Termenul de depunere a declaraţiilor fiscale de către agricultori a fost prelungit

F. A.
Comunicate de presă / 30 mai 2013

Termenul de depunere a declaraţiei fiscale conform formularului 221 pentru persoanele fizice care realizează venituri din activităţi agricole determinate pe bază de norme de venit a fost prelungit până la data de 25 iunie prin Legea de aprobare a OG 8/2013, adoptată de Parlamentul României, promulgată şi trimisă spre publicare în Monitorul Oficial, informează un comunicat de presă.

Acest nou termen este valabil pentru toţi contribuabilii, indiferent dacă au depus sau nu declaraţia până la termenul iniţial de 27 mai 2013.

În cadrul dezbaterilor parlamentare au mai fost aprobate amendamente care vizează modificarea unor limite referitoare la suprafeţele cultivate/capetele de animale/familiile de albine deţinute, până la care nu se plăteşte impozit precum şi nivelul anumitor norme de venit. Aceste noi valori ale normelor de venit modificate vor fi luate în considerare de contribuabili la completarea declaraţiei.

În cazul contribuabililor care au depus deja declaraţia până la data de 27 mai 2013, iar limitele de neimpozitare şi/sau respectiv normele de venit au fost modificate prin legea de aprobare, vor depune o nouă declaraţie în cadrul aceluiaşi termen de 25 iunie 2013 pentru a putea beneficia de noile prevederi legale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb