Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, efectuează în perioada 3-4 mai 2018, o vizită oficială în Regatul Maroc, la invitaţia omologului său marocan, Nasser Bourita, conform comunicatului de presă publicat pe site-ul Ministerului de Afaceri Externe.
Programul vizitei oficialului român cuprinde, la 3 mai 2018, convorbiri oficiale cu şeful guvernului marocan, Saâdeddine El-Othmani, precum şi întrevederi cu preşedintele Camerei Consilierilor, Hakim Benchamach. Totodată, şeful diplomaţiei române va avea convorbiri cu Saaid Amzazi, ministrul educaţiei, formării profesionale, învăţământului superior şi cercetării ştiinţifice, se arată în comunicat.
Vizita ministrului afacerilor externe în Regatul Maroc cuprinde şi o componentă economică importantă, menită să stimuleze schimburile comerciale bilaterale şi să intensifice investiţiile reciproce, concretizată prin organizarea unei întrevederi cu preşedintele Camerei Bilaterale de Comerţ Maroc-România, la care vor participa operatori economici locali.
În ziua de 4 mai 2018, ministrul afacerilor externe se va întâlni şi va avea consultări bilaterale cu omologul marocan, ministrul Nasser Bourita.
Cu prilejul vizitei vor fi semnate mai multe documente juridice bilaterale, respectiv Memorandumul de Înţelegere între Ministerul Afacerilor Externe al României şi Ministerul Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale al Regatului Maroc, precum şi Acordul de cooperare între Institutul Diplomatic Român şi Academia Marocană de Studii Diplomatice din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Cooperării internaţionale al Regatului Maroc.