TINERETUL NAŢIONAL LIBERAL: "Pilonul II de pensii a fost transformat în Fondul Personal de Îmbogăţire al lui Liviu Dragnea"

D.I.
Politică / 12 aprilie 2018

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Tineretul Naţional Liberal (TNL) afirmă că discuţia din jurul Pilonului II de pensii nu aduce beneficii decât liderului PSD, Liviu Dragnea, şi partidului pe care acesta îl conduce.

Într-un comunicat remis Redacţiei, deputatul PNL Mara Mareş afirmă: "Scopul Pilonului II de pensii (pensia privată obligatorie) este acela al strângerii unei pensii private, care vine în completarea pensiei acordate de sistemul public. Spre deosebite de Pilonul I de pensii, administrat de stat, Pilonul II este administrat de companii private, aşadar pensile din Pilonul II sunt nominale şi reprezintă PROPRIETATEA partipantului. Fiecare participant născut după 1990 care are un contract de muncă este participant la Pilonul II, acesta fiind obligatoriu pentru persoanele până la 35 de ani, şi opţional pentru persoanele între 35 şi 45 de ani".

În acelaşi timp, Mareş susţine că potrivit legii, "contribuţia la Pilonul II trebuia să fi ajuns la 6%", adăugând că "pentru PSDragnea nici legea nu este importantă, nici viitorul tinerei generaţii, reducând contribuţia la 3,75%".

În opinia membrului TNL, "reducerea contribuţiei pentru pensiile private obligatorii de la 5,1% la 3,75% din salariile brute este doar un pas în planul PSDragnea de a desfiinţa Pilonului II de pensii. Acesta va fi sacrificat pentru că Liviu Dragnea nu are de unde să se achite de toate promisiunile electorale iresponsabile şi populiste şi să îşi satisfacă loialii şi camarila. Cu alte cuvinte, Pilonul II de pensii sau fondul personal de acumulare a fost transformat în Fondul Personal de Îmbogăţire al lui Liviu Dragnea, al PSD şi de satisfacere a populismelor partidului-stat".

Mareş precizează în acest sens: "noi, tânăra generaţie, vom fi tot o generaţie de sacrificiu. Atunci când vom ieşi la pensie, nu vom beneficia de aceasta, pentru că dacă se va menţine principiul solidarităţii între generaţii în detrimentul principiului contributivităţii, vom observa că bugetul asigurărilor sociale de stat va fi în stare de colaps. Obiectivul pe termen lung al PSD este acela de a-i transforma pe cei din tânăra generaţie în masă de manevră, dependenţi de populismele şi măsurile iresponsabile ale partidului-stat, aşa cum se întâmplă şi la ora actual cu o parte din electoratul acestui partid".

În cele din urmă, TNL, prin vocea Marei Mareş face apel la tinerii din ţara noastră "interesaţi de viitorul lor şi care nu se lasă păcăliţi de ingineriile fiscale disperate ale lui Liviu Dragnea de a cârpi bugetul de stat, să protesteze prin toate mijloacele pe care le au la îndemână împotriva intenţiilor PSD privind desfiinţarea Pilonului II de pensii", subliniind că "Prin eliminarea sistemului de pensii private - scopul final al actualei guvernări - România se întoarce cu cel puţin 20 ani în urmă".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb