare nu ar funcţiona.
"Zvonul bate realitatea. Realitatea este una şi aceeaşi - relaţia nu este nici mai bună, nici mai rea decât acum patru - cinci zile. Faptul că avem câteva puncte de vedere diferite - nu suntem făcuţi din aceeaşi mamă - şi într-o coaliţie în care suntem parteneri este corect să discutam şi ceea ce câteodată nu este convenabil, astfel încât să găsim soluţia comună. Dar asta nu înseamnă că relaţia este deteriorată sau că este pusă sub semnul întrebării funcţionarea pe viitor a coaliţiei", a afirmat Tăriceanu la Senat, potrivit Agerpres.
În general, a arătat liderul ALDE, este bine să existe puncte de vedere identice, că altfel "ar fi grav", dar a atenţionat că rămâne de văzut ce mijloace trebuie folosite în exprimarea publică.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.10.2018, 16:26)
Daca puneti ghilimele inseamna ca dati un citat -atunci reproduceti-l corect .nu omiteti cuvinte ,pentru a "starni curiozitatea cititorului ".Procedeul este unul negustoresc ,al presei de scandal.Mentineti-va rangul !
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.10.2018, 16:31)
Vad ca foarte rapid ,titlul in cauza a fost schimbat . Salut promptitudinea .
3. # cultură
(mesaj trimis de anonim în data de 29.10.2018, 18:25)
Metaforă negeoabă
politicianistă !