Ţintarul Ligii I va fi refăcut pentru introducerea cuplajelor pe Naţional Arena

F.A.
Sport / 9 iulie 2011

Deşi mai sunt mai puţin de două săptămâni până la startul noului sezon din Liga I, Comitetul executiv al FRF a decis ca ţintarul campionatului să fie refăcut pentru introducerea cuplajelor între echipele bucureştene, care se vor desfăşura pe Naţional Arena. Noua tragere la sorţi urmează să aibă loc săptămâna viitoare, potrivit Antena3.ro.

"Da, vom avea un ţintar nou. Se va anula prima schemă şi se va face una nouă. Cuplajele vor aduce şi pentru televiziuni un rating foarte important. Direcţia de Competiţii din cadrul FRF lucrează la un nou regulament, care săptămâna viitoare va fi gata", a declarat Mircea Sandu, preşedintele FRF adăugând că sumele obţinute în urma vânzării biletelor pentru cuplaje se vor împarte egal între cluburile bucureştene. Conform unei prime estimări, fiecare echipă ar putea obţine 800.000-900.000 de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb