Timpul "recoltei"

După ce a fost un timp al "reformei", a venit acum timpul "recoltei". USL, apărut ca alternativă la "reforma" băsesciană în 2010, avansează acum, la aproape un an de la alegerile generale într-o direcţie imprecisă şi într-un un ritm bine temperat. E din ce în ce mai clar că timpul acestei alianţe şi cel al ţării se stabilesc după criterii diferite. După ce a supravieţuit la limită anului 2012, Traian Băsescu profită de câteva luni (de la sfârşitul primăverii) de situaţia tensionată din USL, dar şi de traiectoria sinuoasă a guvernării, pentru a încerca - cu metodă şi cât se poate de previzibil - să recupereze o poziţie de forţă care să-i permită să-şi negocieze ieşirea.

Între timp, guvernanţii se comportă de parcă ar avea la dispoziţie un timp nelimitat; de parcă majoritatea de care dispun în parlament ar fi eternă. De fapt, actualul guvern mai degrabă a gestionat activităţi curente, a satisfăcut interesele unor grupuri sociale sau economice afectate de deciziile guvernelor prezidenţialiste din perioada 2010-2012, dar nu a prea guvernat. Atingerea ţelurilor a fost mereu amânată, iar Traian Băsescu a speculat această situaţie. Pe acest fundal, criza societală reliefată de manifestaţiile împotriva proiectului minier de la Roşia Montană (şi contracarată doar simbolic prin cele în favoarea proiectului organizate în siajul RMGC) readuce în atenţie "indignarea".

Ori, şi în raport cu această indignare, care creşte, strategia lui Victor Ponta - iarăşi previzibilă - a fost de a tempera şi aştepta momentul pentru contraofensivă. Dar, calculul politic a fost însă depăşit de evoluţia evenimentelor. USL a intrat în faza dificilă a conştientizării dificultăţilor guvernării de coaliţie, amplificate şi de calendarul electoral din 2014. Toată această deteriorare progresivă a relaţiilor USL a afectat deja performanţele guvernării. Acum, USL pare blocat în faza căutării unui consens ce nu mai poate fi găsit. Între timp, termenul de graţie a fost epuizat, iar resentimentele privind guvernarea se accentuează.

Dacă PNL pare că încearcă să-şi refacă potenţialul de negociere şi să evite o eventuală izolarea politică în cazul exploziei USL, PSD încercă să folosească poziţiile de guvernare - în care este mult mai bine reprezentat decât aliaţii săi atât la nivel naţional cât şi la nivel local - pentru a-şi asigura nu doar ieşirea din alianţă, ci şi majoritatea de guvernare. Pentru PSD discursul responsabilităţii şi realismului guvernamental devine o "ideologie" în sine, chiar dacă această atitudine are prea puţin de-a face cu social-democraţia. Şi asta pentru că PSD trăieşte cu credinţa că dispune de un electorat captiv suficient, aflat sub "controlul" primarilor. De aceea şi reacţia atât de vehementă a pesediştilor, în frunte cu Liviu Dragnea, împotriva proiectului liberal de revenire la sistemul majoritar în două tururi pentru alegerea primarilor.

"Recolta" politică a primului an de guvernare USL este săracă. Potenţialul politic al acestei alianţe a fost erodat, chiar dacă matematic majoritatea parlamentară există încă. Şi aceasta pentru că viziunea pe termen scurt, privilegierea tacticii în raport cu strategia şi a improvizaţiei în raport cu construcţia au devenit în România adevărate virtuţi politice. Şi situaţia durează deja de aproape 25 de ani.