• Update 19:20 Director executiv APIA şi alţi 5 inculpaţi, urmăriţi de DNA
Procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar faţă de alţi şase inculpaţi în dosarul de corupţie de la APIA Suceava, printre care şi directorul executiv al instituţiei.
Potrivit unui comunicat al DNA, Eugen Mogoş, director executiv APIA - Centrul Judeţean Suceava, este acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, în formă continuată, Lya Chiriac, şef Serviciu Măsuri Specifice, de dare de mită, abuz în serviciu şi acordare de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiei, în formă continuată.
Ionela-Melania Blanariu, consilier, şi Nicoleta Cheler, consilier superior, ambele la APIA Suceava, sunt acuzate de abuz în serviciu şi acordare de subvenţii cu încălcarea legii, Lucian Ciobanu, inspector la Direcţia Sanitar Veterinară şi Siguranţa Animalelor Suceava, de abuz în serviciu, iar Gabriel Constantin Şerban, fost primar al municipiului Câmpulung Moldovenesc, de abuz în serviciu şi complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpaţii Mogoş, Chiriac, Blanariu, Cheler şi Ciobanu trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemaţi; să informeze de îndată schimbarea locuinţei; să nu părăsească localitatea de domiciliu decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului de caz; să nu se apropie de suspecţii şi inculpaţii din cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale; să nu exercite profesia, meseria şi funcţia sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia au săvârşit fapta.
În plus, inculpaţilor Lucian Ciobanu şi Ionela Blanariu li s-a interzis să se deplaseze la sediile APIA Central Bucureşti sau APIA - CJ Suceava.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Gabriel Şerban trebuie să respecte primele patru obligaţii arătate anterior la ceilalţi inculpaţi, la care se adaugă interdicţia de a se deplasa la sediile APIA Central Bucureşti, APIA - CJ Suceava, DSVSA Suceava sau sediul Asociaţiei Piatra Şoimului.
"Inculpaţilor li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive", potrivit DNA.
-------
Deputatul PDL Tinel Gheorghe a declarat astăzi că va solicita în Comisia de agricultură a Camerei Deputaţilor o dezbatere imediată pe cazul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi va cere în acelaşi timp premierului Victor Ponta demiterea ministrului Agriculturii, potrivit surselor din presă.
"Sunt informaţii şi cer public ministrului Agriculturii să informeze opinia publică dacă cumva conturile APIA sunt blocate în momentul de faţă de către responsabilii europeni. Grupul parlamentar PDL cere imediat prim-ministrului să-l demită pe ministrul Agriculturii. Este corupţie generalizată şi una dintre instituţiile cele mai importante de gestionare a banilor europeni este decapitată. Nu se poate ca ministrul de resort în subordinea căruia funcţionează această agenţie care gestionează câteva miliarde de euro, bani europeni pentru subvenţiile în agricultură, să nu aibă nicio reacţie", a susţinut liderul deputaţilor democrat-liberali la o conferinţă de presă.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, l-a suspendat, vineri, din funcţie, pe directorul general al APIA, Gheorghe Dorel Benu, în urma hotărârii instanţei judecătoreşti privind arestarea la domiciliu a acestuia, informează MADR.
În acelaşi dosar au mai fost reţinuţi Delia Moldoveanu, director executiv adjunct APIA Centrul Judeţean Suceava, pentru acordarea de subvenţii cu încălcarea legii sau neurmărirea, conform legii, a respectării destinaţiei subvenţiei, în forma continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, dare de mită şi omisiunea sesizării, şi Neculai Toma, medic veterinar în cadrul Circumscripţiei Sanitar Veterinare Horodnic, precum şi reprezentantul Asociaţiei Crescătorilor de Animale Horodnic, pentru înşelăciune, în formă continuată, şi tentativă la această infracţiune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la fals în declaraţii, în formă continuată.