Testul de română la olandezi

Dacă nu aţi aflat cum se alcătuieşte un test la limba română, de către sfertodocţii care taie şi spînzură prin învăţămîntul din mioritica noastră ţărişoară, vă spunem noi, imediat, pe scurt. Scop: verificarea capacităţii elevului de clasa a VIII-a de a stăpîni termenii uzuali ai limbii, folosiţi într-o exprimare relativ simplă, luată din mediul comunicării publice. În loc să ia un text creat ca atare în spaţiul natural al comunicării, milidocţii (că sferto mi se pare deja prea mult!), se apucă ei să construiască o enigmă, gen Agatha Christie. "Opera", de cîteva rînduri, născută din noaptea minţii lor, comunică în formularea sa scrisă, fără nici un echivoc, două elemente: faptul că o expoziţie a fost deschisă la (în cadrul, de către) o instituţie publică (muzeu) şi că piesele din expoziţie provin dintr-o colecţie privată, aparţinînd cuiva (nume şi prenume). Elevilor li se cere să ghicească, pe baza acestor date, cine a organizat expoziţia cu pricina. Cu dex-ul şi cu manualul de logică în mînă, ori numai cu doxa de opt clase de învăţătură, nu trecute ca gîsca prin apă, oricine poate înţelege că verbul a organiza (o expoziţie) nu este tot una cu a găzdui o expoziţie, după cum nu e tot una cu a alcătui o colecţie. Este clar, ca boul/vaca!: pe baza textului, nu se poate spune cine a organizat expoziţia. Ei bine, femtodocţii, femto - prefix care indică ordinul de mărime zece la puterea minus 15! au decis că ştiu ei mai bine şi că "mişcă şi ce nu este" vorba lui Caragiale. Dacă expoziţia e la muzeu, musai că muzeul a şi organizat-o!

Povestea aceasta v-am spus-o nu doar ca să mai rîsu-plîngem pe seama aberaţiilor fără margini la care se dedau distrugătorii de învăţare şi educaţie din România, ci pentru că situaţia vine ca o mănuşă pentru a înţelege ceea ce s-a întîmplat şi care este semnificaţia rezultatelor de alaltăieri ale alegerilor din Olanda!

Şi ele au fost trecute la categoria "test"! De către alţi "n la minus x docţi" De ce? Simplu şi logic, ca bolovanul: pentru că vin după referendumul din Marea Britanie, care a dat votul brexit, după victoria lui Trump în alegerile din America şi înainte de alegerile prezidenţiale din Franţa, respectiv înainte de cele parlamentare din Germania!!! Tot n-aţi înţeles??? Nu vă faceţi griji, nu e nimic de înţeles! Între aceste evenimente electorale sunt munţi, ape, văi, prăpăstii abisale şi oceane de elemente care le separă/deosebesc şi prea puţine cu greutate explicativă, care le-ar face să fie corelate.

Este adevărat, în Olanda, ca şi în Marea Britanie, în Franţa sau Germania, în ultimii doi ani şi jumătate, cu mult sîrg şi cu ştiinţă electorală, pe fondul crizelor suprapuse create de ameninţarea valurilor necontrolate de refugiaţi, de criza construcţiei europene, de prelungirea instabilităţii economice şi de lipsa răspunsurilor credibile la valurile de probleme create astfel, venite din partea partidelor tradiţionale, s-au construit vectori electorali, partide/personalităţi, capabile să muşte destul de mult din tortul rezervat pînă de curînd actorilor politici ai establishmentului; dreapta-stînga, social-democraţi, creştin-democraţi, liberali-conservatori etc. În fiecarea dintre aceste ţări, însă, fenomenul are surse sociale, ideologice, rădăcini şi un spaţiu de manifestare pe scena politică, inclusiv forţe de contracarare, foarte diferite. Ele seamănă, doar ca două tablouri simptomatologice de urticarie. Cauzele şi patologia care generează tabloul semnelor vizibile, însă, pot fi şi sunt, în cazul nostru, foarte diferite!

Interesul arătat alegerilor din Olanda nu este deloc nejustificat. Dacă vrem să înţelegem dinamica politică din această ţară, nu să ghicim viitorul altora! Alegerile au dat un mare pierzător: Partidul Laburist, aflat în coaliţia de guvernare care a organizat alegerile. El a rămas fără nu mai puţin de 20 din cele 29 de locuri pe care le deţinea în Parlament. Pierzător este şi partidul actualului premier Rutte (Partidul poporului pentru libertate şi democraţie), care a rămas cu opt locuri mai puţin. Cîştigătorii sunt partide de nişă ideologică: verzii de stînga, care şi-au sporit zestrea de reprezentare cu zece locuri şi partidul lui Geert Wilders cu un discurs radical anti-islamist, xenofob şi anti-UE, organizat pe calapodul cunoscut deja al revanşism-naţionalismelor de nouă generaţie, "primăvara patriotică", care a mai adăugat trei locuri la zestrea pe care o avea şi a devenit al doilea ca pondere în reprezentarea parlamentară, cu 20 de mandate din cele 150 disponibile. Acum, desigur, fiecare face lectura care îi convine. Actualul premier, cu 33 de mandate, chiar dacă a pierdut cîteva, rămîne forţa politică principală şi va primi misiunea să organizeze o coaliţie de guvernare, care exclude, desigur, orice colaborare cu Wilders. Omul şi-a ridicat imediat statuia de învingător! Wilders a ieşit din zona de nişă electorală şi este parte din marele joc al guvernării, încă nu la butoane, ci pe băncile opoziţiei. Ne-a asigurat, în declaraţiile post-electorale, că "revoluţia" sa va să vină, în curînd. Cît despre liderii politici din nucleul dur al Europei, unii au clamat cu entuziasm respingerea la urne a populismului, extremismului, alţii, ceva mai reţinuţi, au salutat menţinerea în poziţii de control a forţelor politice tradiţionale, pro-europene, într-o ţară esenţială pentru echilibrul construcţiei UE, cum este Olanda.

Se poate infera cu temei ceva, din acest tablou al rezultatelor alegerilor din Olanda, pentru ceea ce se va petrece la urne în Franţa şi Germania peste cîteva luni? Răspunsul, exact ca şi la testul de limba română, de la noi, este unul singur:NU! N la minus x docţii într-ale politicii, de peste tot, pot să bată cîmpii cît vor: va trebui să aşteptăm şi să vedem rezultatele oficiale. Abia atunci, poate, va fi loc de concluzii care ar putea să ofere indicii cu privire la direcţiile în care se va mişca politica atît de fragmentată a Europei, care se regăseşte simetric în fragmentarea politică a Uniunii Europene.