Creşterea exporturilor româneşti, echilibrarea balanţei comerciale şi dezvoltarea investiţiilor companiilor turceşti în România au fost principalele teme abordate în discuţiile bilaterale de la Ankara de Ştefan-Radu Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat.
Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, delegaţia guvernamentală a României în Turcia a invitat companiile turceşti să investească la noi în ţară, având în vedere accesul pe piaţa UE şi tradiţia bună a cooperării între cele două medii de afaceri.
Comunicatul notează: "În întâlnirile cu doamna Gonca Yilmaz Batur, ministrul adjunct al Comerţului, şi cu liderii Uniunii camerelor de comerţ, industrie şi burselor din Turcia, Ştefan-Radu Oprea a prezentat stadiul relaţiilor bilaterale şi a propus soluţii pentru echilibrarea balanţei comerciale, prin creşterea exporturilor româneşti".
Potrivit oficialilor din minister, părţile au stabilit organizarea, până la sfârşitul anului 2018, a celei de-a XXVII-a reuniuni a Comisiei mixte interguvernamentale de cooperare economică, care va fi co-prezidată de doamna Ruhsar Pekcan, ministrul Comerţului din Turcia.
Ştefan-Radu Oprea a declarat: "Turcia este principala piaţă de export a României din spaţiul extracomunitar. Oportunităţile sunt imense. În discuţiile cu preşedintele Recep Tayyip Erdogan, s-a stabilit ca ţintă depăşirea pragului de 10 miliarde de dolari la capitolul valorii schimburilor comerciale. De asemenea, s-a dat semnalul politic pentru cooperarea pe pieţe terţe şi pentru încurajarea investiţiilor turceşti în România".
În primele şapte luni ale anului 2018, volumul total al schimburilor comerciale ale României cu Turcia a fost de 4,06 miliarde de dolari, din care exporturi în valoare de 1,59 miliarde de dolari şi importuri în valoare de 2,47 miliarde de dolari.
La 31 august 2018, erau înregistrate în România 15.312 societăţi comerciale cu capital turcesc, valoarea capitalului social subscris fiind echivalentul a 708,99 milioane de dolari, adică 1,16% din totalul capitalului subscris de investitorii străini. După valoarea capitalului social, Turcia ocupă locul 17 în clasamentul pe ţări de rezidenţă a investitorilor în societăţi comerciale cu participare străină, în perioada decembrie 1990 - august 2018, respectiv locul 3 în clasamentul pe ţări de rezidenţă după numărul de societăţi înregistrate în România.
Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a făcut parte din delegaţia guvernamentală condusă de prim-ministrul Viorica Dăncilă, care s-a aflat luni într-o vizită oficială în Turcia, mai arată comunicatul.