Tichie de mărgăritar: handbalistele de la Oltchim, plătite de Primăria Capitalei

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Sport / 14 septembrie 2012

Tichie de mărgăritar: handbalistele de la Oltchim, plătite de Primăria Capitalei

Situaţia dramatică prin care trece cea mai bună echipă de handbal din ţara noastră i-a preocupat pe toţi iubitorii de sport. Au apărut mai mulţi investitori din fotbal dispuşi să ajute pe Oltchim Râmnicu Vâlcea, dar după câteva declaraţii sforăitoare, în stilul lor, aceştia au abandonat problema. Când însă în joc a intrat primarul general al Capitalei, nu puţine au fost vocile care s-au întrebat dacă era cazul ca o echipă dintr-un oraş să fie susţinută din banii obţinuţi de la contribuabilii din altă localitate. Situaţia nu este singulară, fosta campioană naţională la fotbal, Unirea Urziceni a fost sponsorizată o bună bucată de timp de Primăria Voluntari.

Sorin Oprescu a anunţat că intenţionează să identifice formula juridică prin care Clubul Sportiv Municipal Bucureşti să preia şi să asigure bugetul echipei de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea, astfel încât formaţia să poată participa în Liga Campionilor. Subiectul a fost discutat în şedinţa Guvernului, la care a participat şi primarul general.Sorin Oprescu a arătat că echipa feminină de handbal avea de la combinatul Oltchim un buget anual de circa un milion de euro, dintr-un total de 7-8,5 milioane euro, şi a asigurat că suma respectivă va fi asigurată tot de către sponsorii actuali ai echipei. Handbalistele de la Oltchim vor juca în continuare la Râmnicu Vâlcea, dar vor purta şi însemnele Primăriei Capitalei. Acesta a declarat că va asigura şi un nou autocar pentru echipă, deoarece cel vechi a fost deteriorat: "Singurul lucru pe care o să-l fac de urgenţă este să le fac cadou - treaba mea din ce bani, nu din buget - un autobuz, că l-au spart aseară, au dat cu pietre". Mutarea echipei din Râmnicu Vâlcea ar reprezenta o soluţie de moment, dar pe termen lung ar echivala cu dispariţia. Clubul Sportiv Municipal Bucureşti este instituţie publică de interes local, are emblema oraşului, în ramura handbal existând doar o echipă masculină. Concret, Primăria Capitalei ar trebui să ofere un milion de euro anual acestei formaţii, Sorin Oprescu anunţând că va supune această problemă aprobării Consiliului General. Primarul general a anunţat şi că va avea o întrevedere cu preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, pentru a discuta toate aspectele acestei asocieri. Acesta din urmă a făcut un memoriu către ANST şi către primul-ministru, solicitând sprijin pentru formaţia feminină: "Situaţia echipei este gravă. Am făcut un memoriu către Carmen Tocală, la ANST, cu rugămintea să-l trimită mai departe către Ministerul Economiei, care se ocupă de privatizarea Oltchim, dar şi către primul-minis-tru Victor Ponta. Eu nu pot şi nimeni nu poate interveni, în procedurile de privatizare ale combinatului, dar am făcut o prezentare a istoricului echipei. Oltchim este un brand naţional, e singura echipă care se poate bate în prezent cu orice adversară din lume, este înscrisă în Liga Campionilor, cu obiectiv de a câştiga trofeul, iar dacă va fi retrasă şi se va desfiinţa, EHF va dicta o amendă considerabilă, plus o interdicţie pentru cluburile româneşti în cupele europene". Preşedintele FRH cere, în memoriu, ca viitorul proprietar al combinatului Oltchim să aibă în contractul de privatizare o clauză prin care să fie obligat la finanţarea echipei de handbal.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Nu ar fi mai bine sa se gaseasca formula prin care clubul/echipa sa fie listata la bursa. Daca nu s-a reusit cu fotbalul hai sa incercam cu alt sport.

    Ieri am auzit o aberatie la radio cum ca s-au deschi doua conturi, iar fanii pot vira bani ca sa salveze echipa. Hai ca numai in romania merge, poporul salveaza tot. 

    1. Poporul si Dan Diaconescu!

      ia tot sub aripa lui protectoare.. Metrorex, acum si echipa de handbal Oltchim, le ia autocar, "treaba lui din ce bani", gen n-aveti voi treaba. Parca vad ca ii dau si Hidroelectrica, cumpara Primaria si Arpechimul, toata economia o sa fie sponsorizata de Oprescu si "n-aveti voi treaba de unde ia el banii"!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb