Actualizare 15:50 Tăriceanu: "În acest moment numirile procurorilor-şefi sunt politizate, întrucât preşedinţii au fost oameni politici"
În acest moment numirile procurorilor şefi sunt politizate, având în vedere faptul că preşedintele este un om politic, a declarat astăzi, la Mamaia, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu.
Întrebat ce părere are despre propunerea Consiliului Superior al Magistraturii ca Ministrul Justiţiei să fie exclus din procedura de numire a procurorilor-şefi, şi nu preşedintele României aşa cum se prevede în Proiectul de modificare a legilor Justiţiei, liderul ALDE a apreciat că sistemul este acum politizat.
El a declarat, citat de News.ro: "Propunerea pe care eu am făcut-o, după cum ştiţi, este să scoatem de sub influenţa politică numirile procurorilor. Preşedintele actual, fostul preşedinte Băsescu, preşedintele Iliescu, preşedintele Constantinescu au fost oameni politici. Numirile în acest moment sunt politizate şi vrem să le scoatem de sub factorul politic, aceasta este esenţa propunerii".
De asemenea, Tăriceanu a afirmat că trebuie respectat principiul separaţiei puterilor, Parlamentul fiind responsabil de crearea legilor, iar Justiţia de aplicarea lor: "Până la urmă, trebuie să respectăm principiul independenţei şi separaţiei puterilor în stat. Puterea legiuitoare este Parlamentul. Justiţia aplică legile, nu face Justiţia legile. Nu pot să fie şi judecător şi creatorul de legi în acelaşi timp".
Liderul ALDE a menţionat că declaraţia sa nu exclude "un dialog constructiv", documentat.
-------------
Modificările pe care le propune ministrul Tudorel Toader sunt menite să consolideze Justiţia şi statutul magistraţilor, a declarat ieri Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintele Senatului, precizând că ele trebuie discutate cu argumente "în primul rând juridice, nu politice şi nu de factură emoţională".
Tăriceanu a precizat, la Parlament, potrivit Agerpres: "Pe lângă dezbaterea democratică, însă, ceea ce văd sunt încercări disperate ale celor care au acaparat pârghii de putere în mod nelegitim de a-şi păstra poziţiile şi cu acest lucru evident că nu pot să fiu de acord şi nu voi fi de acord, dar sigur că în momentul de faţă datoria noastră este să observăm ceea ce se întâmplă în spaţiul public, să luăm notă, să tragem învăţămintele şi, sigur, va veni momentul în care dezbaterile vor trece la Parlament şi atunci veţi avea acces la părerile tuturor în ceea ce priveşte propunerile concrete, care sigur că sunt agreate de unii şi criticate de alţii. Credeţi că ar fi fost normal să fie unanimitate, nu. Numai că acest moment este un moment al adevărului în care foarte mulţi îşi devoalează poziţiile şi rolul nefast pe care l-au jucat în societatea românească".
Întrebat dacă susţine actuala formă a proiectului privind modificarea legilor Justiţiei, Tăriceanu a spus că în ţara noastră a funcţionat un sistem de putere "ocultă".
Preşedintele Senatului a susţinut: "Ce vreau să vă spun este că asist în aceste zile, cu neplăcută surprindere, la o serie de informaţii care apar în spaţiul public şi care nu fac decât să confirme ceea ce am spus de peste doi ani, şi anume că în România a funcţionat un sistem de putere ocultă. Între timp, acest sistem de putere ocultă a fost devoalat şi aţi văzut sistemul de putere şi persoanele care exercitau în mod nelegitim puterea în statul român. Asistăm în aceste zile la informaţii care ne dau imaginea unei situaţii incredibil de grave în domeniul Justiţiei şi anume: judecători care confirmă că sunt timoraţi de procurori, că nu pot să lucreze, că de fapt nu au independenţa pe care şi-o doresc şi care este normal să existe pentru judecători, în aşa fel încât să poată judeca cu obiectivitate. Sunt lucruri care sunt mai grave decât ceea ce ne imaginam că există în Justiţia română. De fapt, avem un stat care nu poate în niciun fel definit ca fiind stat de drept, ci un stat în care relaţii oculte de putere au funcţionat şi au pus între paranteze puterea legitimă, puterea democratică şi votul cetăţenilor".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.09.2017, 11:08)
Nu mai bine ar fi sa se documenteze oamenii si pe urma sa vorbeasca?E valabil si pentru presedinti,ambasadori,reprezen tati U.E.etc.Din pacate sunt pe post de .... si aceia care au iesit la manifestati.La fel a fost si in ianuarie.
2. Eram SUS DE TOT ???
(mesaj trimis de anonim în data de 02.09.2017, 12:48)
Dacă, în 27 ani PUTEREA NU ERA ocultă ???
3. fără titlu
(mesaj trimis de zaza în data de 02.09.2017, 18:40)
......dar Ministrul Justitiei { de ex.Iordache} cel care face propunerile de procurori generali nu este om politic ???? de ex echipa Dragnea-Iordache....