Tarife diminuate cu 75% pentru transferul de date în roaming, la nivelul ţărilor UE

F. A.
Internaţional / 4 noiembrie 2011

Europarlamentarul Petru Luhan, membru în Comisia pentru Justiţie şi Afaceri Interne din Parlamentul European, solicită Comisiei Europene reducerea cu cel puţin 75% a plafonului maximal pentru tariful de transfer de date în roaming, informează un comunicat remis redacţiei. Solicitarea vine în contextul organizării la Bruxelles a primului Hackathon din cadrul instituţiilor europene. Evenimentul se va derula în perioada 8-9 noiembrie şi va reuni reprezentanţi Google, Skype şi sute de tineri specialişti IT din 13 state membre UE, Canada, SUA, în încercarea de identificare a soluţiilor pentru îmbunătăţirea serviciilor de internet pe mobil.

"Solicitarea scrisă a fost deja transmisă Comisiei Europene. Am propus ca pragul tarifelor practicate pentru transferul de date să fie scăzut, treptat, la sub 1 euro/MB, în cursul anului viitor, iar din 2015, să nu depăşească 50 eurocenţi/MB", a declarat europarlamentarul român.

Acesta precizează că pragul actual, de 4 euro/MB este unul mult prea ridicat, în comparaţie cu nevoile tehnologice ale utilizatorilor de platforme mobile.

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3090
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0235
Gram de aur (XAU)Gram de aur443.5114

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb