Tot mai mulţi britanici vor ieşirea din UE

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 7 iunie 2016

Tot mai mulţi britanici vor ieşirea din UE

Lira scade

Volatilitatea pe cursul liră/dolar, cea mai ridicată din 2009 până acum

Campania pentru Brexit (părăsirea Uniunii Europene de către Marea Britanie) prinde tot mai mult teren în apropierea referendumului pe marginea apartenenţei ţării la blocul european.

Potrivit unui sondaj online realizat de ICM, pe un eşantion de 1.741 de persoane, între 3 şi 5 iunie, 48% dintre cei chestionaţi vor vota pentru Brexit, faţă de 47% cu o săptămână înainte. Un alt sondaj, realizat de YouGov, pe un eşantion de 3.495 de britanici, în intervalul 1-3 iunie, anticipează o proporţie de 45% în favoarea părăsirii blocului comunitar, comparativ cu 40% cu o lună în urmă.

Având în vedere că mai sunt două săptămâni şi jumătate până la referendumul programat în data de 23 iunie, dacă se păstrează ritmul actual al avansului proporţiei celor care vor să părăsească UE, am putea asista la un vot favorabil Brexit-ului.

Dintre cele mai recente opt sondaje publicate, unul arată egalitate în preferinţele alegătorilor britanici, două anticipează rămânerea în UE, iar cinci preconizează că Brexitul are probabilităţi în creştere să se producă.

"Au fost câteva sondaje care au semnalat o tendinţă spre Brexit", a declarat Anthony Wells, director pentru cercetare politică la YouGov.

Martin Boon, director de cercetare la ICM Unlimited, a afirmat, la rândul său, că semnalul săptămânal al ICM şi cel puţin alte două sondaje publicate în ultimele 24 de ore sugerează că a avut loc o tranziţie a votanţilor către Brexit.

Dată fiind această evoluţie a opiniei alegătorilor, lira sterlină s-a depreciat, ieri, până la cursul minim al ultimelor trei săptămâni, iar volatilitatea cursului liră/dolar a crescut.

Lira sterlină a scăzut cu 0,9% ieri, la ora 11.28, pe piaţa din Londra, atingând 1,4390 dolari. Mai devreme, declinul a fost de 1,1%, până la cel mai redus curs din 16 mai până acum. Totodată, lira a coborât cu 0,7%, la 78,88 pence/euro, cel mai redus nivel din ultimele trei săptămâni.

Conform Bloomberg, volatilitatea implicită la o lună pe perechea liră/dolar a ajuns la 22% - cea mai ridicată din februarie 2009 până acum.

Banca Angliei a avertizat, în mai multe rânduri, că îngrijorările legate de referendum afectează puternic creşterea economică a Marii Britanii, în timp ce instituţii financiare globale precum Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au atras atenţia că economia britanică se va prăbuşi dacă ţara iese din UE. În plus, oficialii Federal Reserve Bank of Chicago au semnalat că referendumul din Marea Britanie subminează încrederea în perspectivele globale într-un moment în care economia internaţională şi-a pierdut, deja, elanul.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb