Titus Căpîlnean, numit Country Manager pentru România al TransferGo

Elena Deacu
Companii / 16 iulie 2015

Titus Căpîlnean, un român stabilit la Londra, a fost numit Country Manager pentru România al serviciului de transfer internaţional de bani TransferGo, responsabilitatea sa principală fiind să promoveze noul serviciu către românii care trimit în ţară circa patru miliarde de euro anual.

"Românii care lucrează în Spania, Germania, Marea Britanie sau Italia, precum şi în alte ţări, sunt cei mai importanţi investitori în economia României, deci ei merită să fie trataţi cu respect şi promptitudine. Serviciul nostru le permite să trimită bani în ţară foarte rapid şi cu costuri minime, aducându-i mai aproape de casă", a spus el.

Din 2012 şi până în prezent, clienţii serviciului de transfer internaţional de bani TransferGo au transferat peste 100 milioane de dolari şi sumele sunt în continuă creştere, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

TransferGo a fost fondat în Londra de o echipă de antreprenori din Lituania.

Conform cifrelor date publicităţii recent în România, românii care lucrează în străinătate au trimis în ţară 29 de miliarde de euro din 2009 până în prezent, ceea ce reprezintă dublul investiţiilor străine directe realizate în aceeaşi perioadă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb