Toni Doboş, urmărit penal de DNA în dosarul "Valiza"

A.C.
Anticorupţie / 21 octombrie 2014

Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Anton Doboş, la data faptelor preşedintele clubului "Universitatea Cluj", pentru luare de mită şi complicitate la dare de mită.

Prin rechizitoriul din 16 decembrie 2008, s-a dispus trimiterea în judecată a lui George Becali pentru dare de mită, precum şi a lui Teia Sponte pentru complicitate la dare de mită

"Referitor la aceste infracţiuni, importante pentru prezentul dosar, în cuprinsul rechizitoriului, în fapt s-a reţinut că Becali George, în calitate de finanţator şi acţionar al F.C. Steaua Bucureşti S.A. a oferit, în perioada 04.05.2008 - 07.05.2008, suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de fotbal din cadrul clubului Universitatea Cluj, aflaţi pe foaia de joc pentru meciul din etapa a 34-a a Campionatului Naţional de Fotbal - Liga I (aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare), în scopul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu prevăzute în contractele de joc, Regulamentul intern şi în Regulamentul Federaţiei Române de Fotbal privind < Statutul şi Transferul jucătorilor de fotbal >, constând în apărarea corectă a şanselor de joc şi realizarea obiectivelor de instruire - performanţă stabilite de club, pentru obţinerea unei victorii în meciul cu echipa C.F.R. - 1907 Cluj din 07.05.2008, iar inculpatul Sponte Teia l-a sprijinit pe inculpatul Becali George, prin aceea că, în perioada 06.05.2008 - 07.05.2008, s-a deplasat la Cluj Napoca având asupra sa suma de 1.700.000 de euro, pentru a garanta astfel atât existenţa banilor, cât şi posibila remitere a acestora în funcţie de rezultatul meciului din 07.05.2008", se arăta în rechizitoriul procurorilor.

Prin decizia din 4 iunie 2013, pronunţată de Completul de cinci Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Becali şi Sponte au fost condamnaţi definitiv.

Prin rechizitoriul din 16 decembrie 2008 s-au dispus, disjungerea cauzei faţă de Anton Doboş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită şi continuarea cercetărilor în mod separat, în condiţiile în care acesta nu a putut participa la activităţile de urmărire penală din cauze obiective.

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale în dosarul disjuns faţă de Anton Doboş se arată:

"La 07.05.2008 urma să se desfăşoare etapa a 34-a a Campionatului Naţional de Fotbal - Liga I. Înainte de această etapă, echipele C.F.R. 1907 Cluj şi Steaua Bucureşti se aflau pe primele două locuri ale clasamentului, în această ordine, la o diferenţă de un punct una de cealaltă.

Ţinând seama de sistemul de punctaj, Steaua ar fi fost propulsată pe primul loc al clasamentului, dacă în ultima etapă, C.F.R. 1907 Cluj termina meciul la egalitate sau pierdea.

În ultima etapă, C.F.R. 1907 Cluj urma să joace cu Universitatea Cluj, iar o victorie a C.F.R. 1907 Cluj în meciul cu Universitatea Cluj ar fi dus la clasarea echipei de fotbal Steaua pe locul 2 al clasamentului, chiar dacă Steaua Bucureşti ar fi câştigat meciul din ultima etapă a campionatului.

Pentru Steaua Bucureşti, miza meciului din ultima etapă implica interese duble, respectiv de ordin sportiv, care ţin de palmaresul fiecărui club de fotbal, precum şi de ordin financiar, echipa de pe primul loc având acces în cea mai prestigioasă competiţie europeană inter-cluburi şi anume în Liga Campionilor Europeni, precum şi avantaje financiare de peste 5,5 milioane de euro, reprezentând drepturi financiare acordate de UEFA pentru fiecare echipă calificată în grupele Ligii Campionilor. Alte avantaje materiale s-ar fi putut obţine din vânzările de bilete pentru meciurile jucate pe teren propriu şi din atragerea unor sponsori importanţi.

În aceste condiţii, în perioada 04.05.2008-07.05.2008, Becali George, în calitate de acţionar al clubului Steaua, i-a contactat, atât direct cât şi prin persoane interpuse, pe membrii conducerii clubului Universitatea Cluj şi pe jucătorii de fotbal ai acestei echipe, cărora le-a oferit sume de bani pentru ca echipa să câştige sau să obţină un meci egal cu a C.F.R. 1907 Cluj. Becali George a fost ajutat de două persoane, respectiv de Doboş Anton care a transmis jucătorilor oferta referitoare la suma de 1.700.000 de euro şi Sponte Teia care a transportat banii de la Bucureşti la Cluj Napoca.

Din probatoriul administrat în prezenta cauză a rezultat că suspectul Doboş Anton ar fi acceptat să îl ajute pe Becali George în sensul de a-i convinge pe fotbalişti, prin prezentarea ofertei, să joace meciul astfel încât să câştige", se mai arată în comunicatul emis de DNA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb