Europarlamentarul Theodor Stolojan avertizează că sistemul bancar din România nu are o situaţie "atât de roz cum este prezentată", dar că "nu este nici tragică". Domnia sa a explicat: "În ultimele rezultate financiare anunţate de sistemul bancar din România, volumul pierderilor înregistrate de bănci a crescut foarte mult în trimestrul al doilea al acestui an. Problema este că băncile din România nu ştiu încă dacă au atins vârful de pierderi, rezultat din acele credite cu buletinul, credite acordate în condiţii foarte uşoare din perioada până la sfârşitul anului 2008. Băncile constituie provizioane, de aceea apar şi aceste pierderi foarte mari pentru că sunt obligate să provizioneze creditele care nu mai sunt viabile sau creditele îndoielnice".
În opinia lui Theodor Stolojan, "pericolul este că băncile deşi vorbesc una, de fapt fac alta. Băncile spun că nu au cereri de creditare din economie, în realitate băncile româneşti nu au încotro, sunt într-o situaţie de expectativă, pentru că încă nu cunosc exact până unde se întinde volumul pierderilor din acele credite fantomă date până la sfârşitul lui 2008".
• Greşeala Greciei "nu este doar a ei, ci şi a creditorilor"
Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan consideră că Grecia a făcut o greşeală pe care au făcut-o multe ţări: s-a îndatorat excesiv. Domnia sa a spus la un interviu pentru RFI: " Această greşeală nu-i însă numai greşeala Greciei, ci şi greşeala tuturor creditorilor care au împrumutat Grecia, în condiţiile în care vedeau că aceasta s-a îndatorat excesiv".
În opinia europarlamentarului PDL, "soluţia deja s-a conturat, este soluţia adoptată pe 21 iulie, în care, după doi ani de tergiversări, creditorii au înţeles că trebuie să piardă şi ei ceva în această afacere privind Grecia. (...) Se discuta chiar undeva de o acceptare de pierdere, deci de reducere a datoriei publice a Greciei undeva cu 50%, ceea ce este prea mult, este inadmisibil".
Grecia are de făcut faţă la un program foarte sever de ajustare, de reducere a cheltuielilor. Succesul aces-tui al doilea pachet de ajutor financiar pentru Grecia depinde enorm de ce se întâmplă cu creşterea economică în Grecia şi de realizarea cu succes a acestui program de reducere a cheltuielilor publice. Theodor Stolojan a spus: "Datoria Greciei nu s-a mic-şorat, s-a diminuat numai nivelul dobânzii, respectiv s-a acceptat o dobândă de 3,5% care, evident, este cu mult sub dobânda pe care Grecia ar fi trebuit s-o plătească dacă mergea pe piaţă şi dacă mai găsea creditori dis-puşi să o crediteze chiar şi la aceste costuri de dobânzi foarte mari".
Theodor Stolojan spune că "o ţară nu dă faliment": "O ţară se duce în jos cu standardul de viaţă şi nu vă imaginaţi cât de jos se poate ajunge, ceea ce nu-i cazul Greciei".
• Stolojan: România nu are motive să intre în recesiune
Europarlamentarul PDL crede că în mod normal, România nu are motive să intre în recesiune. Theodor Stolojan a precizat: "La ora actuală, dacă vă uitaţi la economia României, avem o parte legată în mod direct de export, deci de ceea ce se întâmplă în UE, unde e ponderea noastră cea mai mare a exportului (...) şi avem o parte a economiei româneşti, care pur şi simplu, se mişcă în interiorul Ro-mâniei, să spunem şi care nu este legată neapărat de ce se întâmplă în afara ţării".
"Important este ca România, în domeniul cel puţin al bugetului public, să-şi menţină cheltuielile în limita resurselor pe care le are şi a unor împrumuturi pe care le poate obţine în condiţii convenabile de cost", conchide Theodor Stolojan.
• Stolojan: E târziu pentru o remaniere a Guvernului!
Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan nu susţine posibila remaniere a Guvernului. El spune că e "târziu" pentru aşa ceva. "Nu cred că o remaniere va face populaţia dintr-odată să-şi schimbe punctul de vedere faţă de PDL şi faţă de Guvern", afirmă Stolojan. Theodor Stolojan nu vede necesară o remaniere guvernamentală acum: "După mine, este târziu. Acum ar trebui făcute mişcări doar în sensul de accidente care apar, gen cel de la Ministerul Muncii, dar este târziu".
Europarlamentarul PDL consideră că "Guvernul ştie ce are de făcut, Guvernul se află înaintea susţinerii bugetului pe anul viitor. Deci nu văd de ce trebuie schimbaţi acum o serie de miniştri!".
Theodor Stolojan subliniază că "anul viitor e an electoral". "Nu cred că o remaniere va face populaţia dintr-odată să-şi schimbe punctul de vedere faţă de PDL şi faţă de Guvernul actual", conchide parlamentarul european.
Posibila remaniere a Guvernului condus de Emil Boc a fost evocată cu jumătate de gură de unii membri ai Partidului Democrat Liberal, aflat la putere.
Printre numele de pe eventuala listă de miniştri care ar urma să fie schimbaţi s-ar afla Teodor Baconschi (Externe), Traian Igaş (Interne), Valeriu Tabără (Agricultură), Gheorghe Ialomiţianu (Finanţe) şi Valerian Vreme (Comunicaţii).