Tărîmul certitudinilor

În sfîrşit, Curtea Constituţională "a rupt pisica"! Am ieşit din bucla incertitudinilor şi putem să ne bucurăm, din nou, de soliditatea terenului pe care ne purtăm paşii. Care certitudini? Să o luăm metodic şi să vedem ce va fi şi ce nu va fi România politică a următoa­relor luni.

Poate cel mai sigur lucru pe care-l anunţă decizia Curţii Constituţionale este continuarea politicii din România ca război. Singurul scop al politicii, pînă la alegerile parlamentare, va avea totul de a face cu poziţionarea cît mai favorabilă în lupta pentru controlul puterii şi aproape nimic de a face cu orice altceva. Pe de o parte, PDL va încerca să refacă măcar o parte din terenul pierdut prin suspendarea Preşedintelui Traian Băsescu şi să capitalizeze pe seama înfrîngerii celei de-a doua acţiuni declanşată de o majoritate parlamentară ostilă, menită să-i scurteze acestuia mandatul la Cotroceni. Ce greutate electorală vor avea aceste victorii şi cîte voturi vor aduce ele la alegerile din toamnă, nu face parte, însă, dintre certitudinile pe care PDL-ul poate conta. De cealaltă parte, USL-ul va acuza şocul eşecului scoaterii totale din joc a lui Traian Băsescu, dar nu va întîrzia să-şi construiască discursul şi parcursul politic pe linia deja abordată: "voinţa electorală s-a manifestat de partea USL şi tot ceea ce rămîne de făcut este ca acest capital să fie menţinut în stare de mobilizare totală, pentru ca să se exprime şi la alegerile din toamnă". Ca şi PDL-ul, însă, USL nu poate conta pe certitudini, cînd este vorba despre ceea ce va ieşi din urne.

A doua certitudine este coabitarea, cel puţin pentru o perioadă, a "echipei" Traian Băsescu - Victor Ponta. Tensiunea la vîrf în politica noastră nu este chiar o noutate, dar în această perioadă ea va atinge cote paroxistice; acest lucru este sigur. Ce va însemna acest lucru? Sigur, o încercare a Executivului de a limita la maxim profilul acţiunilor prezidenţiale, de a-l izola la Cotroceni pe Traian Băsescu, iar pe de altă parte de a expune slăbiciunile poziţiei sale. De cea­laltă parte, în­tors la Cotroceni, Pre­şedintele va întreprinde acţiuni pentru slăbirea politică a guvernării Ponta, eventual chiar scoaterea din joc a actualei formule şi înlocuirea ei cu una mai puţin militantă din rîndurile USL. Nu este deloc imposibil ca Traian Băsescu şi PDL să nu se mulţumească doar cu atît şi să încerce slăbirea masivă a majorităţii parlamentare pe care USL-ul şi-a construit votul suspendării şi, la limită, chiar obţinerea alteia, pe care să-şi aşeze ultimii doi ani de mandat prezidenţial. Principalul obstacol în calea acestor planuri va fi doar timpul; cel care mai rămî­ne pînă la alegerile din toamnă. Este el suficient pentru ca PDL-ul, eventual în alte formule electorale, să reechilibreze balanţa care va decide împărţirea politică a viitorului parlament? Nimeni nu ştie răspunsul la această întrebare! Putem, însă, spune cu certitudine că Traian Băsescu va încerca, prin toate mijloacele disponibile, să realizeze acest lucru. Pur şi simplu nu îşi poate permite un al doilea val de nemulţumire populară, care să-i inunde mandatul, la urne!

O altă certitudine politică este creşterea tensiunilor din cadrul USL. Direct sau indirect, partenerii îşi vor exprima nemulţumirile pentru eşecul acţiunii menite să pună capăt înainte de termen mandatului prezidenţial al lui Traian Băsescu. Cine şi cum va gestiona aceste tensiuni este greu de ghicit. Cert este faptul că, nici în spatele lui V. Ponta, nici al lui C. Antonescu nu stau echipe puternice din punctul de vedere politic, al expertizei şi al experienţei, astfel încît să evite eroziunile interne ale USL. Cu siguranţă şi relaţia personală dintre cei doi lideri ai alianţei se va restructura, nu neapărat favorabil pentru dinamica ei politică. Un singur lucru este cert: oricum se vor derula aceste episoade, menite să "ardă" reproşurile mai mult sau mai puţin întemeiate ale celor doi parteneri de coaliţie, obiectivul alegerilor parlamentare din toamnă va rămîne dominant. Sub greutatea lui, USL va încerca să ţină sub control răbufnirile de orgolii şi frustrările inevitabile.

O altă certitudine este creşterea mizei şi a implicării externe în ceea ce se întîmplă pe scena politică din România următoarelor luni. Vrînd, nevrînd, actorii politicii noastre au reuşit să mobilizeze, la nivel foarte înalt, poziţionări faţă de România şi soluţiile sale de guvernare. Ca şi în plan intern, se împart bile albe şi bile negre. "Soluţia Gordon", spre exemplu, venită sub autoritatea Departamentului de Stat al SUA, a primit o palmă usturătoare tocmai de unde se aştepta mai puţin: Curtea Constituţională a României. Verdictul acesteia a infirmat, fără echivoc, veridicitatea asumată de Gordon la Bucureşti, a presupunerilor privind masive "iregularităţi" în desfăşurarea referendumului. Mai mult decît SUA, liderii europeni au o miză crescută în legătură cu ceea ce se va întîmpla în politica românească a următoarelor luni şi cu viitoarea sa guvernare, în următorii ani. La mijloc, sunt nu doar orgoliile de baricadă politică, cel puţin la fel de exacerbate în UE, pe cît sunt ele la noi. La mijloc se află stabilitatea şi cursul politic al unei ţări foarte aproape de marginea critică a eşecului, atît în parcursul său economic, social, cît şi statal. Grecia este, deocamdată, un motiv de îngrijorare şi disfuncţionalităţi suficient de grav pentru ca UE să nu-şi mai permită alunecarea României în zona periculoasă a "neguvernabilităţii" sau a "relei guvernări". Este sigur, deci, că vor exista, la suprafaţa sau adînc ascunse în subsolurile "politicii la nivel înalt", acţiuni menite să încline balanţa viitoarelor alegeri spre o soluţie capabilă să asigure un spor de linişte şi predictibilitate pentru cei de la Bruxelles şi din marile centre de putere ale Europei.

Ce nu va fi România politică a următoarelor luni?

Victima sigură a actualului parcurs va rămîne capacitatea politicii noastre de a genera guvernarea ca acţiune coerentă de gestiune a agendei publice şi a celei care reflectă interesele statului numit Româ­nia. Iar, dacă se întreabă cumva, cineva, cum rămîne cu democraţia noastră "nereperată", răspunsul rămîne cel cunoscut, dat de barometrul absolut al vieţii noastre politice, Caragiale: "Las' că ţi-o reperează domn' Mitică!".