Compania niponă neprofitabilă "Toshiba" Corp. va plăti garanţii de 3,68 de miliarde de dolari către "Southern" Co. pentru finalizarea construcţiei a două reactoare în statul american Georgia, de către divizia sa "Westinghouse Electric", aflată în prezent în procedură de faliment.
"Toshiba" a informat, la finele săptămânii trecute, că plata, va fi făcută în baza acordului cu operatorului fabricii Vogtle, în intervalul octombrie 2017 - ianuarie 2021.
Compania a precizat că plata nu are niciun impact asupra rezultatelor sale financiare care au fost anunţate luna trecută fără să fie aprobate de auditor.
Potrivit unui acord cu "Southern", "Toshiba" va plăti cele 3,68 de miliarde de dolari pentru acoperirea costurilor de finalizare a reactoarelor de la centrala nucleară, iar "Southern" a acceptat în schimb să nu mai ceară alţi bani, chiar dacă proiectul va continua să îşi depăşească bugetul.
"Suntem încântaţi să cooperăm cu Toshiba în legătură cu acest acord care oferă o bază solidă pentru viitorul centralei nucleare", a afirmat Thomas A. Fanning, preşedintele-director general al "Southern".
Anterior, Fanning spunea că, în lipsa acestei plăţi, centrala nucleară nu ar putea fi finalizată.
Proiectul, cunoscut sub numele de Vogtle Electric Generating Plant, a început în 2008 şi este realizat în proporţie de 42%. Proiectul a depăşit cu mai mulţi ani termenul de finalizare, iar bugetul stabilit a fost depăşit cu miliarde de dolari.
"Toshiba" a raportat o pierdere netă de 950 de miliarde de yeni (8,4 miliarde de dolari) pentru anul fiscal încheiat în 31 martie, rezultatul negativ fiind aproape dublu faţă de cel consemnat în trimestrul întâi din 2016: 460 de miliarde de yeni.
Compania preconizează că va reveni la profit în anul fiscal care se va încheia în martie 2018, iar câştigul anticipat este de 50 de miliarde de yeni (442 milioane de dolari).